Un sondaj publicat pe conturile de social media ale Ziarului Financiar şi adresat tinerilor din Generaţia Z a aprins o adevărată dezbatere între generaţii: „Care crezi că ar fi salariul net lunar minim necesar pentru a-ţi acoperi nevoile de bază — chirie, mâncare, transport, utilităţi?”

 

Răspunsurile au conturat o imagine clară, dar tensionată, a aşteptărilor şi realităţilor economice din România anului 2025. Doar 2% dintre respondenţi cred că se poate trăi decent cu 2.000–3.000 lei, iar 6% consideră rezonabil un prag între 3.000 şi 4.000 lei. Marea majoritate însă — 55% — spun că abia un venit între 5.000 şi 6.000 lei ar acoperi nevoile de bază, în timp ce 16% au indicat alte sume, multe dintre ele depăşind 7.000–8.000 lei.

 

Dincolo de procente, interesant este tonul comentariilor. Ele dezvăluie nu doar diferenţe de percepţie economică, ci şi de mentalitate între generaţii. Cineva scrie ironic: „Să ai pretenţii la un salariu decent înseamnă să şi oferi ceva. De obicei multe pretenţii şi cam atât.” Afirmaţia sugerează o perspectivă des întâlnită în rândul celor formaţi într-o altă cultură a muncii — ideea că tinerii ar cere mai mult decât oferă. Totuşi, această observaţie ignoră contextul economic actual: chirii de 400–600 de euro în marile oraşe, scumpiri constante la alimente şi facturi care cresc de la o lună la alta. A cere 5.000–6.000 lei pentru a trăi, nu pentru a te îmbogăţi, nu mai pare un semn de „pretenţie”, ci de realism.

 

Altcineva a comentat: „Aş propune un revert al întrebării: ce ştiu să facă tinerii pentru a-şi permite un stil de viaţă actual?” Este o întrebare validă, dar uşor moralizatoare. Mulţi tineri nu contestă nevoia de competenţă, ci raportul disproporţionat dintre efort şi recompensă. Un junior care câştigă 3.000–3.500 lei şi plăteşte 2.000 lei doar pe chirie nu are cum „să-şi permită” stilul de viaţă actual, din cauza dezechilibrului structural al pieţei muncii.

 

Cei care au menţionat sume precum „8.000–9.000 lei pentru o familie cu un copil” sau „10.000–15.000 lei pentru o familie cu doi copii” aduc discuţia într-un registru realist, dacă ţinem cont de costurile totale ale unui trai urban. Un buget de familie decent în Bucureşti sau Cluj depăşeşte deja 10.000 lei net lunar, iar asta fără „lux”. Observăm că, deşi timid, şi Generaţia Z începe să se gândească la întemeierea unei familii — semn că discuţia despre salarii nu e doar despre bani, ci şi despre stabilitate şi viitor.

 

De partea cealaltă a spectrului, există şi voci care minimalizează costurile vieţii independente. „Un tânăr are nevoie de maxim 3.000 RON. Are o chirie şi cheltuieli de 1.000 lei (de obicei stau câte 2–3–4 într-o chirie), mâncare 1.000 lei + pachete de la părinţi, şi de restul îşi face de cap.” Această perspectivă pare ancorată mai degrabă într-o realitate de acum câţiva ani. În 2025, chiria unei garsoniere în Bucureşti, Iaşi sau Cluj depăşeşte adesea 1.800–2.000 lei, iar costurile lunare cu mâncarea trec de 1.000 lei pentru o persoană.

 

În plus, presupunerea că tinerii ar trebui să primească „pachete de la părinţi” contrazice însăşi ideea de independenţă pe care Generaţia Z o revendică. Iar faptul că tinerii ar trebui să stea câte 2–3 într-o chirie este, în sine, o normalizare a precarităţii. E o soluţie temporară, nu un standard de viaţă. În teorie, împărţirea chiriei pare logică — costurile scad, iar accesul la un apartament în oraşele mari devine posibil. În practică însă, împărţirea unui spaţiu mic cu alţi oameni nu mai ţine de alegere, ci de constrângere economică.

 

„E greşit să asumi că un tânăr ar trebui să depindă de părinţi dacă a decis să-şi ia viaţa în propriile mâini. 3.000 de lei nu sunt suficienţi.” Această reacţie arată diferenţa clară de mentalitate între generaţii — tinerii nu mai văd ajutorul părinţilor ca pe o soluţie, ci ca pe o formă de dependenţă socială pe care încearcă s-o depăşească (şi care li se şi cere a fi depăşită de către generaţiile anterioare). În fond, autonomia financiară e o parte esenţială a maturităţii, iar salariul minim necesar pentru a o susţine trebuie raportat la costurile reale, nu la nostalgii despre „pachetele de acasă”.

 

Un tânăr care lucrează în Horeca, de exemplu, va avea un alt nivel de venit şi de aşteptări faţă de unul care lucrează în IT sau marketing. Totuşi, realitatea economică rămâne aceeaşi: 5.000–6.000 lei reprezintă astăzi pragul minim pentru o viaţă decentă, nu luxoasă, într-un oraş mare din România.