Anxietate economică, prăbuşirea optimismului, unu din patru angajaţi români au fost la limita burnoutului în 2025 (Indexul Employee Wellbeing 2025 – RoCoach/Novel Research), volum mare de muncă, presiunea constantă a termenelor limită, lipsa echilibrului dintre viaţa personală şi cea profesională, apariţia AI-ului şi ameninţările tehnologice asupra propriului loc de muncă (după 45 de ani, nu mai eşti bun din punctul de vedere al schimbărilor tehnologice care apar), companiile cer productivitate în creştere, dar cu echipe în scădere, adică mai puţini oameni. Cam aşa arată tabloul pieţei muncii la început de 2026. În IT se consideră că România are deja un cost ridicat, comparabil cu Italia, Spania, Portugalia şi chiar Grecia, spune Lucian Popovici de la Bridging Innovation şi Bridging Gaps. Există o presiune foarte mare pentru reduceri de costuri prin toate mijloacele, iar în final cei care pierd, inevitabil, vor fi angajaţii. Companiile preferă să investească din ce în ce mai mult în aplicaţii, în IT, în noi programe, chiar dacă cele mai multe dintre ele nu justifică nici scopul şi nici preţul, decât să mai investească în oameni. Andrei Pitiş, CEO-ul Genezio, a spus la ZF Live: este un punct de inflexiune la care se uită multe dintre firmele de outsourcing, adică să fie o echipă de cinci programatori care folosesc AI în loc de o echipă de zece oameni fără AI, dar acei cinci oameni care folosesc AI să fie plătiţi mai bine.

Creşterile salariale anuale de două cifre au dispărut, nu numai în IT, ci şi în cele mai multe dintre sectoare. Perioada de glorie a creşterilor salariale s-a cam terminat pentru România, cu foarte puţine excepţii doar în anumite joburi supraspecializate, care necesită un nivel extrem de ridicat de pregătire şi certificare. În rest, pentru toată lumea va fi începutul unei lupte de supravieţuire şi rezistenţă la job, în propria organizaţie, mai ales atunci când trec anii şi alternativele scad simţitor.

Companiile, atât multinaţionalele, cât şi cele româneşti, nu se înghesuie să angajeze oameni care au o anumită vârstă, să zicem, în cel mai bun caz, peste 50 de ani, experienţa lor nefiind neapărat un atu în multe dintre cazuri. Oricum, AI-ul va face angajările în viitor, într-un mod extrem de cinic, fără sentimente, doar pe baza unui simplu brief care va tria CV-urile şi candidaţii. Odată ce perspectiva creşterii salariilor se diminuează semnificativ, iar afirmaţia că România a ajuns deja o ţară scumpă dintr-o perspectivă salarială se va instala în cadrul companiilor, gradul de anxietate economică creşte proporţional. Asta pe lângă faptul că se spune că, pe măsură ce trec anii, devii un rebut pentru companii şi, implicit, apoi, pentru societate. Fiecare are perioada lui de funcţionare, dar problema este că în România, cel puţin în sectorul privat, perioada de funcţionare se reduce semnificativ. Şi nu toată lumea se poate angaja la stat după 50 de ani, deşi foarte mulţi ar vrea acest lucru.

Dacă înainte cei mai mulţi dintre angajaţi îşi căutau de lucru la alte companii, se uitau continuu după alte joburi, acum fiecare încearcă să-şi securizeze propriul job şi nu este dispus să se mai mişte atât de uşor, mai ales că creşterile salariale se diminuează semnificativ. Cu excepţia unor poziţii de top, care însă sunt foarte puţine şi unde cei în discuţie îşi pot negocia anumite pachete salariale, pentru ceilalţi ofertele nu sunt atât de generoase şi nici nu au o foarte mare marjă de discuţie şi negociere. Nu ştiu dacă România mai poate produce locuri de muncă în IT, cum s-a întâmplat în anii precedenţi, ci, dimpotrivă, cred că am intrat într-o perioadă în care poziţiile din IT încep să se reducă. Aşa cum am mai spus, totuşi este foarte greu să ai o reconversie profesională din IT în construcţii, unde se fac angajări. Salariile mari din IT, de peste 2.000 de euro pe lună, plus pachetele de beneficii sunt deja înlocuite în top cu salariile din industria energetică şi de gaze, acolo unde se deschid noi oportunităţi în industriile existente, dar şi în altele care vor veni. Pe lângă problemele care apar la job, discuţiile cu şeful fiind în top, mai sunt şi evenimentele geopolitice care se întâmplă şi pe care le vedem sau le citim în fiecare zi şi care încep să aducă o stare de tensiune în creştere, pentru că nu ştim cum va arăta viitorul. Generaţiile de astăzi au ce pierde – un job bun, o anumită acumulare financiară, un trai bun, un city-break bun – şi de aceea există această teamă legată de ceea ce va urma. Şi, în consecinţă, generaţia de astăzi nu este extrem de optimistă că generaţiile din spate, adică copiii, vor avea aceeaşi viaţă bună pe care au avut-o ei. Dar, până la urmă, aceasta este lumea de astăzi şi lumea de mâine, iar rezistenţa şi supravieţuirea încep să fie primele cuvinte. 

(cristian.hostiuc@zf.ro)