Ai simţit vreodată că ştii mai puţin decât laşi să se vadă într-un meeting?

Ai evitat să pui o întrebare, de teamă să nu pari nepregătit?

Ai rescris de trei ori un e-mail, ca să sune „mai sigur pe tine”?

Ai dat din cap aprobator într-o discuţie, deşi nu erai complet convins?

Ai amânat să ceri o mărire, chiar dacă ştiai că o meriţi?

Ai ieşit dintr-un call şi primul gând a fost: „Oare m-am făcut de râs?”

…dacă răspunsul este „da” la măcar una dintre întrebările de mai sus, nu eşti singur. Se pare că aceasta nu este o problemă individuală, ci în contextul valului mare de automatizare AI, dar şi al celui economic, sentimentul de nesiguranţă începe să îi caracterizeze pe tot mai mulţi dintre angajaţii lumii. Iar ca urmare a acestui sentiment, vine şi presiunea de a părea mai încrezători decât în realitate, un trend descris în presa internaţională ca „încrederea teatrală” (theater confidence). Am tot vorbit despre flexibilitate, work-from-home şi work-life integration, iar acum apare acest nou nivel al conversaţiei despre muncă ce nu mai ţine de unde şi cum lucrăm, ci  şi de cum ne simţim atunci când lucrăm.

Iar sentimentul dominant pare să fie, paradoxal, îndoiala. Un studiu recent arată că aproape jumătate dintre angajaţii din SUA experimentează ceea ce specialiştii numesc „sindromul impostorului” (MyPerfectResume, publicat în februarie 2026, pe baza unui sondaj naţional pe aproximativ 1.000 de angajaţi full-time din Stateke Unite).  Mai mult, două treimi spun că simt presiunea de a părea mai competenţi decât sunt. Dar această tendinţă nu este deloc limitată la SUA. În Europa, datele arată o realitate chiar mai accentuată: aproape 63% dintre angajaţi spun că au experimentat la un moment dat sindromul impostorului (Kickresume, 2025),  iar mai mult de jumătate recunosc că au ratat oportunităţi profesionale din cauza acestor îndoieli. Iar în România, fenomenul apare deja în studii locale, mai ales în rândul profesiilor cu presiune ridicată. Cercetări realizate în mediul academic arată că sindromul impostorului este asociat direct cu tendinţa de a minimaliza propriile realizări şi de a atribui succesul norocului, chiar şi în rândul profesioniştilor foarte bine pregătiţi. Alte studii locale indică niveluri ridicate ale acestui tip de îndoială în rândul tinerilor, unde peste jumătate dintre studenţi raportează simptome semnificative de „impostorism”.

Cu alte cuvinte, încrederea a devenit mai puţin o stare şi mai mult o abilitate de performat. Spre deosebire de alte trenduri din piaţa muncii, teatrul încrederii nu este vizibil, dar este prezent în meetinguri, e-mailuri sau în decizii ale angajaţilor. Astfel, deşi în teorie cultura organizaţională modernă vorbeşte despre vulnerabilitate şi învăţare continuă, în practică multe companii recompensează în continuare certitudinea şi siguranţa afişată. Iar angajaţii înţeleg din asta că nu contează doar ce ştii, ci cât de sigur pari că ştii. Rezultatul nu este o forţă de muncă mai încrezătoare neapărat, ci una mai abilă în a simula încrederea. Iar acest teatru cu siguranţă nu vine cu „Oscaruri”, nici pentru angajaţi şi cu atât mai puţin pentru companii.    

Ioana Matei este editor-şef, Business Magazin