De-a lungul ultimelor decenii, California şi-a impus agenda politică asupra restului Statelor Unite şi, în multe privinţe, asupra lumii occidentale. De la protecţia mediului la drepturile comunităţii LGBTQ şi reforma justiţiei, statul a fost adesea laboratorul unor transformări sociale majore, scrie Bloomberg.

Acum, următoarea etapă a bătăliei privind inegalitatea veniturilor pare să înceapă tot aici. Întrebarea este clară: cât ar trebui să plătească cei foarte bogaţi şi ce responsabilitate au în susţinerea unui sistem social aflat sub presiune ?

Vara trecută, cel mai mare sindicat al angajaţilor din sănătate din California a analizat impactul proiectului legislativ promovat de administraţia Trump, One Big Beautiful Bill Act, şi a concluzionat că acesta ar crea un gol de 150 de miliarde de dolari în sistemul de sănătate al statului în următorii zece ani.

Pentru a evita închiderea spitalelor rurale, pierderea locurilor de muncă pentru asistente şi excluderea a milioane de persoane din sistemele de asigurare, sindicatul a lansat o iniţiativă de vot denumită 2026 Billionaire Tax Act. Propunerea prevede o taxă unică de 5% aplicată averilor rezidenţilor cu o valoare netă de cel puţin 1,1 miliarde de dolari, care se poate achita în rate anuale de 1% pe parcursul a cinci ani.

Reacţia a fost imediată.

Fondatorii Google, Larry Page şi Sergey Brin, şi-au schimbat reşedinta pentru a evita taxele.

David Sacks, responsabil la Casa Albă pentru inteligenţă artificială şi criptomonede, a declarat la Forumul Economic Mondial de la Davos:

„Aceasta nu este o taxă, este confiscare de active”, adăugând că nu înţelege de ce statul ar avea nevoie de venituri suplimentare.

Lideri locali de afaceri, inclusiv unii dintre miliardarii care părăsesc statul, au direcţionat fonduri către comitete politice pentru a bloca iniţiativa înainte ca aceasta să strângă cele aproape 900.000 de semnături necesare pentru a ajunge pe buletinul de vot din noiembrie.

Guvernatorul Gavin Newsom se află într-o poziţie delicată. Deşi susţine în general o impozitare mai progresivă, el se opune acestei propuneri, în pofida sprijinului de care se bucură în rândul unei părţi a electoratului său.

Emmanuel Saez, economist la University of California, Berkeley, implicat în elaborarea iniţiativei, admite amploarea reacţiei.

„Mă aşteptam să atragă atenţia, dar nu mă aşteptam să se inflameze atât de repede”, spune acesta.

El descrie iniţiativa drept expresia cea mai dură a dezbaterii despre redistribuire.

„Miliardarii sunt cei care au câştigat cel mai mult în această economie, iar întrebarea este dacă vor contribui mai mult pentru a susţine programele care îi ajută în principal pe cei din jumătatea inferioară a societăţii.”

California nu este singurul stat care caută soluţii fiscale pentru a-şi echilibra bugetele. În Michigan, Rhode Island, Virginia şi Washington se discută taxe pentru cei mai bogaţi sau impozite speciale pe active financiare precum acţiuni şi obligaţiuni. La New York, primarul Zohran Mamdani a făcut campanie pentru majorarea cu 2% a impozitului pe venit pentru persoanele care câştigă peste un milion de dolari anual, comparând deficitul bugetar estimat cu dificultăţile extreme cu care oraşul s-a confruntat după criza financiară globală din 2008.

În spatele acestor iniţiative se află o realitate statistică greu de ignorat. Potrivit unui studiu publicat de Saez şi alţi economişti de la Berkeley, averea cumulată a celor mai bogate 400 de familii americane reprezenta în 1982 aproximativ 2% din produsul intern brut al SUA. Astăzi, ponderea a ajuns la 20%.

În aceeaşi perioadă, averea lor medie, ajustată cu inflaţia, a crescut cu 7,5% anual, în timp ce veniturile americanilor obişnuiţi au avansat cu doar 1,5% pe an.

În acest context, listarea planificată a noii companii rezultate din fuziunea SpaceX şi xAI ar putea face ca Elon Musk să devină primul trilionar din lume.

Pe măsură ce averile cresc, devine tot mai vizibil faptul că sistemele fiscale din SUA şi Europa nu taxează eficient marile averi. În 2011, Warren Buffett scria în The New York Times că secretara sa plătea o rată efectivă de impozitare mai mare decât el.

 „Averile uriaşe, de tip dinastic, nu sunt de dorit pentru societatea noastră”, argumenta investitorul.

Michael Bloomberg a propus şi el creşterea impozitelor pentru cei bogaţi în campania prezidenţială din 2020. Iar fostul senator republican Mitt Romney a sugerat taxarea câştigurilor de capital la momentul decesului şi condiţionarea beneficiilor Medicare şi Social Security de nivelul veniturilor.

Problema centrală, susţin criticii sistemului actual, este că salariile sunt uşor de impozitat, în timp ce acţiunile şi alte investiţii sunt taxate doar la vânzare. Astfel, fondatori şi directori executivi cu salarii relativ mici, dar cu pachete consistente de acţiuni, pot evita plata unor sume importante, mai ales că pot contracta împrumuturi garantate cu aceste active fără a le vinde.

Potrivit studiului economiştilor de la Berkeley, rata efectivă de impozitare pentru primele 100 cele mai bogate gospodării din SUA este în medie de 22%, comparativ cu 30% pentru populaţia generală şi 45% pentru cei care obţin majoritatea veniturilor din salarii.

Ray Madoff, profesor la Boston College Law School, sintetizează situaţia astfel:

„Problema este că sistemul nostru fiscal a evoluat în aşa fel încât cei mai bogaţi americani nu mai sunt obligaţi, în practică, să plătească impozite.”

Totuşi, numeroşi experţi avertizează că taxele pe avere la nivel de stat pot fi ineficiente. Miliardarii sunt mobili şi pot schimba rapid jurisdicţia fiscală. În plus, evaluarea activelor nelistate, a colecţiilor de artă sau a altor bunuri rare ar pune presiune pe administraţiile fiscale.

Unii economişti susţin că soluţia ar trebui să vină la nivel federal, prin taxarea câştigurilor de capital similar veniturilor obişnuite şi prin impozitarea acestora la momentul decesului, practică aplicată deja în ţări precum Canada, Japonia şi Coreea de Sud.

Din punct de vedere economic, argumentele pentru o impozitare mai fermă a marilor averi par consistente. Din punct de vedere politic însă, ecuaţia este complicată. În 2022, când democraţii controlau ambele camere ale Congresului şi preşedinţia, propunerile de majorare a taxelor pentru cei foarte bogaţi nu au avansat.

Rămâne de văzut dacă presiunea deficitelor bugetare şi riscul reducerii programelor sociale vor forţa un consens. În lipsa unei reforme federale, iniţiative precum cea din California ar putea deveni tot mai frecvente.