Danone promovează în poziţia de şef pe vânzări în România un manager care are 13 ani de experienţă în companie
Danone România, al doilea cel mai mare jucător de pe piaţa laptelui după cifra de afaceri raportată în 2024, l-a promovat pe Mircea Munteanu ca head of sales. El lucrează de 13 ani în companie şi înainte de a fi promovat a activat ca shopper activation manager în Danone România şi Bulgaria.
Danone România, al doilea cel mai mare jucător de pe piaţa laptelui după cifra de afaceri raportată în 2024, l-a promovat pe Mircea Munteanu ca head of sales. El lucrează de 13 ani în companie şi înainte de a fi promovat a activat ca shopper activation manager în Danone România şi Bulgaria.
El s-a alăturat echipei Danone în anul 2013 şi a avut diverse roluri incluzând manager field zonal, modern trade channel manger, shopper activation & catman România şi Bulgaria.
În calitate de head of sales Danone România, Mircea Munteanu va coordona operaţiunile comerciale ale companiei şi va contribui la consolidarea poziţiei de lider a Danone pe piaţa locală de iaurt şi produse pe bază de plante.
În noua poziţie el preia funcţia de la Lubomir Spasov, care şi-a încheiat activitatea în cadrul Danone.
Mircea Munteanu va face parte din echipa de leadership de vânzări pentru Europa Centrală, raportându-i lui Enikő Bolyós, director de vânzări pentru Europa Centrală şi Ucraina, conform informaţiilor furnizate de companie.
Danone a avut în 2024 (ultimele date disponibile) o cifră de afaceri de 1,135 mld. lei, fiind al doilea cel mai mare jucător de pe piaţa lactatelor în funcţie de rulajele din 2024.
Danone este însă lider pe piaţa de iaurturi, conform datelor furnizate de companie. Compania produce 1,5 milioane de iauturi pe zi care ajung pe piaţa din România, dar şi în alte 18 pieţe.
Danone România, care are o fabrică în Bucureşti, procesează anual peste 63.000 tone de litri de lapte 100% românesc colectat de la 22 de ferme mari şi peste 70 de gospodari.
Danone este prezent pe piaţa românească cu produse lactate proaspete (Danone, Activia, Danonino, Actimel), produse pe bază de plante (Alpro), precum şi cu produsele alimentare pentru bebeluşi şi nutriţie specializată (Aptamil, Milupa, Forticare).
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













