Cât se finanţează băncile din depozite atrase de la populaţie şi companii şi câţi bani au de la băncile-mamă?
Finanţarea băncilor se bazează majoritar pe depozite atrase din partea sectorului real (companii şi populaţie), dar există şi linii de finanţare de la băncile-mamă.
În anul 2025, soldul depozitelor atrase de la clientela nebancară a crescut cu 7,1% faţă de nivelul de sfârşitul anului 2024, ajungând la finalul anului trecut la 756,6 mld. lei.
Iar finanţarea de la băncile-mamă a crescut pe parcursul anului 2025 cu aproximativ 24%, ajungând la 22,77 mld. lei, după cum indică datele BNR.
„Finanţarea băncilor se bazează în principal pe depozite atrase din partea sectorului real (societăţi nefinanciare şi populaţie) şi astfel, în condiţiile orientării către forme tradiţionale de finanţare, riscul de finanţare rămâne redus la nivelul sectorului bancar românesc. Depozitele atrase de la clientela nebancară au crescut cu 7,1% faţă de sfârşitul anului 2024 (de la 706.675,5 milioane lei în decembrie 2024 la 756.588,9 milioane lei în decembrie 2025), în timp ce finanţarea de la băncile-mamă a crescut pe parcursul anului 2025 cu aproximativ 24%, ajungând la 22.769,8 milioane lei”, se arată în Raportul anual al BNR.
Pe parcursul anului 2025, lichiditatea sectorului bancar din România s-a menţinut adecvată, păstrându-şi capacitatea de a gestiona eventualele şocuri generate de dezechilibrele macroeconomice interne, pe fondul unui climat caracterizat de incertitudini ridicate, inclusiv la nivel geopolitic, apreciază banca centrală.
Lichiditatea sistemului bancar, determinată potrivit ratei de acoperire a necesarului de lichiditate (LCR), s-a poziţionat considerabil peste nivelul cerinţei reglementate în cazul indicatorului agregat (257,2% la 31 decembrie 2025, faţă de minimul reglementat de 100%), ceea ce a indicat un stoc semnificativ de active lichide de calitate ridicată pentru un scenariu de stres de 30 de zile, şi cu mult peste nivelul sistemului bancar european, de 163,1% la aceeaşi dată, potrivit BNR.
Un alt indicator important pentru lichiditate - indicatorul de finanţare stabilă netă (NSFR) - a consemnat la decembrie 2025 o valoare de 195,6%, situându-se în continuare peste media europeană de 126,9%, „semnificând o bună capacitate a instituţiilor bancare din România de a gestiona eventuale vulnerabilităţi în ceea ce priveşte finanţarea stabilă”. Cerinţa reglementată la nivel european privind indicatorul de finanţare stabilă netă este de cel puţin 100%.
În pofida unui profil de risc de lichiditate considerat a fi redus, BNR susţine că monitorizarea constantă este obligatorie. „Contextul actual, dominat de conflicte externe şi tehnologii noi (inteligenţă artificială, digitalizare), are potenţialul de a destabiliza mai rapid condiţiile de finanţare şi fluxul de lichidităţi.”
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












