Suntem teribil de dezamagiti. Si am fost deja dezamagiti cand am negociat capitolul despre libera circulatie a persoanelor, fiindca am fost absolut siguri ca nu exista nici un motiv si nici o justificare economica pentru asteptarea asta ca milioane de oameni sa va invadeze piata muncii." Nu sunt cuvintele vreunui ministru roman sau bulgar, ci ale Danutei Hubner, comisarul european pentru politici regionale, rostite dupa 1 mai 2004, cand Polonia, tara sa de origine, a aderat la UE.

Povestea se repeta acum intocmai cu Romania si Bulgaria, care urmeaza sa adere la UE la 1 ianuarie 2007. Ca si Danuta Hubner atunci, autoritatile din cele doua tari incearca sa-i convinga pe occidentali ca e dreptul oamenilor sa se miste liber intr-o Uniune care se pretinde si altceva decat o piata elementara, unde doar capitalul si uneori marfurile se misca liber: biblia liberalismului, invocata de comisarul polonez, se bazeaza pe cele patru libertati fundamentale de miscare - a bunurilor, a persoanelor, a capitalului si a serviciilor. Sau, tot ca Hubner, incearca sa-i convinga pe occidentali ca de fapt cetatenii din tarile proaspat integrate "nici macar nu sunt foarte mobili" - cazul premierului bulgar Serghei Stanisev, care a spus ca bulgarilor nu le place sa traiasca in tari unde soarele e scump la vedere. Stanisev facea aluzie, mai in gluma, mai in serios, la ceturile Marii Britanii, tara cu cele mai mari temeri acum fata de navala imigrantilor romani si bulgari dupa 1 ianuarie 2007. Deocamdata, in afara de Londra, care a anuntat ca va detalia la sfarsitul acestei luni restrictiile planificate pentru lucratorii romani si bulgari, si de Budapesta, indecisa inca asupra masurilor pe care le va adopta fata de potentialii imigranti din aceste tari, nu e clar ce politica vor adopta celelalte tari comunitare. Danuta Hubner acuza, in urma cu doi ani, faptul ca tarile UE s-au luat una cate una dupa Germania si Austria, primele state care au decis sa impuna restrictii pentru forta de munca din Est, desi initial anuntasera ca nu vor lua nici o masura de limitare in acest sens. Nu-i timpul trecut nici acum pentru o evolutie similara a atitudinii fata de Romania si Bulgaria, atata vreme cat statele occidentale au dreptul si in cazul lor la perioade de tranzitie de cel putin doi ani si cel mult cinci ani la accesul fortei de munca din cele doua tari.

Problema nu sunt insa perioadele de tranzitie, ci faptul ca si cu ele, si fara ele, integrarea Romaniei si a Bulgariei are loc intr-un moment cum nu se poate mai prost pentru ceea ce se numeste procesul de constructie europeana. Am mai vorbit in editii anterioare ale revistei despre feluritele acceptii ale Uniunii Europene, de la ideea de simpla piata, cu o moneda unica si un spatiu vamal comun, pana la cea de spatiu cultural comun, construit pe afinitati si pe schimburi de bunuri simbolice (nu altul este sensul birocratiei asa de ridiculizate a unui Bruxelles care angajeaza mii de translatori sa traduca toate documentele comunitare in toate limbile tarilor membre). Aceasta a fost esenta disputei din jurul Constitutiei Europene, cand statele UE au constatat ca pot cadea de acord asupra principiilor unei piete comune, dar nu si asupra principiilor unei entitati culturale comune; si aceasta a fost esenta disputei din jurul directiei de dezvoltare economica a Europei, vazuta de Bruxelles ca diferentiindu-se de modelul american printr-o preocupare sociala mult mai accentuata.

Acum, testul aderarii Romaniei si Bulgariei pune in evidenta tocmai punctul in care ceea ce ar trebui sa fie o piata comuna intra in contradictie cu instinctul de conservare culturala al "vechii Europe". Pana nu de mult, atat de comentatul protectionism european, ostil fuziunilor si achizitiilor transfrontaliere si aparator al "campionilor nationali" din energie sau aeronautica, putuse sa fie incriminat si pentru faptul ca multe din statele occidentale impusesera accesul mainii de lucru straine pe piata lor numai pe baza permiselor de munca si eventual doar pe baza de cote anuale. Protectionismul care condamna outsourcingul productiei de masini intr-o tara mai ieftina e acelasi cu cel ce se opune intrarii pe piata a unor muncitori straini mai ieftini, din unicul motiv ca lucratorii autohtoni trebuie sa aiba prioritate la angajare. Iar acest protectionism pur economic, cum am vazut in ultimii doi ani, a functionat din plin in cazul "instalatorului polonez", chiar in ciuda argumentului ca instalatorul respectiv a contribuit la cresterea economica a tarii lui de adoptie.

Acum insa e vorba de altceva decat de protectionism pur economic. De la momentul 1 mai 2004, cand UE a mai crescut cu zece state, si pana acum, Europa a ajuns nu numai sa-si amelioreze situatia economica (ultimele estimari oficiale vorbesc de o crestere a PIB de 2,6% in 2006 numai pentru zona euro, cel mai bun rezultat din 2000 incoace), dar si sa se obisnuiasca treptat cu ideea ca imigrantii, mai ales atunci cand e vorba de imigranti est-europeni, calificati si disciplinati, nu arunca in somaj forta de munca locala (ceea ce si explica de ce la 1 mai anul acesta, dupa primii doi ani de tranzitie din punctul de vedere al deschiderii pietelor de munca, o parte din tarile occidentale au decis deja sa nu mai restrictioneze accesul lucratorilor est-europeni). Modelul anglo-saxon al liberalizarii complete a pietei muncii, promovat de Marea Britanie, Irlanda si Suedia, s-a dovedit suficient de benefic pentru tarile in cauza pentru ca ideea de deschidere a pietei muncii sa nu mai fie o sperietoare pentru restul Europei Occidentale.

In schimb insa, tot dupa 1 mai 2004, vechea Europa a intrat aproape pe nesimtite intr-un impas de ordin cultural, unde evenimente de importanta altfel cu totul inegala s-au aglomerat intr-unul si acelasi peisaj al unei nelinisti mai greu de depasit decat cea provocata de o perioada de recesiune. Respingerea Constitutiei in Franta si Olanda, certurile din Franta din jurul dreptului de a purta val musulman in scoli si rebeliunile de strada de vara trecuta din suburbii, cersetorii romani agresivi din capitalele europene, uciderea regizorului olandez Theo van Gogh si caderea guvernului olandez din cauza unui scandal legat de o musulmana intrata in tara ilegal, criza caricaturilor lui Mahomed, huliganii polonezi de care se temeau organizatorii Campionatului Mondial de Fotbal din Germania si bandele de mafioti est-europeni descrise de presa italiana sunt, din punctul de vedere de care vorbim aici, tot atatea elemente ale impasului cultural din societatea occidentala. Sa fi ajuns insa chestiunea imigratiei sa determine chiar un impas cultural, unde orice imigrant sa ajunga sa fie privit ca o amenintare la adresa identitatii europene?

Presa romaneasca obisnuieste sa scrie, de pilda, ca vesticii ii percep net diferit pe est-europeni in raport cu imigrantii musulmani, din ratiuni de compatibilitate culturala si uneori chiar lingvistica. Iar reprezentantii autoritatilor occidentali, in general promotori ai corectitudinii politice, rar se refera la religia sau la etnia imigrantilor care provoaca probleme in tarile lor. Dincolo de faptul ca atitudinea fata de chestiunea imigratiei in general tinde sa capete tot mai multa importanta pentru departajarea electorala a politicienilor, numai partidele de extrema dreapta indraznesc sa aduca in discutie rasa si religia atunci cand promit sa-i scape pe conationalii lor de afluxul de imigranti, iar discursurile despre imigratie sunt de obicei axate pe aspectele pur economice (ajutoarele de la stat pe care le capata strainii sau faptul ca banii castigati de straini in Occident servesc in fond tot la cresterea economica a tarilor lor de origine).

Totusi, cand e vorba de imigranti incomozi sau periculosi, in ochii cetateanului occidental obisnuit nu e loc de diferenta intre un fundamentalist islamic si un roman venit in Vest pentru talharii. Cresterea economica adusa in plus de imigranti, faptul ca un polonez sau un marocan accepta muncile refuzate de vestici sau povestile de groaza de genul celor relatate la inceputul lui septembrie de ziarul italian L’Espresso ("Am fost sclav in Puglia", despre est-europenii exploatati ca sclavi pe plantatiile de rosii ale italienilor) tind sa cantareasca mai putin in ochii unor occidentali speriati de valurile succesive de venetici pe care trebuie sa le inghita. Faptul ca partidele din Spania ii curteaza pe capsunarii romani vazuti deja ca o forta electorala, prudenta accentuata a politicienilor germani fata de electoratul musulman sau faptul ca londonezii vad in orasul lor panouri cu reclame scrise in poloneza la serviciile cutarei banci occidentale pot fi distractive pe termen scurt, dar nu si cand astfel de fenomene dau impresia ca societatile vestice decad la stadiul unor mozaicuri culturale atomizate si incoerente.

Aceasta explica de ce acum campania de presa impotriva accesului imigrantilor romani si bulgari s-a declansat tocmai in Marea Britanie, tara care la precedentul val de extindere a UE a fost in fruntea curentului favorabil liberalizarii pe piata muncii. Iar faptul ca tendinta pe ansamblul Uniunii este de defensiva si de inchidere in loc de o continuare a deschiderii e ilustrat nu de demagogia extremei drepte austriece ori de articolele rasiste din cate un ziar italian gen Il Tempo, ci de atitudinea fata de imigratie a unui politician considerat inclusiv de elitele europene de afaceri drept candidatul ideal la presedintia Frantei - actualul ministru de interne Nicolas Sarkozy. Dupa ce s-a ilustrat vara trecuta prin curajul/incorectitudinea politica de a-i numi "scursuri" si de a-i reprima energic pe rebelii musulmani care incendiau suburbiile frantuzesti, Nicolas Sarkozy a preluat acum initiativa in privinta politicii fata de imigratia ilegala in Europa.

La sfarsitul lui septembrie, la reuniunea de la Madrid a ministrilor de interne din opt tari comunitare, Sarkozy a propus un "pact european asupra imigratiei", care sa instituie o politica comuna pe ansamblul UE in privinta imigratiei, astfel incat nou-venitii in fiecare tara sa fie supusi acelorasi standarde in materie de admisie. "Nu putem sa continuam sa avem politici separate in chestiunea imigratiei, atata vreme cat e clar ca ne confruntam cu aceleasi probleme", a spus francezul, propunand intarirea granitelor externe ale UE si crearea unei forte speciale de patrulare a granitelor. Tinta criticilor lui Sarkozy era premierul socialist spaniol José Rodriguez Zapatero, care anul trecut a legalizat situatia a peste 700.000 de imigranti ilegali din Spania, cu motive altfel solid fundamentate economic: penuria de forta de munca din constructii si servicii si nevoia de a fiscaliza milioane bune de euro din economia subterana. Conform statisticilor spaniole, de amnistia respectiva au profitat in principal trei categorii de imigranti ilegali: ecuadorienii, romanii si marocanii.

Mai nou, Zapatero ar dori ca exemplul sau sa fie urmat si de alte state europene, care ar avea exact aceleasi motive economice sa procedeze astfel. Sarkozy si criticii lui Zapatero invoca exemplul Frantei, care a legalizat in 1997 situatia a 80.000 de imigranti, doar pentru ca in anul urmator sa cunoasca o crestere de patru ori a cererilor de azil; la aceeasi reuniune de la Madrid, Germania, Olanda si Austria chiar au dat vina pe Spania pentru afluxul de clandestini inregistrat anul trecut in tarile lor. Contraargumentul premierului spaniol e ca, dupa o crestere initiala a afluxului de imigranti ilegali, in special al celor care vin din nordul Africii si intra in Europa prin Insulele Canare, lucrurile deja s-au mai potolit, iar bilantul economic pentru Spania e pozitiv. Totusi, 8% din populatia Spaniei e formata din imigranti, iar sondajele spun ca 50% din cetateni sunt ingrijorati de efectele negative ale imigratiei in exces. Si este foarte putin probabil ca alte state europene sa urmeze exemplul Spaniei, avand in vedere inclusiv ca valurile de extindere a UE reprezinta in primul rand, la nivel practic, tot un fel de amnistii acordate unor imigranti ilegali deja aflatori pe teritoriul occidental, chiar daca in acest caz e vorba de oameni veniti din Est si nu de africani sau asiatici. Sunt, in schimb, sanse ca propunerea lui Nicolas Sarkozy de administrare centralizata a imigratiei sa aiba mai mult succes? Ar fi vorba, deci, de o agentie europeana unica de administrare a imigrarilor, cu tot cu cererile de azil si de acordare a statutului de refugiat, ceea ce ar simplifica enorm sarcina guvernelor nationale, confruntate in fata propriilor cetateni cu critici pe motiv ca sunt fie prea ingaduitoare, fie prea aspre fata de cererile de imigrare. Agentia respectiva ar putea actiona eventual si ca un soi de birou de plasare a fortei de munca, urmand pur si simplu sa repartizeze oferta de mana de lucru in tarile Uniunii Europene in functie de cerere, de marimea populatiei din statele respective si de capacitatea acestora de a-i plati pe acesti lucratori. S-ar crea astfel inca o institutie suprastatala europeana, care ar degreva (sau ar priva, depinde de interpretare) guvernele nationale de inca un atribut traditional al suveranitatii lor, acela de a-si controla dupa bunul plac granitele.

Deocamdata, unitatea europeana in fata asaltului veneticilor s-a manifestat prin faptul ca Spania a acceptat o finantare de 30 de milioane de euro de la Bruxelles ca sa consolideze securitatea in cele mai sensibile puncte de granita, enclavele Ceuta si Melilla de pe coasta marocana. Desigur, statele Uniunii Europene cer de ani buni intarirea granitelor spaniole, asa ca nu mira pe nimeni reluarea discutiei. Totusi, faptul ca ministrul Sarkozy a avertizat ca daca fluxul de imigranti ilegali nu e stavilit, Europa se va confrunta cu "un val de xenofobie de neoprit" releva o paradigma noua in discutia europeana despre imigratie. O faza in care argumentele economice pro-imigratie incep sa conteze mai putin (e adevarat, si pe masura ce imigratia din ultimii ani a atenuat considerabil penuria de mana de lucru de pe piata muncii din Occident) in favoarea celor legate de limitele modelului multicultural "mozaic", adoptat de majoritatea statelor occidentale (nu si de Franta insa), bazat pe ideea ca grupurile etnice pot coexista si pot participa la viata sociala a tarii de adoptie fara a fi silite sa cedeze din identitatea lor culturala originara.

Andrew Green, seful organizatiei britanice MigrationWatch, care promoveaza limitarea accesului strainilor pe piata muncii din UE, sustine ca, din acest punct de vedere, nu se poate vorbi de o libera circulatie a persoanelor asa cum se vorbeste despre libera circulatie a marfurilor. "Oamenii nu sunt cutii de ambalaj. Au nevoi continue in domeniul sanatatii, al educatiei, al locuintei si al transportului", spune Green. Afirmatia sa altfel neutra trimite insa imediat la dificultatile angajatorilor sau ale autoritatilor publice din UE confruntate cu specificul cultural insolit al variilor categorii de imigranti, de la omorurile "pentru onoare" intre rude sau poligamia din familiile musulmane (un mod bun, acesta din urma, de a obtine bani mai multi pentru ajutoarele sociale) si pana la altfel nevinovatele manele date la maximum de romanii infierati de ziarele italiene.

Iar aici nuantele tind sa se piarda, pentru ca un roman sau un bulgar care intampina restrictii la angajarea in Vest suporta efectele aversiunii occidentalilor nu numai fata de compatriotii lui de acolo care dau manelele mai tare, ci si fata de omorurile "pentru onoare" faptuite de albanezii sau nord-africanii imposibil de disciplinat in democratiile europene. Imigrantul redevine o imagine generica, aceea a strainului amenintator, acelasi peste tot, al carui scop nu e decat sa traga pe sfoara statele care il primesc si sa distruga traditiile locale. Asa cum legalizarea clandestinilor din Spania are efecte pana in Olanda, la fel si "violurile in grup care ne sporesc PIB-ul" (o expresie ironica folosita de un ziar suedez pentru a desemna manierele imigrantilor nord-africani) au corespondenta cu "rasa aflata mereu in topul rubricii de infractiuni" (cum se referea Il Tempo la romanii din Italia). Si nu-l mai crede nimeni pe premierul Stanisev cand spune ca bulgarii lui sunt prea obisnuiti cu soarele si cerul senin ca sa aleaga viata intr-o tara ploioasa, atata vreme cat toate tarile africane si asiatice de unde vin imigrantii aceia ciudati si cu obiceiuri asa de rele sunt de atatea ori mai insorite decat Occidentul european.

Pro si contra

Ideea de deschidere a granitelor pentru lucratorii straini, ceruta de companiile multinationale si de globalizarea economiei, intampina opozitia celor ce se tem de o metisare suficient de accentuata a populatiilor incat sa faca inoperant conceptul de natiune si sa dizolve identitatea culturala a statelor - e vorba de statele dezvoltate, tinta predilecta a imigrantilor. BBC a reprodus cateva din cele mai transante opinii pro si contra deschiderii complete a granitelor pentru forta de munca straina.

PRO

"Tendinta companiilor de a muta fabricile si locurile de munca in tarile mai sarace pentru a face profit contrazice ideea granitelor clar definite intre tari. Posibilitatile de optiune sunt clare: fie companiilor li se cere sa-si mentina afacerile in interiorul tarilor lor de origine (sau in cateva tari vecine) si li se impun taxe mai mari pentru bunurile produse in strainatate, ca sa fie descurajata productia in strainatate, fie practicile comertului liber permit companiilor sa angajeze lucratori din Bangladesh care vor munci pe cativa penny pe zi, in loc de lucratori americani, care cer cel putin 5 dolari pe ora de munca, plus asigurari de sanatate."

Matthew, utilizator al forumului BBC

"Libertatea de miscare a persoanelor este o libertate fundamentala garantata de legislatia UE si o marca distinctiva a civilizatiei europene. Procesul de aderare la UE a celor 10 state, de la 1 mai anul acesta (punctul de vedere de fata a fost exprimat inainte de 1 mai 2004, n.red.) permite o perioada de adaptare de pana la cinci ani, iar in anumite cazuri perioada in cauza poate fi prelungita cu inca doi ani, dar numai cu aprobarea Comisiei Europene. Dar este important ca restrictiile respective sa nu submineze libertatea fundamentala a persoanelor care se muta dintr-un stat in altul."

Mary Harney, vicepremierul Irlandei

CONTRA

"Ne indreptam catre libera circulatie a bunurilor industriale intre anumite grupuri de tari. Dar nu se poate vorbi despre o libera circulatie a bunurilor agricole (ori a textilelor). Motivul e clar: tarile industrializate ale Europei vor sa-si pastreze elemente-cheie ale economiilor lor, de mare importanta pentru structurile lor sociale. Iar acest considerent se aplica si mai puternic la migratia fortei de munca. Deschiderea granitelor ar duce la influxuri masive de oameni din lumea a treia spre tarile industrializate, iar aceasta ar fi o cale spre haos, complet inacceptabila pentru locuitorii lumii industrializate."

Andrew Green, MigrationWatch UK

"Granitele sunt esentiale pentru conceptul de natiune. Ele ne delimiteaza pe «noi» de «ei». Fara «ei» nu exista «noi» si deci nici solidaritate sociala. Aristotel a scris ca fiecare virtute are doua vicii corespunzatoare, unul constand intr-un exces al caracteristicii legate de acea virtute, celalalt de o insuficienta a acesteia. Denuntarea xenofobiei si a sovinismului este corecta, dar o politica a granitelor deschise este o functie a celuilalt viciu, insuficienta sentimentului national. Analogia cu proprietatea comuna a bunurilor este aproape obligatorie: experienta statelor socialiste ne arata cum e atunci cand nimeni nu e responsabil pentru nimic."

Mark Krikorian, Centrul pentru Studii in domeniul Imigratiei, Washington