Ziua se termină cu ochii într-un serial pe Netflix, în timp ce telefonul mai vibrează din când în când atunci când primeşti o notificare, o memă, de la grupul de prieteni cu care obişnuiai să îţi petreci nopţile în facultate. Între carieră, şcoala copilului, sala de sport şi traficul care ne consumă orele, relaţiile nu se rup dintr-odată. Se subţiază lent, până când devin absente. Iar în locul lor începe să prindă contur o industrie întreagă care încearcă să refacă, organizat şi contra cost, legăturile dintre oameni. Sau dintre oameni şi AI.

Cum a devenit „Vreau să ies, dar nu am cu cine” plan de business

Nu toţi reuşesc însă să construiască aceste ritualuri singuri. Iar acolo unde apare golul, apare şi cineva care încearcă şi, uneori, reuşeşte cu succes să îl umple. Era 2014 când Bogdan Vladu, care pe atunci lucra la Domo, s-a trezit că nu are cu cine să iasă în oraş. Era un weekend însorit de noiembrie şi, deşi avea chef de o plimbare, realitatea era familiară: câteva mesaje trimise pe Facebook, câteva răspunsuri rapide – „nu sunt în Bucureşti”, „am alte planuri”, „n-am chef”. În câteva minute, dorinţa de a ieşi s-a lovit de lipsa disponibilităţii celorlalţi.

Momentul nu a trecut însă fără ecou. Gândindu-se că situaţia lui nu este singulară, ci probabil comună pentru mulţi alţii, i-a venit o idee: dacă ar exista un loc unde oamenii care nu au cu cine ieşi să se poată găsi între ei? Inspirat şi de o discuţie recentă despre grupurile de Facebook, s-a ridicat din pat şi a creat „Hai să socializăm!” – un nume care reflecta exact nevoia din acel moment. Aşa a apărut comunitatea „Hai să socializăm!”, un grup care a pornit dintr-o nevoie personală şi a crescut organic într-o platformă unde oamenii se întâlnesc, participă la evenimente, ieşiri şi excursii, construind conexiuni reale. În timp, iniţiativa s-a transformat într-un proiect cu echipă şi direcţie clară, axat pe un obiectiv simplu, dar puternic: să aducă oamenii împreună şi să creeze contexte în care aceştia să nu mai fie singuri. A devenit, de asemenea, şi modul în care îşi câştigă existenţa. Când a început, nu avea un plan de business în sensul clasic al cuvântului. Avea, mai degrabă, intuiţia că sentimentul de „vreau să ies, dar nu am cu cine” nu este o excepţie, ci o normalitate împărtăşită de mult mai mulţi oameni decât pare la prima vedere. „Eu am observat din primele luni asta, după ce am început să organizez evenimente de socializare în Bucureşti. Am început de la două-trei-patru persoane care veneau,  iar acum, aceste evenimente adună 50-60 de persoane.” Primii paşi au fost modeşti, aproape stângaci, dar tocmai de aceea relevanţi pentru felul în care se construieşte o nevoie de piaţă înainte să fie numită ca atare. „În 2014 am început să organizez astfel de evenimente de socializare. Primul eveniment l-am făcut fără un obiectiv – seară de socializare - unde a venit doar o persoană. Apoi al doilea l-am făcut la bowling în Regie, la Texas, şi cred că au venit vreo 15 oameni.”

Ce a urmat a fost o creştere organică, accelerată de faptul că cererea exista deja, doar că nu fusese până atunci organizată într-un format recognoscibil. „Şi apoi am început: board games, teatru, karaoke.” Transformarea în business a venit abia după ce comunitatea s-a format şi şi-a dovedit consistenţa, în 2016. „ La început am făcut doar evenimente de acestea de socializare, apoi ne-am organizat cumva între noi şi am făcut nişte excursii, cu 15-18 persoane, vreo două ieşiri. Şi apoi, în 2016, am început mai serios, cu autocar, cu firmă, cu licenţe, cu toate acestea.” Nu a pornit din turism şi nici nu a venit din industrie. Până atunci lucrase „la Domo, în achiziţii”, iar momentul închiderii companiei a devenit, fără să ştie, şi momentul zero al unei alte traiectorii. „Din 2016 doar asta fac. Domo s-a închis, ne-au dat afară şi pusesem bani deoparte şase salarii. Şi am zis: hai, că stau şase luni să încerc chestia asta. Dacă nu merge, mă angajez înapoi undeva. Şi practic, da, din 2016 din asta trăiesc.” Ceea ce a înţeles între timp este că singurătatea nu loveşte neapărat acolo unde ne-am aştepta. Nu la 18 ani, nici la vârste înaintate, ci într-un interval în care viaţa se mută din şcoală în muncă, iar infrastructura spontană a relaţiilor începe să dispară. „Problema asta cu singurătatea apare cam odată cu angajarea. Adică începând cu 25-30 de ani, când te angajezi şi termini şcoala, masterul, unde ai colegi. Şi dacă te angajezi, mai ales acum cum e online-ul, nici nu te mai cunoşti unul cu altul, că dacă lucrezi de acasă sau te duci o zi pe săptămână, nu se mai formează relaţii ca înainte. Şi atunci apare problema.” În observaţiile lui, această ruptură este vizibilă şi în profilul celor care participă. La început veneau mai ales tineri, pentru că formatele erau simple şi accesibile: ieşiri de o zi, teatru, karaoke, drumeţii. Astăzi, publicul diferă în funcţie de tipul de experienţă. „Dacă vrei să te duci la o excursie, o drumeţie montană de o zi, sunt oameni mai tineri. Dacă te duci într-o excursie de o săptămână, unde costurile sunt mai mari, nu mai sunt aşa de tineri, de obicei sar de 30-35 de ani.” Pe măsură ce unii intră în relaţii, se mută împreună, au copii sau se afundă în presiuni cotidiene, cercul celor disponibili pentru ieşiri se micşorează. „Unii intră în relaţii, alţii rămân fără relaţii. Cei cu relaţii poate încep să se gândească: hai să ne mutăm împreună undeva, să luăm o casă, să strângem bani, să o mobilăm, să plătim rata. Alţii poate au copii şi deja s-au transformat raportat la ieşiri. Adică sunt tot mai puţini care mai rămân singuri şi pe ieşeală.” În această ecuaţie, singurătatea nu este doar absenţa unui partener, ci şi lipsa unui context în care apropierea să mai poată apărea natural. Astăzi, businessul funcţionează la o scară care confirmă că nu mai vorbim despre o nişă marginală. „Noi avem cam două-trei autocare în fiecare weekend. Avem şi excursii în Barcelona, în alte oraşe europene, chiar şi în afara Europei... Nu toate sunt cu 50 de persoane, atunci când am fost în America am fost mai puţini, 17-20. Dar mai sunt şi evenimentele de socializare, că avem câte un eveniment minim pe săptămână în Bucureşti, unde de obicei sunt minimum 30 şi maximum 70. Deci, în medie, cred că am putea să spunem aşa, cu tot cu evenimente de socializare şi cu excursii, că aducem împreună 100-150 pe săptămână.” Anual, asta înseamnă mii de participări, chiar dacă nu toţi sunt oameni noi.

„Singurătatea, stresul şi nopţile nedormite au făcut întotdeauna parte din rolul unui CEO sau al unui executiv de top. Conform cercetărilor în leadership, astăzi mulţi descriu acest rol ca fiind profund izolant, poate mai mult ca niciodată.”

Harry Meintassis,
Partener, Meintassis Partners

Ce cumpără, de fapt, oamenii? La prima vedere, o excursie sau o seară de karaoke. În realitate, ceva mult mai greu de măsurat. „Le place că practic aici au tot ce au nevoie, în sensul că odată că nu trebuie să-ţi baţi capul cu organizarea, cu bilet de avion, cu aeroport, cu cazare, cu obiective. Totul e aranjat de noi. Dar le place şi că se întâlnesc cu oameni tot ca ei, care sunt singuri, n-au cu cine să călătorească.” Simplificarea logistică este doar jumătate din produs. Cealaltă jumătate este un cadru sigur şi normalizat pentru interacţiune. „Dacă vii la noi în autocar sau în excursie şi vine lumea şi te întreabă ceva, conversaţia e normală, naturală. Şi le place chestia asta. La noi, în toate excursiile, baza e socializarea. Noi avem scris şi pe site, la fiecare excursie, că scopul excursiei e socializarea şi nu turismul. Adică noi nu punem accent pe să vină un ghid şi să vorbească şapte ore la microfon într-o zi.” În locul acestui model, au construit ritualuri mici care sparg gheaţa şi creează apropieri reale. „Avem ghizi care, când încep traseul, adună oamenii într-un cerc şi, înainte de traseu, zic: Hai să ne prezentăm câte 15 secunde fiecare. Spui: sunt Gigel, am 30 de ani, sunt pasionat de motociclete, îmi place să merg pe munte. Ca să facă un fel de icebreaker. Şi apoi oamenii, descoperindu-se în 10-15 minute cât durează prezentarea, când pleacă pe traseu se creează o zarvă, aşa, că găsesc pasiuni comune şi se duc unii către alţii.” Dacă ar fi să rezume în câteva cuvinte ce caută oamenii când vin, n-ar vorbi nici despre romantism pur, nici despre distracţie pură, nici despre networking. „E un mix. Adică vin pentru o combinaţie de călătorit, de cunoscut oameni noi, de distracţie, de a vizita ceva. E un mix.”

Tocmai această combinaţie pare să funcţioneze: oamenii nu vin etichetaţi cu o singură nevoie, ci caută simultan relaxare, apartenenţă, experienţă şi, uneori, poate, o nouă poveste. Privind înainte, Bogdan Vladu nu are dubii că cererea va creşte. „Cu siguranţă o să fie cerere pe tipul acesta de evenimente şi excursii, pentru că, pe măsură ce oamenii stau mai mult în faţa calculatorului şi acesta e viitorul, cu tehnologia, automatizările şi tot felul de lucruri de genul acesta, oamenii o să interacţioneze din ce în ce mai puţin între ei. O să interacţioneze mai mult oameni cu tehnologie decât om cu om şi la un moment dat apare nevoia să interacţionezi cu un om.”

Chiar şi într-o lume în care AI-ul devine tot mai prezent, crede că există o limită naturală a substituţiei. „Poate să fie o etapă în viaţă  asta, să vorbeşti cu un robot, dar la un moment dat cred că în genetica noastră suntem făcuţi tot să ne întoarcem la comunitate autentică, cu oameni, cu animale, cu natură, în loc să stăm să vorbim cu un display de telefon.”

„Singurătatea nu este absenţa oamenilor, ci absenţa sentimentului că eşti văzut şi acceptat aşa cum eşti.”

Dana Zeicu,
cofondatoare, Anfold

Pleci singur, dar nu mai eşti singur, o nişă nouă pentru operatorii din turism. Nevoia „nu am cu cine” este astăzi preluată şi scalată şi de jucători mari din industrie, care o transformă în ofertă standardizată. În portofoliul Eturia, de pildă conceptul de „solo traveller” apare ca răspuns la această schimbare de comportament: oameni care pleacă singuri, dar nu mai vor să fie singuri în experienţă. „Ideea de a dezvolta pachetele dedicate «solo traveller» a apărut ca o reacţie directă la schimbările profunde pe care le-am observat în modul în care oamenii aleg să călătorească şi, mai ales, cu cine aleg să călătorească. Tot mai mulţi turişti nu se mai raportează la vacanţă ca la o experienţă care trebuie neapărat împărtăşită cu partenerul sau cu grupul apropiat, ci ca la o formă de explorare personală, autonomie şi dezvoltare”, explică Ana Maria Gherasim, director de vânzări de Eturia, referindu-se la vacanţele de grup axate strict pe turiştii „solo traveller”.  Această schimbare nu înseamnă însă retragere sau izolare, ci redefinirea modului în care oamenii aleg să se conecteze. „Am remarcat foarte clar că aceşti turişti solo nu îşi doresc izolare. Dimpotrivă, ei caută contexte în care să poată interacţiona natural cu oameni care au un mindset similar, preocupări comune şi o motivaţie asemănătoare de a descoperi lumea.” De altfel, profilul acestui tip de turist contrazice imaginea clasică a singurătăţii. „Vorbim despre persoane curioase, active, deschise cultural, care apreciază conversaţiile relevante, experienţele împărtăşite şi sentimentul de apartenenţă, fără presiunea formală a unui grup clasic.” Conceptul de „solo traveller” vine tocmai să rezolve această nevoie de autonomie, combinată cu nevoia de conexiune. „Creează un cadru în care oamenii care călătoresc singuri se pot întâlni cu alţi călători aflaţi în aceeaşi etapă de viaţă sau cu aceleaşi aspiraţii şi dorinţe de cunoaştere şi explorare. Interacţiunea apare firesc în timpul tururilor, al meselor, al experienţelor locale, fără a forţa socializarea, dar oferind constant oportunităţi de conectare autentică.”

„Problema asta cu singurătatea apare cam odată cu angajarea. Adică începând cu 25-30 de ani, când te angajezi şi termini şcoala, masterul, unde ai colegi. Şi dacă te angajezi, mai ales acum cum e online-ul, nici nu te mai cunoşti unul cu altul, că dacă lucrezi de acasă sau te duci o zi pe săptămână la birou, nu se mai formează relaţii ca înainte. Şi atunci apare problema.”

Bogdan Vladu,
fondator, Hai să socializăm!

„Ideea de a dezvolta pachetele dedicate «solo traveller» a apărut ca o reacţie directă la schimbările profunde pe care
le-am observat în modul în care oamenii aleg să călătorească şi, mai ales, cu cine aleg să călătorească. Tot mai mulţi turişti nu se mai raportează la vacanţă ca la o experienţă care trebuie neapărat împărtăşită cu partenerul sau cu grupul apropiat, ci ca la o formă de explorare personală, autonomie şi dezvoltare.”

Ana Maria Gherasim,
director de vânzări, Eturia

Un alt element esenţial în dezvoltarea acestui segment ţine de o problemă aparent banală, dar importantă: costul de a călători singur. „În mod tradiţional, călătoriile solo sunt mai scumpe. Camerele single sunt mai puţin eficiente din punct de vedere economic pentru hoteluri, iar acest lucru se reflectă, de cele mai multe ori, într-un cost mai mare pentru turistul individual.” Modelul propus încearcă să corecteze această inechitate. „Pentru că vorbim despre circuite de grup, Eturia poate negocia condiţii comerciale mai bune cu hotelurile şi partenerii locali. Astfel, costurile sunt optimizate prin volume, prin structura itinerarelor şi prin parteneriate pe termen lung, ceea ce ne permite să reducem sau chiar să eliminăm suplimentul single în anumite programe.” Din acest punct, produsul devine nu doar accesibil, ci şi competitiv. „Aceste pachete sunt construite ca produse complete, care includ zboruri, cazare, transferuri, tururi ghidate şi activităţi locale… iar pentru client rezultatul este un raport calitate–preţ foarte bun, chiar mai avantajos decât în cazul unei vacanţe individuale clasice.” Cererea confirmă direcţia produselor turistice de acest tip. „Cererea pentru vacanţele de tip «solo traveller» a crescut constant de la lansare şi continuă să se dezvolte”, subliniază reprezentanta Eturia. Iar profilul turistului român reflectă o schimbare mai largă în stilul de viaţă. „În general, vorbim despre persoane cu vârste între 25 şi 55 de ani, active profesional, cu venituri medii spre mari, informate şi orientate către experienţe, nu doar către relaxare pasivă.” Motivaţiile sunt variate, dar converg într-un punct comun. „Dorinţa de explorare, nevoia de socializare într-un cadru relaxat, sau pur şi simplu libertatea de a călători fără compromisuri. Ceea ce îi uneşte este căutarea unor experienţe autentice, bine organizate, care să le ofere siguranţă şi confort.” Pentru Eturia, acest segment nu mai este doar un experiment, ci o direcţie strategică. „«Solo travelling»-ul reflectă un mod modern de a înţelege călătoria şi stilul de viaţă, iar obiectivul nostru este să transformăm această dorinţă de explorare individuală într-o experienţă accesibilă, echilibrată şi memorabilă.”

„Profilul grupurilor s-a schimbat - vedem mai multe grupuri mixte (prieteni şi colegi), dar şi tot mai multe formate în jurul unor interese comune, precum muzica, dansul sau networkingul. Prietenia <<tradiţională>> este tot mai des completată de conexiuni construite în jurul unor pasiuni sau contexte comune.”

Ioana Iancu,
Managing Partner, Berăria H

Când ieşitul în oraş devine un eveniment în sine. Doi metri de bere. Oferta suna simplu: vii cu 6 prieteni şi primeşti doi metri de bere gratis. Am început cu primul mesaj. „Eu nu beau bere.” Al doilea: „Eu n-am timp”. Al treilea: „Eu am deja planuri”. La al patrulea nici nu am mai ajuns. Şi atunci m-am întrebat: cine sunt oamenii care chiar merg la astfel de evenimente? Şi, mai ales, cum reuşesc să se adune? Răspunsul vine din interiorul locului care capitalizează această dinamică. În lumea AI, ieşirile în oraş încă mai există. Însă, după cum observă Ioana Iancu, managing partner la Berăria H, acestea nu mai sunt spontane, ci sunt construite aproape ca nişte proiecte. „Dacă înainte o ieşire se năştea dintr-un mesaj trimis cu o oră înainte, acum se planifică. Oamenii rezervă, aleg ziua, aleg locul, vin cu grupul gândit şi cu aşteptări clare.” Nu doar că grupurile sunt mai mari — „mesele de 10, 15, chiar 20 de persoane sunt tot mai frecvente” — dar sunt şi mai intenţionale. „Nu mai caută doar un loc unde să stea - caută o experienţă completă… Ieşirea a devenit un eveniment în sine, nu un fundal pentru conversaţie.” Iar grupurile nu sunt formate neapărat din... prieteni: „Profilul grupurilor s-a schimbat - vedem mai multe grupuri mixte (prieteni şi colegi), dar şi tot mai multe formate în jurul unor interese comune, precum muzica, dansul sau networkingul. Prietenia <<tradiţională>> este tot mai des completată de conexiuni construite în jurul unor pasiuni sau contexte comune”.

Într-un fel, „metrul de bere” nu mai este o ofertă, a devenit „un trigger social - oamenii vin în grup special pentru experienţă, nu doar pentru consum.” Cu alte cuvinte, nu berea adună oamenii, ci contextul. Pentru că, între timp, şi socializarea s-a schimbat. „Paradoxal, cu cât lumea s-a digitalizat mai mult, cu atât dorinţa de conexiune reală a crescut”, crede Ioana Iancu. Doar că această conexiune nu mai apare de la sine. Are nevoie de un cadru, de un motiv, de un „joi, la 8, suntem acolo”. După pandemie, acest lucru s-a accentuat. „Oamenii ies într-adevăr mai puţin, dar când ies, vor să simtă că a meritat. Nu mai acceptă o seară mediocră.” Aşa că întrebarea nu mai este dacă vrem să ne vedem cu prietenii, ci dacă dacă mai reuşim să găsim contextul în care să o facem. Şi, uneori, răspunsul vine sub forma unui metru de bere.

„Cred că discuţiile cu AI pot ţine loc, în anumite momente, discuţiilor între oameni şi, până la un punct, le pot înlocui. Dar conversaţia umană va deveni din ce în ce mai importantă. Omul este o creatură socială, are nevoie de alţi oameni în jurul lui.”

Andrei Garoseanu,
cofondator, D.ECHOES

Înapoi în viitor. În paralel, însă, începem să ne obişnuim şi cu un alt tip de conversaţii, unele care nu au loc nici la masă, nici în oraş. Conversaţia de la începutul acestui articol, de pildă, nu s-a întâmplat la un metru de bere. (Leonardo mi-a spus, de altfel, că preferă un pahar de vin.) Ceea ce, la prima vedere, pare un experiment aproape poetic — o conversaţie peste secole — este, de fapt, parte dintr-o schimbare mult mai mare în felul în care definim relaţiile. Pentru că nu vorbim doar despre acces la informaţie, ci despre acces la prezenţă. D.ECHOES porneşte de la ideea că fiecare persoană lasă în urmă o amprentă de idei, experienţe şi perspective care poate fi transformată într-un „echo” digital — o reprezentare conversaţională care răspunde, spune poveşti şi evoluează în timp. Diferenţa faţă de alte produse similare este accesibilitatea: platforma promite că oricine îşi poate crea propria „clonă digitală” în mai puţin de 10 minute, fără programare. Platforma a fost lansată public pe 21 martie şi a depăşit deja 1.200 de utilizatori, fiind susţinută, deocamdată, din resurse proprii. Ţinta este globală, în special pieţe unde astfel de interacţiuni sunt deja integrate în viaţa de zi cu zi. Pentru Andrei Garoseanu, investitor în start-up-uri tech şi cofondatorul D.ECHOES, ideea nu a pornit din tehnologie, ci dintr-o frică personală: „Mi-am dat seama de fapt că era frica de moarte... Ideea era: cum se descurcă copilul dacă nu mai sunt eu? Sau ce o să ştie copilul despre mine?” Din acest tip de întrebare — una pe care, probabil, mulţi o evită — a apărut intuiţia de a păstra oamenii într-o formă conversaţională. Astăzi, însă, direcţia platformei nu este trecutul, ci prezentul, se axează pe relaţia dintre oameni şi cei pe care îi admiră. „Direcţia principală momentan e aceea de a lega, să spunem, fanii de idolii lor, pentru că indiferent ce situaţie financiară ai avea, teoretic, tu nu ai putea să stai de vorbă cu un superstar mai mult de cinci minute în viaţa ta. De ce? Pentru că nu are timp pentru tine.” În această logică, D.ECHOES nu vinde doar tehnologie, ci acces la un tip de conversaţie care, în mod normal, nu ar exista. Platforma încearcă să ducă mai departe ideea de autenticitate. „La noi 100% este partea de personalitate. Eco-urile se adaptează conversaţiei, cum ajung să te cunoască ca utilizator, modul în care reacţionează la discuţie. Oftează, înţeleg umor, înţeleg ironie, spun glume.” Nu este doar o replicare a informaţiei, ci o replicare a modului în care cineva gândeşte şi reacţionează. Dar, dincolo de produs, apare întrebarea inevitabilă: de ce devine atât de atractivă o astfel de interacţiune? Răspunsul vine chiar din utilizare. „O mare parte din folosirea AI-ului conversaţional e tocmai pentru a suplini lipsa prezenţei unei persoane lângă tine.” Este, poate, una dintre cele mai directe formulări ale unei realităţi pe care o vedem tot mai des: tehnologia nu creează singurătatea, dar începe să o organizeze, să o monetizeze şi, în unele cazuri, să o facă mai uşor de suportat. Garoseanu spune însă că nu crede într-o înlocuire totală a relaţiilor umane. „Cred că discuţiile cu AI pot ţine loc în anumite momente discuţiilor între oameni şi până la un punct cred că le pot înlocui Dar cred că conversaţia umană o să fie din ce în ce mai importantă pe viitor. Omul este o creatură socială, are nevoie de alţi oameni în jurul lui.” Este, mai degrabă, o coexistenţă decât o substituţie. 

Singurătatea în cifre – dimensiunea unei crize globale

În 2023, OMS a declarat singurătatea o „problemă globală de sănătate publică” şi a lansat o comisie dedicată acestui subiect, subliniind că aceasta „poate fi la fel de dăunătoare pentru sănătate ca fumatul a 15 ţigări pe zi”. În acelaşi timp, datele arată că femeile din Europa sunt mai afectate de singurătate (57%) decât bărbaţii (46%), iar prevalenţa fenomenului pare să scadă, în mod paradoxal, odată cu vârsta. Mai mult de un miliard de oameni la nivel global se confruntă cu singurătatea, iar fenomenul continuă să crească într-o perioadă definită, paradoxal, de conectivitate permanentă. Organizaţii precum Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) avertizează că singurătatea a devenit o problemă cu impact direct asupra sănătăţii şi economiei. În Europa, dimensiunea fenomenului este clară: aproximativ 13% dintre oameni spun că se simt singuri frecvent, iar peste o treime experimentează singurătatea cel puţin ocazional, potrivit datelor Comisiei Europene, relevate în studiul privind prevalenţa singurătăţii realizat de Joint Research Center. Analizele publicate de Centrul pentru Cercetare în Politici Economice arată că „a fi singur” şi „a te simţi singur” sunt două fenomene diferite, cu efecte opuse: creşterea numărului de persoane care locuiesc singure poate stimula consumul şi activitatea economică, în timp ce singurătatea ca stare emoţională erodează capitalul social, încrederea şi productivitatea. Cu alte cuvinte, economia poate creşte într-o societate de oameni singuri, dar încetineşte într-o societate de oameni care se simt singuri. Impactul nu este doar social, ci şi economic. Un raport din 2025 al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a arătat că 6% dintre persoanele din cele 38 de ţări membre au declarat că se simt singure în cea mai mare parte a timpului sau permanent, în timp ce 8% au spus că nu au niciun prieten apropiat. Raportul a evidenţiat, de asemenea, un declin constant al interacţiunilor faţă în faţă, chiar dacă implicarea digitală a crescut. La nivel global, o analiză din 2025 susţinută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii a estimat că aproape 1 din 6 persoane a experimentat singurătatea în perioada 2014–2023, asociind acest fenomen cu riscuri semnificative pentru sănătate şi cu sute de mii de decese anual. Singurătatea este asociată cu probleme de sănătate mintală şi fizică, iar costurile mai largi ale sănătăţii mintale depăşesc 4% din PIB în Uniunea Europeană, potrivit OECD, afectând direct productivitatea şi participarea pe piaţa muncii. Poate cel mai surprinzător este profilul celor afectaţi. Deşi singurătatea este adesea asociată cu vârsta înaintată, datele arată contrariul: tinerii sunt cei mai vulnerabili. În Europa, până la 57% dintre tineri declară forme moderate sau severe de singurătate, iar tendinţa este în creştere în ultimii ani, potrivit analizelor Bertelsmann Stiftung. Interesant este că tinerii cu vârste între 18 şi 24 de ani, despre care s-ar crede că au numeroase interacţiuni sociale, sunt, de fapt, mai singuri decât generaţiile mai în vârstă. Un raport al STADA Health arată că, în rândul tinerilor europeni, 2 din 3 se consideră singuri, comparativ cu doar 1 din 3 persoane de peste 70 de ani. Există însă şi soluţii posibile. 46% dintre europeni cred că un echilibru mai bun între viaţa profesională şi cea personală ar putea reduce singurătatea şi alte probleme de sănătate mintală. În plus, 43% consideră că o situaţie economică mai bună ar contribui la ameliorarea fenomenului. Regândirea modului în care folosim reţelele sociale ar putea, de asemenea, ajuta, 30% dintre europeni sugerând reducerea timpului petrecut în faţa ecranelor.

 Poate că nu vom renunţa la conversaţiile digitale. Vom vorbi cu oameni care nu mai sunt, cu oameni pe care nu îi vom întâlni niciodată şi cu versiuni ale noastre pe care încă nu le-am trăit. Dar, în acelaşi timp, rămâne ceva ce nu poate fi replicat pe deplin în mediul virtual - imperfecţiunile unei conversaţii, faptul că un prieten nu aşteaptă să îţi termini ideea pentru a-şi spune părerea, momentele în care cineva întârzie, râde prea tare sau spune lucrul nepotrivit. Iar pentru toate acestea, merită să facem efortul să ne întâlnim şi să muncim pentru prieteniile noastre, cel puţin la fel de mult cât muncim pentru carierele pe care le avem.  

Cât costă un prieten?

Dacă în trecut prietenia era un rezultat al vieţii sociale, astăzi devine, uneori, un produs în sine. Indiferent că este organizată prin algoritmi, facilitată prin evenimente sau simulată de inteligenţa artificială, conexiunea umană începe să fie livrată la cerere şi, din ce în ce mai des, contra cost, după cum reiese din aceste exemple internaţionale:

Bumble BFF
Prietenia devine feature de produs

Bumble a extins modelul de dating într-o zonă nouă: prietenia ca serviciu digital. Secţiunea Bumble BFF este dedicată exclusiv celor care caută conexiuni nonromantice, de la prieteni de ieşit în oraş la parteneri de activităţi. Este unul dintre cele mai clare semnale că relaţiile sociale de bază au devenit o nevoie explicită, nu implicită.

Evaluare: +1– 2 miliarde dolari capitalizare de piaţă (Bumble Inc., 2026)

Sursa: rapoarte financiare Bumble / Yahoo Finance

Timeleft
Plăteşti pentru a cunoaşte oameni noi

Timeleft organizează cine între necunoscuţi, mizând pe ideea că prieteniile nu mai apar spontan, ci trebuie orchestrate. Platforma creează grupuri de 5–6 persoane compatibile şi le aduce la aceeaşi masă,
într-un cadru offline.

Cifre: 27.000+ utilizatori activi săptămânal, 300+ oraşe, 62 ţări

Sursa: date companie / presă internaţională

222
Reţea socială pentru întâlniri fizice

222 foloseşte inteligenţa artificială pentru a forma grupuri de necunoscuţi care se întâlnesc offline. Este un tip de „social media inversat”: nu optimizează timpul petrecut pe ecran, ci interacţiunea în viaţa reală.

Cifre: start-up susţinut de venture capital (evaluare nedivulgată public)

Sursa: presă tech / VC ecosystem

Papa
Compania care vinde companie umană

Papa conectează persoane în vârstă cu „companioni” — oameni care vin să vorbească, să iasă la plimbare sau să petreacă timp împreună. Este unul dintre cele mai directe modele de business în care prietenia devine serviciu.

Evaluare: 1,4 mld. dolari

Sursa: Crunchbase / Forbes

Rent-A-Friend
Prietenia ca abonament

Rent-A-Friend oferă acces la o reţea globală de oameni disponibili pentru activităţi sociale: ieşiri, evenimente, conversaţii. Nu promite relaţii pe termen lung, ci prezenţă imediată.

Cifre: +40.000 „prieteni” activi; abonament +$19,99/lună

Sursa: date companie / interviuri CEO din presa internaţională

Character.ai
Prietenii simulate, dar disponibile permanent

Character.ai permite utilizatorilor să construiască relaţii conversaţionale cu entităţi AI, care pot deveni „prieteni” virtuali. Pentru mulţi utilizatori, aceste relaţii devin substitute funcţionale pentru conversaţiile umane.

Evaluare: +1 miliard dolari

Sursa: Andreessen Horowitz / TechCrunch

Friender
„Tinder pentru prieteni”

Friender este o aplicaţie construită exclusiv pentru prietenii, folosind matching pe baza hobby-urilor şi intereselor comune. Este un exemplu de nişare extremă: elimină complet componenta romantică.

Evaluare: startup early-stage (nedivulgată public)

Sursa: presă tech / startup ecosystema