Cât contează rezilienţa, versatilitatea, formarea, tenacitatea, experienţa şi educaţia în perspectiva companiilor care caută lideri? Ce s-a schimbat de-a lungul anilor şi ce a rămas la fel în ce priveşte vânătoarea de talente?

Că se vorbeşte româneşte pe la gurile de metrou sau obiective celebre din Londra, Paris sau Roma nu e vreo mirare pentru nimeni, dar dulcele grai se face auzit şi în sediile centrale ale multinaţionalelor din întreaga lume. Călin Drăgan este President & Reprezentative Director al Coca-Cola Japan Inc de şapte ani, dar a făcut pasul peste hotare în 2011. Silviu Popovici a preluat de mai bine de un an funcţia de CEO al EMEA Food and Bottling Operations în cadrul PepsiCo. Iar Vladimir Sterescu, unul dintre pionierii industriei de outsourcing din România, a fost numit preşedinte al diviziei globale de outsourcing a Computer Generated Solutions (CGS), devenind primul român care accede la o astfel de poziţie în structura globală de conducere a companiei americane.

Sunt doar trei exemple, dar lista este mult mai lungă şi pe ea se adaugă, permanent, nume noi.

„Executivii români sunt tot mai des chemaţi să ocupe roluri cheie în Europa Centrală şi de Vest, iar profesionalismul lor îi recomandă în industrii critice – de la energie şi infrastructură, la automotive, tehnologie şi FMCG.

Transformarea de la o economie care importa know-how la o pepinieră de lideri este una dintre cele mai relevante evoluţii ale ultimilor 25 de ani”, spune Ana Ber, Managing Partner al firmei de recturare Pendl & Piswanger InterSearch România. Fondată în anul 2000, compania a finalizat peste 2.000 de mandate de executive search, având o rată de retenţie de peste 85% la 3 ani pentru candidaţii plasaţi. România devine tot mai mult un exportator de leadership; din perspectiva head-hunterilor, punctează Ana Ber, românii au câteva atuuri care revin constant în feedbackul clienţilor internaţionali. „Primul este rezilienţa: mulţi executivi români au construit cariere în contexte volatile, cu schimbări legislative, economice şi operaţionale frecvente. Această obişnuinţă cu incertitudinea îi face mai confortabili decât media europeană în situaţii de transformare.”

Al doilea atu este versatilitatea. Executivii români au adesea portofolii profesionale mai extinse, acoperind atât arii operaţionale, cât şi comerciale sau de people leadership, tocmai pentru că au crescut în organizaţii unde au fost nevoiţi să acopere mai multe roluri simultan. Pentru companiile internaţionale, acest tip de profil „T-shaped” este extrem de valoros, potrivit Anei Ber. „De asemenea, românii sunt apreciaţi pentru orientarea spre rezultat şi pragmatism, dublate, tot mai des, de o bună capacitate de lucru în medii multiculturale. În proiectele noastre cross-border, feedback-ul cel mai des întâlnit este că românii sunt foarte hands-on, se adaptează repede, îşi asumă responsabilitatea şi nu se sperie de proiecte dificile.”

Reprezentanta firmei de head-hunting observă că în ultimnii ani românii sunt chemaţi tot mai des să ocupe roluri cheie în Europa Centrală şi de Vest. Şi, explică tot ea, există câţiva factori structurali care alimentează acest fenomen. În primul rând, România a devenit în ultimii 15–20 de ani o piaţă de test pentru multe modele de business, în special în industrie, energie, retail, agribusiness şi logistică. Asta a creat generaţii de lideri care au învăţat să crească businessuri în ritm accelerat, cu resurse limitate şi într-un mediu competitiv.

În al doilea rând, argumentează Ana Ber, companiile internaţionale au avut timp să valideze în practică calitatea liderilor români. Mulţi au început în roluri locale, au preluat ulterior responsabilităţi regionale sau multi-country, iar astăzi sunt consideraţi opţiuni naturale pentru roluri de CEE sau chiar Europa de Vest. Din momentul în care câteva exemple pozitive sunt vizibile în organizaţie, se creează un efect de încredere şi fenomenul se autoalimentează.

„Dinamic, vedem o trecere de la roluri cu responsabilitate exclusiv locală la mandate regionale, în care executivii români coordonează echipe distribuite, centre de servicii partajate, fabrici sau operaţiuni comerciale în 3–10 ţări. Cu alte cuvinte, nu mai sunt excepţii, ci parte integrantă a pipeline-ului de leadership european.”

CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL