Cine este tânăra din România care, după ce a condus 15 ani o reţea ajunsă la sute de magazine sub coordonarea ei, a făcut o schimbare radicală şi a mizat pe alt domeniu

Postat la 05 aprilie 2026 8 afişări

Industria de optică se transformă rapid, dar relevanţa nu vine doar din alinierea la tehnologie, ci din încredere, spune Alina Bistreanu, CEO, Optical Investment Group România, companie care operează 96 de magazine de optică la nivel naţional şi a avut afaceri de 38,5 milioane de euro în 2024. Ea povesteşte cum ajută tehnologia în domeniul de optică medicală, care este rolul oamenilor în afacere, care sunt principalele modificări de consum în domeniu, dar şi care sunt efectele preluării companiei de către EssilorLuxottica, liderul global în designul, producţia şi distribuţia de lentile, rame şi ochelari de soare.

Alina Bistreanu vorbeşte cumpătat, fără grabă şi poate povesti cu orele despre business, istoriile din spatele cifrelor, comportamente de consum, echipe, sau orice subiect legat de afacerea pe care o conduce. Îi plac pantofii stiletto, pe care i-a purtat, fără excepţie, de câte ori ne-am întâlnit şi este genul de lider pentru care jobul nu se desfăşoară într-un regim 8/24, 5/7. Şi-a construit parcursul profesional în companii internaţionale de retail care s-au extins sub conducerea sa, iar de aproape patru ani a preluat rolul actual, într-o companie care, aşa cum spunea ea anterior, îmbină grija pentru sănătatea oamenilor cu fashionul.

Ca CEO al Optical Investment Group România, punctează că 2025 a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai importanţi ani din evoluţia companiei. Pe de o parte, a fost un an de calibrare strategică, într-un context de piaţă marcat de presiune asupra consumului şi de un client mult mai atent la bugete şi la volatilitatea preţurilor. Pe de altă parte, a fost un an definitoriu prin integrarea Optical Investment Group în EssilorLuxottica, compania numărul 1 în lume în designul, producţia şi distribuţia de lentile, rame de ochelari de vedere şi ochelari de soare – „un moment transformaţional care ne-a deschis accesul la resurse, know-how şi capabilităţi globale, permiţându-ne să accelerăm dezvoltarea într-un mod mult mai strategic.”

În paralel, adaugă tot ea, „am continuat să consolidăm performanţa operaţională şi să investim în acele fundamente care nu se văd întotdeauna spectaculos din exterior, dar care fac diferenţa pe termen lung: procese mai clare, mai multă rigoare în execuţie, standardizare în operaţiuni şi o experienţă mai coerentă în magazine.”

În retailul de optică, explică Alina Bistreanu, încrederea se câştigă prin detalii, adică recomandarea corectă, consecvenţa, grija pentru un copil sau pentru un adult care are nevoie de o soluţie rapidă, dar sigură.

„Având în vedere aceste aspecte, 2026 îl privesc ca pe un an de consolidare şi evoluţie sănătoasă. Nu urmărim expansiune de dragul cifrelor, ci dezvoltare responsabilă. Aşteptările mele sunt legate de predictibilitate (fiscală şi legislativă) pentru ca mediul privat să poată planifica pe termen mai lung şi să continue să investească.”

CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Vremuri noi, reguli noi. Cum conduc femeile din România afacerile de astăzi?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.