La doar 25 de ani, Naseema McElroy deţinea deja cinci proprietăţi pe care le închiria. Strategia ei pe termen lung părea simplă: investiţii şi chirii în imobiliare care să pună bazele unei averi solide. Însă teoria şi practica sunt două lucruri diferite. Astăzi, la 44 de ani, McElroy consideră că această etapă a fost cea mai mare greşeală financiară din viaţa sa, relatează CNBC.

La începutul anilor 2000, McElroy a profitat de creditele subprime, care permiteau persoanelor cu istorii de credit slabe să obţină împrumuturi ipotecare cu dobânzi ridicate.

„Am crezut că mă pot împrumuta la infinit pentru a cumpăra mai multe proprietăţi şi totul va funcţiona la final” a declarat aceasta.

Planul s-a prăbuşit rapid: în 2008, piaţa imobiliară a intrat în colaps.

„Eram foarte naivă”, recunoaşte McElroy.

 Datoriile către creditori au depăşit valoarea proprietăţilor. Pentru a evita executarea silită, a fost nevoită să vândă două dintre imobile la preţuri sub soldul ipotecilor, în timp ce alte două au fost executate silit. În cele din urmă, şi-a declarat falimentul.

De atunci, McElroy şi-a reconstruit averea şi acum deţine în prezent active de peste 1 milion de dolari, majoritatea provenind din investiţii pe piaţa de capital prin ETF-uri.

Casa sa principală este singura proprietate imobiliară pe care o mai deţine.

 „Imobiliarele sunt o formă de investiţie, dar nu singura”, spune ea.

Experţii subliniază că, deşi pot exista beneficii în investiţiile imobiliare, acestea implică riscuri semnificativ mai mari decât plasamentele pe bursă şi necesită un efort considerabil.

Alex Caswell, planificator financiar certificat şi fondator al Wealth Script Advisors din San Francisco, atrage atenţia asupra percepţiei eronate promovate în social media, conform căreia imobiliarele ar fi o soluţie garantată pentru acumularea de avere.

„În realitate, succesul pe acest segment necesită cercetare amănunţită şi implicare continuă”, explică Caswell.

Înainte de achiziţia unei proprietăţi, investitorii trebuie să evalueze o serie de variabile: potenţialul de apreciere, impozitele, costurile de întreţinere, asigurările şi modalitatea de finanţare.

„Toate aceste variabile se bazează pe presupuneri, iar cumulate, ele generează un grad ridicat de imprevizibilitate”, spune Caswell.

Experienţa McElroy demonstrează şi dificultăţile de a fi proprietar: între costurile constante de întreţinere, colectarea chiriei şi gestionarea chiriaşilor, veniturile reale pot fi mult sub aşteptări.

 „Îmi amintesc cât de greu era să fii proprietar”, afirmă ea, lucrând simultan cu normă întreagă ca administrator în domeniul sănătăţii. Lipsa înţelegerii costurilor reale asociate investiţiilor imobiliare, înainte de a contracta datorii mari, rămâne cea mai mare eroare financiară a sa.

Pentru cei care nu doresc să se dedice pe termen lung imobiliarelor, Caswell recomandă prioritizarea securităţii financiare prin investiţii pe piaţa de capital, în conturi de pensie sau prin brokeraj tradiţional.

 „Dacă doriţi să experimentaţi cu proprietăţi, faceţi-o doar după ce aţi economisit suficient pentru a vă asigura confortul la pensionare. Riscurile şi nivelul de dedicare necesar pentru succesul în imobiliare pot fi atât de mari încât eşecul poate avea efecte financiare semnificative”, subliniază el.

Această poveste reflectă un avertisment concret pentru tinerii investitori: succesul rapid în imobiliare este rar, iar diversificarea prin pieţele financiare tradiţionale poate fi o strategie mai sigură pentru acumularea de avere pe termen lung.