♦ România avea în 1960 circa 24.300 de tone, însă în 2023 producţia efectivă a ajuns la doar 6.613 tone ♦ România importă peste 100.000 de tone de peşte şi produse din peşte, de zece ori mai mult decât exportă.

Cererea în creştere pentru produse din peşte şi fructe de mare a pus o presiune tot mai mare asupra populaţiilor de peşti sălbatici, iar acvacultura, adică creşterea peştilor în medii controlate, a redus această presiune şi în prezent, producţia din acvacultură a depăşit capturile de peşte din mediul natural, arată o analiză realizată de Our World in Data.

Populaţia lumii s-a dublat în ultimii 50 de ani, consumul mediu pe cap de locuitor s-a dublat, iar producţia mondială de peşte şi fructe de mare a crescut de patru ori faţă de acum o jumătate de secol.

În anii 1960, acvacultura era o activitate de nişă, cu o producţie de doar câteva milioane de tone pe an, dar la sfârşitul anilor 1980 producţia anuală a crescut rapid şi în 1990 s-a ajuns la 17 milioane de tone.

Acum se produc peste 100 de milioane de tone, conform analizei Our World in Data, bazată pe statistici ale Organizaţiei pentru Alimen­taţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO) şi Băncii Mondiale.

În 2023, ultimul an pentru care există date disponibile, producţia mondială de peşte din mări sau oceane a atins 88 de milioane de tone, cea mai mare parte provenind din Asia de Est şi regiunea Pacificului, de 36 de milioane de tone.  În schimb, peştele provenit din acvacultură a înregistrat o creştere spectaculoasă: în 2023, producţia a ajuns la 127 de milioane de tone, comparativ cu doar 2 milioane de tone în anii 1960. Captura de peşte sălbatic nu a mai crescut de la începutul anilor 1990.

Situaţia acvaculturii şi a pescuitului în România arată un trend opus celui mondial. În anii 1960, producţia de peşte din acvacultură era de 13.700 de tone, iar în 2023 a scăzut la 11.200 de tone.

În ceea ce priveşte pescuitul, România avea în 1960 circa 24.300 de tone, însă în 2023 producţia efectivă a ajuns la doar 6.613 tone.

În comunism şi chiar la începutul anilor 1990, România era într-o situaţie foarte bună, adică depăşea 50.000 de tone de peşte de acvacultură, însă în ultimele trei decenii s-a produs un declin constant, producţia scăzând până la 8.000 de tone în 2014. Ulterior, a urmat o revenire între 2015 şi 2016, când producţia a urcat la aproximativ 13.000 de tone, pentru ca apoi să scadă din nou la 11.200 de tone.

Situaţia pescuitului, în principal din Marea Neagră, a fost similară. La finalul anilor 1990, România captura peste 200.000 de tone de peşte, dar multe nave au fost vândute sau distruse de timp, au apărut noi reguli de pescuit, legislaţia s-a schimbat, iar pescuitul nu a mai fost o activitate atractivă, ceea ce a dus la scăderea producţiei.

Astfel, România importă peste 100.000 de tone de peşte şi produse din peşte, de zece ori mai mult decât exportă. Producţia acoperă doar 13% din consumul intern.

Consumul total de peşte al românilor s-a menţinut cons­tant în ultimii ani, la aproxi­mativ 6,4-6,5 kilograme pe cap de locuitor pe an, ceea ce înseamnă circa 122.000 de tone anual, potrivit datelor Insti­tutului Naţional de Statistică.

Dacă ne uităm la produsele agroalimentare de bază care pot fi produse local, după orez, unde România are un grad de autoaprovizionare de 8%, la peşte şi produse din peşte avem al doilea cel mai mic grad de acoperire. Importurile de peşte şi preparate din peşte merg spre 500 de milioane de euro.

Acum, se încearcă resusci­tarea sectorului, iar Florin Barbu, ministrul agriculturii, are planuri măreţe cu acvacultura românească: vrea să devină exportator în îndepărtata Chină, acolo unde a semnat un memorandum de înţelegere pentru a exporta mai multe produse agroalimentare.