Harta scumpirii locuinţelor în Europa: cine conduce? Singura ţară cu preţuri în scădere

Autor: Mediafax Postat la 11 aprilie 2026 37 afişări

Harta scumpirii locuinţelor în Europa: cine conduce? Singura ţară cu preţuri în scădere

Preţurile locuinţelor au crescut cu 5,5% în UE în ultimul trimestru al anului 2025, dar mai multe ţări au înregistrat creşteri de peste 10%, Ungaria detaşându-se cu un avans de 21,2%, potrivit Eurostat.

Experţii indică îmbunătăţirea condiţiilor de finanţare drept principalul motor al acestei tendinţe. Pe măsură ce ratele dobânzilor s-au stabilizat, cumpărătorii care amânaseră achiziţia unei locuinţe au revenit pe piaţă, a declarat Michael Polzler, CEO al REMAX Europe, pentru Euronews Business.

Ungaria a înregistrat cel mai mare avans anual al preţurilor locuinţelor în trimestrul patru din 2025, cu 21,2%. Kate Everett-Allen, de la Knight Frank, explică rezultatul prin programele de subvenţionare a achiziţiilor imobiliare promovate de autorităţi în ultimii ani, care au stimulat atât cererea populaţiei, cât şi activitatea investitorilor.

În zona euro, Portugalia a urmat cu o creştere de 18,9%, iar Croaţia cu 16,1%. Spania a înregistrat un avans de 12,9%. Cererea internaţională a fost factorul comun în toate trei. Migraţia motivată de stilul de viaţă, cumpărătorii de a doua locuinţă şi investiţiile străine, inclusiv nomazi digitali şi pensionari, au menţinut presiunea pe pieţele urbane şi de coastă.

În Portugalia, creşterea a fost amplificată de o ofertă extrem de limitată în Lisabona şi Porto, dar şi de un sistem de garanţii publice care permite finanţare ipotecară de până la 100% pentru tinerii la prima achiziţie.

Slovacia (12,8%), Bulgaria (12,6%), Letonia (11%), Lituania (10,8%) şi Cehia (10,4%) au depăşit şi ele pragul de 10%. Everett-Allen notează că Europa Centrală şi de Est a performat remarcabil, susţinută de o creştere mai puternică a PIB-ului şi de investiţii în infrastructură.

România a înregistrat o creştere de 6,7% a preţurilor locuinţelor, peste media UE de 5,5%, dar sub performanţele din regiune. Danemarca (7,6%) şi Irlanda (7%) au depăşit uşor România.

Finlanda a fost singura piaţă din cele 29 analizate unde preţurile locuinţelor au scăzut, cu un minus de 3,1% faţă de anul anterior.

Dintre marile economii ale UE, Spania conduce detaşat. Germania a crescut cu doar 3%, iar Franţa cu 1%, ambele recuperând după corecţii bruşte din 2023-2024.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
locuinţe,
europa,
scumpire
COVER STORY. România dintre cod şi strategie: cum a ajuns Accenture să construiască de aici proiecte care influenţează industrii globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.