Avertismentul pompierilor pentru Noaptea de Înviere: gesturile mici care pot preveni tragedii

Autor: Mediafax Postat la 11 aprilie 2026 15 afişări

Avertismentul pompierilor pentru Noaptea de Înviere: gesturile mici care pot preveni tragedii

În perioada Sfintelor Sărbători Pascale, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că intensifică activităţile de prevenire şi este pregătit să intervină rapid pentru protejarea vieţii şi bunurilor cetăţenilor.

Aproape 5.000 de pompieri sunt mobilizaţi zilnic pentru stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor şi salvarea persoanelor aflate în pericol. În Noaptea de Înviere, echipaje vor fi prezente în apropierea lăcaşurilor de cult unde este aşteptat un număr mare de credincioşi.

Autorităţile atrag atenţia că respectarea unor reguli simple poate face diferenţa între o sărbătoare liniştită şi o situaţie periculoasă.

Pompierii le recomandă credincioşilor să aprindă lumânările cu grijă şi să evite transportul acestora aprinse în autoturism. De asemenea, este important să fie respectate indicaţiile personalului aflat la faţa locului şi să nu fie blocate căile de acces pentru autospecialele de intervenţie.

În spaţiile aglomerate, oamenii sunt sfătuiţi să îşi păstreze calmul şi să evite îmbulzeala, pentru a preveni incidentele.

Acasă, lumânările şi candelele trebuie folosite doar în suporturi stabile, preferabil incombustibile, de exemplu într-o farfurie cu puţină apă, şi ţinute departe de materiale uşor inflamabile.

Pompierii subliniază că acestea nu trebuie lăsate niciodată nesupravegheate şi trebuie stinse înainte de culcare.

În lăcaşurile de cult, trebuie respectate câteva măsuri esenţiale pentru siguranţă. Căile de evacuare trebuie menţinute libere în permanenţă, iar instalaţiile electrice trebuie utilizate în condiţii de siguranţă.

Totodată, accesul autospecialelor de intervenţie trebuie să fie asigurat, iar mijloacele de primă intervenţie, precum stingătoarele, trebuie să existe şi să funcţioneze corespunzător.

Pentru a preveni situaţiile de urgenţă, pompierii au organizat instruiri cu preoţii şi personalul clerical. În cadrul acestor întâlniri au fost prezentate măsurile care trebuie luate în caz de incendiu sau alte incidente, inclusiv modul de evacuare în siguranţă a credincioşilor şi utilizarea corectă a stingătoarelor.

Reprezentanţii IGSU subliniază că, de Paşte, fiecare gest contează. Respectarea acestor recomandări simple poate preveni incidente grave şi poate asigura desfăşurarea în siguranţă a sărbătorilor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
înviere,
pompieri,
COVER STORY. Care sunt atuurile expaţilor români? Vânaţi sau avansaţi, executivii români au împânzit globul. Conduc afaceri de miliarde de euro din fotoliile cele mai înalte pentru pieţe, regiuni sau chiar la nivel global. Cum au ajuns acolo?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.