Ştii ce este un espresso. Vrei să ştii şi ce este un ETF? Preţul e acelaşi
Există un instrument financiar care îţi permite să investeşti în toate companiile mari din România dintr-o singură mişcare, cu suma pe care o dai pe un espresso. Se numeşte ETF. Sună tehnic, dar nu este complicat.
Un ETF (Exchange Traded Fund) este un fond de investiţii care se cumpără şi se vinde exact ca o acţiune, direct de pe bursă. Diferenţa faţă de o acţiune clasică e că atunci când cumperi o unitate dintr-un ETF, nu cumperi o singură companie ci un coş întreg simultan.
Dacă ETF-ul urmăreşte indicele BET, banii tăi ajung, în proporţii calculate matematic, în cele mai mari 20 de companii listate în România ca Banca Transilvania, OMV Petrom, Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz.
John Bogle, fondatorul Vanguard, a formulat logica acum câteva decenii: nimeni nu poate prezice constant ce acţiune va creşte şi ce va scădea, dar piaţa în ansamblu, pe termen lung, tinde să crească. Deci în loc să pariezi pe o singură companie şi să rişti să alegi greşit, cumperi toată piaţa dintr-o dată şi mergi cu ea. Costurile sunt mici, strategia e pasivă şi nu trebuie să urmăreşti ştiri economice zilnic ca să nu faci o prostie.
La BVB există acum nouă ETF-uri disponibile, numărul crescând constant în ultimii ani.
Cel mai recent a intrat BTBETRETF, ETF-ul Băncii Transilvania, care pe 23 aprilie se tranzacţiona la 10 lei.
Ca să investeşti, deschizi un cont la un broker autorizat — ca la o bancă: formulare, documente, virament — cauţi simbolul ETF-ului în platformă şi cumperi. Atât. Lista brokerilor autorizaţi e pe site-ul BVB. Nu ai nevoie de capital mare şi nu trebuie să ştii să citeşti un bilanţ.
Un avertisment important: un ETF nu e depozit bancar şi nu are randament garantat. Dacă bursa scade, scad şi unităţile tale. De aceea funcţionează pe termen lung — nu e loc pentru bani de care ai nevoie luna viitoare. Pieţele tind să crească pe zece sau douăzeci de ani, chiar dacă pe termen scurt pot fi haotice.
ETF-urile nu sunt despre îmbogăţire rapidă. Sunt o metodă de a nu lăsa banii să piardă valoare în timp, fără să devii expert în finanţe şi fără să plăteşti comisioane mari unui manager de fond care, statistic, nici nu bate piaţa pe termen lung. Le cumperi, le laşi, gata.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













