Toţi încercăm să ne facem viaţa mai bună. Doar că, dacă ne uităm sincer la cum arată ea în realitate, parcă am ajuns să facem exact opusul. Mai multe studii din sănătatea publică arată că efectele singurătăţii asupra sănătăţii pot fi comparabile, ca impact, cu factori de risc majori precum fumatul, iar unele cercetări au mers până într-acolo încât să echivaleze impactul singurătăţii asupra sănătăţii cu cel al fumatului a până la
15 ţigări pe zi. Dacă e adevărat, înseamnă că o mare parte din lucrurile pe care le facem zilnic ca să ne fie mai bine ne aduc, de fapt, calitatea vieţii pe minus.

Ne concentrăm pe joburi mai bune, pe salarii mai mari, pe ideea că trebuie să ajungem undeva şi bifăm lucruri care, teoretic, ne fac mai sănătoşi – mergem la sală, mâncăm mai curat, citim mai mult. În teorie, facem tot ce trebuie. Doar că, între timp, nu mai avem timp de oameni. Degeaba jobul e mai bun dacă nu mai ai cu cine să vorbeşti despre el la o bere fără să programezi asta cu două săptămâni înainte. Degeaba mergi la sală de patru ori pe săptămână dacă nu mai ai o conversaţie cu cineva la telefon, nu pe WhatsApp. Toţi spunem „trebuie să ne vedem mai des” şi toţi ştim că asta nu prea se întâmplă.

Socializarea nu mai vine de la sine şi cumva trebuie să muncim ca la job ca să ne facem loc în agendă şi pentru prieteni.

Iar în timp ce noi nu mai reuşim să ne vedem, apar tot mai multe businessuri care încearcă să rezolve asta în locul nostru: aplicaţii care te ajută să îţi faci prieteni, evenimente unde te duci singur ca să nu mai fii singur, vacanţe pentru „solo travellers”, în care pleci singur, dar plăteşti ca să fii într-un grup, restaurante, baruri, concepte întregi gândite pentru oameni care nu au cu cine ieşi, dar nu vor să stea acasă. Până şi socializarea a devenit un produs. Ca să nu mai zic de aplicaţiile de tipul Bumble, care au o secţiune specială dedicată prieteniilor noi. „Vreau să ies, dar nu am cu cine” a devenit un insight de business. Şi, dacă mergem şi mai departe, nici măcar oamenii nu mai sunt obligatorii în ecuaţie. Apar platforme care îţi oferă companie artificială, conversaţii, „prieteni” digitali.

Articolul de copertă al acestei ediţii nu îşi propune să judece aceste businessuri. Ele nu fac decât să răspundă unei nevoi din ce în ce mai vizibile şi, în multe cazuri, chiar să o atenueze. De fapt, tocmai această realitate este punctul de plecare al analizei. Pentru că subiectul nu este dacă aceste soluţii sunt bune sau rele, ci de ce avem nevoie de ele. Există deja obsesia asta cu „blue zones” – locurile din lume unde oamenii trăiesc mult şi bine. Sardinia, Okinawa, Ikaria… poveşti frumoase, surprinse în documentare, cărţi, care vorbesc despre oameni care, în afară de dietă, sport şi aer curat, au ceva ce noi începem să pierdem: relaţii care nu trebuie programate.

Pentru ce muncim mai mult, dacă viaţa noastră se goleşte de oameni? Acesta este  subiectul articolului de copertă din această ediţie, pe care îl abordăm, în sfârşit, şi noi (după ce a fost amplu discutat şi în presa internaţională): o lume în care singurătatea nu mai este doar o stare, ci devine context economic, oportunitate de business şi, poate, una dintre cele mai tăcute transformări ale societăţii moderne.  

Ioana Matei este editor-şef, Business Magazin