Paradox la locul de muncă. O tânără a fost concediată pentru că venea înaintea tuturor la serviciu
O angajată în vârstă de 22 de ani din Spania a fost concediată după ce s-a prezentat în mod repetat la serviciu cu mult înainte de începerea programului de lucru, iar instanţa a decis că măsura luată de companie a fost justificată.
Tânăra lucra pentru o companie de logistică şi avea programul de lucru stabilit să înceapă la ora 7:30. Cu toate acestea, timp de mai multe luni, ea a ajuns frecvent la locul de muncă înainte de ora stabilită, uneori chiar la 6:45, potrivit publicaţiei elveţiene Blick.
Conform angajatorului, sarcinile sale nu necesitau prezenţa înainte de începerea oficială a turei. Femeia era responsabilă de verificarea planurilor şi rutelor de transport pregătite cu o zi înainte, activitate care trebuia realizată în timpul programului de lucru.
Compania i-a cerut iniţial să nu mai ajungă atât de devreme la serviciu, iar ulterior i-a transmis un avertisment scris. Întrucât comportamentul a continuat, angajatorul a decis să îi înceteze contractul de muncă.
Fosta angajată a contestat decizia în instanţă, susţinând că a acţionat din profesionalism şi din dorinţa de a-şi îndeplini cât mai bine atribuţiile. Judecătorii au respins însă argumentele sale.
În motivarea deciziei, instanţa a arătat că femeia a intrat în incinta companiei fără a avea sarcini de serviciu înainte de începerea programului şi că a perturbat organizarea internă. De asemenea, magistraţii au subliniat că aceasta a ignorat în mod repetat instrucţiunile şi avertismentele primite din partea angajatorului.
Judecătorii au concluzionat că fosta angajată a manifestat „neascultare, neloialitate şi abuz de încredere”, considerând concedierea drept o măsură legală şi justificată.
Potrivit avocatei specializate în dreptul muncii Inés Calle Lambach, pontarea înainte de începerea oficială a programului, fără desfăşurarea efectivă a unei activităţi profesionale, poate fi interpretată drept un caz de fraudă privind timpul de lucru.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











