George Butunoiu, unul dintre cei mai cunoscuţi head-hunteri de executivi de top de pe piaţa românească (face acest job de mai bine de 20 de ani), a dezvăluit la ZF Live o parte din culisele recrutărilor pentru poziţiile de top management: la ce se uită companiile, în special multinaţionalele, şi care sunt criteriile principale luate în calcul. El spune că, spre deosebire de piaţa de recrutare din Occident, unde abilităţile tehnice sunt pe primul loc, în România primul criteriu este legat de istoricul candidatului, de dosarul lui, de ceea ce a făcut în trecut, atât cât se poate afla – adică să nu fi avut probleme la vechile locuri de muncă şi, în special, să nu fi „furat” în trecut. Aici fiecare poate înţelege ce vrea, dar istoricul şi ce se aude în piaţă despre un candidat contează destul de mult. Al doilea criteriu ţine de personalitatea candidatului, pentru că, în România, nu conduci doar cu abilităţile tehnice, ci cu modul de a face lucrurile, de a executa proiectele şi de a conduce oamenii.

Din acest punct de vedere, România se aseamănă mai degrabă cu ţările sud-americane sau cu ţările ex-sovietice, unde cel din fruntea companiei trebuie să fie extrem de puternic, mai degrabă autoritar decât democratic. Aşa se consideră că se pot obţine rezultate în România: trebuie să ai capacitatea de a ţine lucrurile sub control şi de a obţine rezultate cu orice preţ, spune George Butunoiu.

Pe locul trei este criteriul legat de abilităţile tehnice. De asemenea, în procesul de triere, CV-urile care încep cu 5 sau 6 – adică vârsta candidaţilor – sunt date deoparte, companiile, în special multinaţionalele, preferând să recruteze persoane cu vârste între 35 şi 45 de ani, cel mult până în 50 de ani, considerându-se că acestea mai au energie şi capacitatea de a performa. Multinaţionalele, dar şi companiile antreprenoriale româneşti caută oameni care pot şi vor să muncească intens, care îi pot mobiliza şi pe ceilalţi şi care se află la începutul sau în prima parte a ciclului profesional, nu la mijlocul sau la finalul acestuia.

Multă lume consideră că, în procesele de recrutare, cineva analizează sute sau mii de CV-uri în detaliu, ceea ce nu se întâmplă, prima dată se face o selecţie rapidă pe baza câtorva criterii eliminatorii, iar apoi se aleg cinci-şase CV-uri şi se încep discuţiile. Toţi cred că CV-ul lor este cel mai important într-un proces de selecţie, dar nu este aşa: este doar unul dintre sutele sau miile de CV-uri din baza de date a head-hunterului. Butunoiu spune că un head-hunter nu evaluează abilităţile tehnice, pentru că nu are cum, ci se uită mai degrabă la criterii sociale, încercând să înţeleagă dacă persoana respectivă se potriveşte cu jobul şi compania. Niciun head-hunter nu va propune un candidat care are în spate un istoric conflictual cu fostele companii sau care are tendinţa de a intra în conflicte. Nimeni nu îşi asumă riscul de a propune persoane cu probleme, pentru că şi-ar compromite relaţia cu clientul. Dacă un candidat are succes – iar acest lucru se măsoară prin rezultate şi durata în poziţie –, compania va continua colaborarea cu acel head-hunter. Candidaţii trebuie, în primul rând, să devină vizibili, să poată fi „cercetaţi” prin platforme sociale sau prin apariţii şi prezentări profesionale. Dacă eşti un executiv discret şi nu te-ai făcut cunoscut, şansele de a fi remarcat şi ulterior propus într-un proces de recrutare sunt minime. Un alt criteriu este disponibilitatea de mobilitate în carieră. Dacă eşti considerat un executiv bun, dar nu vrei să faci schimbări şi să te muţi într-o altă companie, rişti să ajungi pe o listă „neagră” şi să nu mai fii căutat, mai ales când vei avea nevoie. Mulţi executivi nu înţeleg că trebuie să existe mişcare în carieră şi că, uneori, este mai bine să faci un pas lateral sau chiar să accepţi o poziţie cu un salariu mai mic, dar care îţi poate deschide alte oportunităţi. Într-o carieră, abilităţile tehnice sunt importante pentru anumite roluri, dar pentru poziţiile de management, unde lucrezi cu oameni – adesea mai specializaţi decât tine –, ai nevoie de alte calităţi: abilităţi sociale şi capacitatea de a-i motiva pe ceilalţi. Aşa că, pentru cei care îşi încep cariera, contează modul în care se poziţionează şi cum îşi construiesc traseul profesional, pentru a-şi maximiza şansele şi a nu rămâne doar unul dintre sutele sau miile de CV-uri. 

(cristian.hostiuc@zf.ro)