La o cafea cu Obi-Wan Kenobi in propria sufragerie! Ce va pregatesc hologramele peste 10 ani

Autor: Roxana Cristea Postat la 16 ianuarie 2011 78 afişări

Cine nu si-ar dori sa aiba in sufragerie eroii preferati de la Hollywood in marime reala sau sa stea fata in fata cu persoana cu care vorbeste la telefon? Sau cum ar fi sa asiste pe un stadion din Londra la un meci de fotbal desfasurat in America de Sud? Hologramele vor face posibile aceste lucruri in mai putin de zece ani.

"Ajuta-ma, Obi-Wan Kenobi, esti singura mea speranta!" Mesajul printesei Leia, proiectata pentru o scurta perioada de timp cu ajutorul robotelului R2D2 intr-o scena din "Razboiul Stelelor" din 1977, reprezinta momentul intrarii in constiinta publica a conceptului de holograma. Trei decenii mai tarziu, in noiembrie 2010, Nasser Peyghambarian, profesor de stiinte optice la Universitatea din Arizona, a anuntat ca echipa de cercetatori pe care o coordoneaza a scos imaginea printesei Leia din SF si a transpus-o in realitate.

Cercetatorii folosesc imagini ale subiectului filmate cu 16 camere de luat vederi, din toate unghiurile posibile; imaginile sunt apoi transmise prin internet spre laboratorul in care laserele reproduc imaginea tridimensionala. "Diferenta este, insa, ca hologramele nu sunt la fel de rapide ca si cele de la Hollywood", specifica Peyghambarian: imaginile se misca mult mai sovaielnic, modificandu-se pe ecran la fiecare doua secunde, mult mai lent decat videoul, care ruleaza cate 30 de cadre pe secunda.

Reprezentarea holografica apare si se misca avand detalii aparent solide, pana in momentul cand privitorul incearca sa o atinga si cand, evident, nu inregistreaza nicio senzatie. "Imagini tridimensionale sunt prezente in filmele SF de mai multe decenii. In ultima perioada insa au aparut tehnologii promitatoare in zona digitala si a televiziunii, iar ele se vor dezvolta in anii urmatori", spune Takayuki Hoshi, unul dintre cercetatori.

Dupa televizorul 3D, cea mai noua tehnologie home-cinema, ar putea urma deci in cativa ani televizorul holografic. Prin intermediul unui holo-TV, imaginile vor fi proiectate in mijlocul camerei si vor putea fi vizionate din orice unghi, fara a fi nevoie de ochelari 3D. Fanii hologramelor au numit tehnologia "Star Wars", dupa scena din film cu printesa Leia.

Grupul de media NHK, echivalentul japonez al BBC, s-a angajat sa creeze primul holo-TV din lume pana in anul 2016. Compania a alocat 2,8 miliarde de lire pentru dezvoltarea primelor televizoare holografice, bani obtinuti in urma unor sponsorizari de la Sony si Mitsubishi, si a trimis ingineri in America, unde cercetatorii au pus la punct tehnici holografice de baza.

Conform Lisei Dhar, senior technology manager la Universitatea din Illinois si expert in materiale holografice, cercetari inovatoare in domeniul hologramelor au loc in prezent la multe dintre laboratoarele companiilor de tehnologie. "Pentru a vedea filmele holografice la domiciliu, trebuie sa mai asteptam insa un deceniu", crede Dhar.

Jun Murai, om de stiinta cunoscut ca "parintele internetului japonez" si consilier la NHK, spune ca prin utilizarea acestei tehnologii, Cupa Mondiala de Fotbal de la Tokyo din 2022 va putea fi transmisa pe un stadion din Londra, unde jucatorii holograme ar parea atat de reali, incat fanii ar crede ca participa la meci. Potrivit unui inginer de la Sony, holo-TV-urile vor consta intr-un dispozitiv plat pus pe podea, insotit de lasere care ar proiecta apoi spectacolul in mijlocul camerei. "Cu fire care ruleaza pe sub covor, utilizatorii vor putea umple camera cu jucatorii unui meci de fotbal sau cu eroi de la Hollywood ce sar printre canapele", crede inginerul.

Televizoarele nu vor fi insa singurele dispozitive ce vor adopta tehnologia. Pana la sfarsitul anului 2015, telefoanele mobile vor deveni suficient de avansate pentru a proiecta imaginea tridimensionala a persoanei care suna, potrivit estimarilor IBM, cel mai mare furnizor de servicii pentru computere. Compania isi consulta la fiecare sfarsit de an cei 3.000 de cercetatori pentru a determina cinci idei cu cele mai mari sanse de a deveni realitate in urmatorii cinci ani, iar convorbirile holografice proiectate de telefonul mobil conduc topul din 2010.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/business-hi-tech/la-o-cafea-cu-obi-wan-kenobi-in-propria-sufragerie-ce-va-pregatesc-hologramele-peste-10-ani-7871036
7871036
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.