Cine vine după Jamie Dimon? JPMorgan mută piesele-cheie în cea mai urmărită cursă de succesiune de pe Wall Street
Jamie Dimon, directorul general al JPMorgan Chase, a promovat doi dintre principalii candidaţi la succesiunea sa, într-o mişcare care reconfigurează una dintre cele mai urmărite lupte pentru conducere de pe Wall Street.
Banca a anunţat joi că Doug Petno şi Troy Rohrbaugh au fost numiţi co-preşedinţi ai grupului, consolidându-şi poziţiile în cursa pentru preluarea conducerii celei mai mari bănci din Statele Unite.
În urma reorganizării, Doug Petno, în vârstă de 61 de ani, va deveni singurul şef al diviziei de corporate şi investment banking, pe care o conducea până acum împreună cu Rohrbaugh. La rândul său, Troy Rohrbaugh, 56 de ani, va prelua conducerea diviziei comerciale a băncii.
Schimbarea vine în contextul retragerii lui Marianne Lake din această linie de business, aceasta fiind considerată anterior unul dintre potenţialii succesori ai lui Dimon.
Mutările reprezintă cel mai nou episod din procesul de succesiune pregătit de ani de zile la JPMorgan, unde Jamie Dimon, aflat la conducerea băncii din 2006, continuă să fie una dintre cele mai influente figuri din sistemul financiar american.
În paralel, Petno şi Rohrbaugh au primit bonusuri unice de retenţie în valoare de 30 de milioane de dolari fiecare.
Alte bonusuri de 20 de milioane de dolari au fost acordate lui Mary Erdoes, care conduce divizia de administrare a activelor şi averilor, şi lui Jennifer Piepszak, director operaţional şi fostă candidată în cursa pentru şefia băncii.
Doug Petno face parte din comitetul executiv al lui Dimon din 2012 şi este considerat unul dintre veteranii grupului, în timp ce Rohrbaugh, fost trader la Goldman Sachs, s-a remarcat în ultimii ani ca unul dintre principalii manageri de risc ai băncii.
Deşi piaţa urmăreşte atent succesiunea, Jamie Dimon nu a oferit un calendar clar pentru retragerea sa. În februarie, acesta a declarat că va rămâne „încă câţiva ani” în funcţia de CEO şi, ulterior, ar putea continua ca preşedinte executiv, în funcţie de decizia consiliului de administraţie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












