Autor: Mona Banu, Counsel, KPMG Legal-Toncescu şi Asociaţii

Inspecţiile inopinate sunt cea mai eficientă armă de investigare a autorităţilor de concurenţă. Consiliul Concurenţei şi Comisia Europeană pot intra fără preaviz în sediile companiilor suspectate de carteluri sau abuz de poziţie dominantă, pot examina documente şi corespondenţă electronică, inclusiv prin copii forensic ale serverelor, laptopurilor şi telefoanelor de serviciu. Deşi procedura este administrativă, mizele sunt mari: amenzile pentru încălcarea regulilor de concurenţă pot ajunge la 10% din cifra de afaceri, iar obstrucţionarea unei inspecţii se sancţionează separat, cu amenzi care în România pot ajunge la 1% din cifra de afaceri globală a societăţii. Nu e o ipoteză teoretică: doar în ultimii ani, inspectorii Consiliului Concurenţei au descins la bănci, la firme de pe piaţa echipamentelor IT sau din serviciile de pază.

Nu e de mirare că inspecţiile inopinate sunt frecvent contestate, iar unele întrebări ridicate de aceste dispute ajung la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), atunci când instanţele naţionale solicită interpretarea dreptului Uniunii. O cauză recentă din Portugalia, în care autoritatea de concurenţă a ridicat mii de fişiere, în special e-mailuri ale angajaţilor unor societăţi, a determinat instanţa portugheză să solicite CJUE să stabilească standardul european de protecţie aplicabil unor asemenea măsuri.

Răspunsul a venit prin hotărârea CJUE în cauzele conexate C-258/23–C-260/23.

Fără a intra în detaliile tehnice, hotărârea reia concluzii mai vechi ale CJUE privind protecţia pe care Carta drepturilor fundamentale a UE o oferă comunicaţiilor profesionale ale angajaţilor, subliniind totodată că această protecţie nu împiedică, în principiu, desfăşurarea investigaţiilor antitrust.

Ceea ce hotărârea aduce însă nou priveşte accesul autorităţilor de concurenţă la telefoanele mobile, laptopurile şi celelalte dispozitive care aparţin managerilor şi angajaţilor, iar nu societăţii investigate. Curtea reţine că astfel de dispozitive cu dublă utilizare, profesională şi personală, pot conţine informaţii sensibile privind viaţa privată a persoanei, de la istoricul deplasărilor şi al navigării pe internet până la fotografii, contacte şi comunicaţii private. Tocmai de aceea, accesul la datele conţinute în aceste dispozitive „trebuie, dacă este cazul după sigilarea lor, să fie supus unui control prealabil realizat de o instanţă sau de o autoritate administrativă independentă”.

Instanţa europeană trasează o distincţie între ridicarea unui dispozitiv şi accesarea datelor conţinute în acesta. Curtea nu exclude posibilitatea ca un telefon sau un laptop personal să fie ridicat şi, dacă este cazul, sigilat în cursul unei inspecţii. Ceea ce impune este ca inspectorii să nu poată accesa conţinutul acestuia înainte ca o instanţă sau o autoritate administrativă independentă să verifice, în concret, dacă măsura aceasta este proporţională cu obiectivul investigaţiei.

Pentru România, miza nu priveşte autorizarea inspecţiilor inopinate în sine. Inspecţiile Consiliului Concurenţei sunt efectuate în baza autorizării judiciare prealabile acordate de un judecător al Curţii de Apel Bucureşti. Hotărârea CJUE ridică însă o întrebare diferită: această autorizare generală acoperă şi accesul la datele din telefoanele şi laptopurile personale ale managerilor şi angajaţilor? Sau, dimpotrivă, accesul la conţinutul acestor dispozitive presupune un control judiciar distinct, exercitat după identificarea concretă a acestor dispozitive şi, eventual, sigilarea lor? Curtea nu răspunde expres acestei întrebări, însă formularea hotărârii pare să indice că accesul la dispozitivele personale reprezintă o etapă procedurală separată, supusă propriului filtru de proporţionalitate.

Deşi cauza priveşte o autoritate naţională de concurenţă, implicaţiile hotărârii depăşesc litigiul portughez. Curtea interpretează standardul de protecţie impus de Carta drepturilor fundamentale în contextul aplicării regulilor de concurenţă, astfel încât soluţia este relevantă atât pentru autorităţile naţionale de concurenţă, cât şi pentru Comisia Europeană atunci când desfăşoară inspecţii în aplicarea dreptului european al concurenţei. Distincţia este cu atât mai notabilă cu cât, cu doar câteva săptămâni înainte, Tribunalul UE validase, în dosarul Vivendi/Lagardère, cereri de informaţii ale Comisiei vizând mesaje de pe dispozitivele personale ale directorilor, însă în acest caz angajaţii îşi puteau revizui şi confidenţializa datele personale înainte de predare; în cazul inspecţiilor inopinate, inspectorii vizualizează datele pe loc.

În ultimii ani, telefoanele mobile au devenit una dintre cele mai importante surse de probă în investigaţiile de concurenţă. Hotărârea CJUE nu diminuează puterile autorităţilor de concurenţă şi nici nu îngreunează, în principiu, desfăşurarea inspecţiilor inopinate. Ea sugerează însă o limită: atunci când inspecţia ajunge la telefonul personal al  angajaţilor, eficienţa investigaţiei antitrust nu mai este singurul criteriu. Accesul la conţinutul dispozitivelor personale trebuie să treacă prin filtrul unei instanţe sau autorităţi administrative independente.