Violeta Rotărescu: Eşecul unui manager nu e o lecţie personală, deci se învaţă foarte greu de unul singur

Autor: Razvan Muresan Postat la 27 aprilie 2012 575 afişări

Literatura spune că trăsăturile negative se estomează în timp, dar unele pot să se accentueze, dacă vorbim de aroganţă sau precauţie excesivă.

"Eşecul nu e o lecţie personală, deci se învaţă foarte greu de unul singur", spune psihologul Violeta Rotărescu. După o perioadă în care încearcă să se accepte în noua ipostază a eşecului, managerii continuă în aceeaşi direcţie. În cazul Lindei, CEO al uneia dintre cele mai mari companii internaţionale, eşecul a venit tocmai de pe urma aroganţei, însă caracterul său a rămas acelaşi. Chiar şi după ce fusese demisă, iar angajaţii ajunseseră să o descrie drept incapabilă să-şi gestioneze propria aroganţă, Linda acuza după terminarea forţată a mandatului său probleme de principiu: că luptase pentru lucrurile în care credea, iar cultura societăţii nu era receptivă la femei puternice, calculate, aspirante la poziţia de director.

În opinia psihologilor, managerii toxici funcţionează după principiul "dezbină şi domneşte". De aceea, nu numai relaţia angajatului cu şeful devine problematică, ci şi relaţia cu întreaga echipă. Angajaţii devin mai neproductivi, iar disconfortul psihologic creşte - "simţi că munca nu are valoare pentru ceilalţi, iar stresul devine o constantă în viaţa de zi cu zi". Concediul medical, absenteismul sau bolile profesionale îşi au sursa tocmai în emoţiile negative generate la locul de muncă. Iar asta înseamnă costuri pentru companie. Un lider toxic îndepărtează chiar şi de cinci ori mai mulţi angajaţi faţă de ritmul normal al fluctuaţiilor de personal dintr-o companie.

Urmărește Business Magazin

/analize/resurse-umane/violeta-rotarescu-esecul-unui-manager-nu-e-o-lectie-personala-deci-se-invata-foarte-greu-de-unul-singur-9571725
9571725
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.