Pentru mulţi tineri profesionişti pe piaţa muncii, un program de masterat a fost considerat o soluţie sigură atunci când cariera nu evolua aşa cum îşi doreau. Dacă promovările întârziau sau concurenţa pe piaţa muncii devenea tot mai mare, întoarcerea la studii părea o investiţie care garanta oportunităţi mai bune şi un loc de muncă mai sigur, se arată într-un articol publicat de The Wall Street Journal.

Astăzi însă, această percepţie începe să se schimbe. Date recente arată că o diplomă de master nu mai oferă aceeaşi siguranţă profesională ca în trecut. În Statele Unite, rata şomajului în rândul tinerilor sub 35 de ani care deţin un masterat se află la unul dintre cele mai ridicate niveluri din ultimele două decenii, arată Burning Glass Institute, care a analizat datele colectate de Biroul de Statistică a Muncii din SUA începând cu 2003.

În ultimii 20 de ani, programele de masterat au devenit din ce în ce mai numeroase şi mai diverse. Universităţile au răspuns cererii crescânde de specializare lansând mii de programe noi, iar oferta educaţională s-a extins cu aproape 70% între 2005 şi 2021, se arată într-un articol realizat de The Wall Street Journal. Dacă în trecut opţiunile erau limitate la câteva domenii consacrate, astăzi există programe pentru aproape orice sector de activitate, de la administrarea afacerilor şi management până la ştiinţa datelor, inteligenţă artificială şi managementul sănătăţii.

Rata şomajului în rândul absolvenţilor de masterat a depăşit nivelul actual doar în aproximativ un sfert din această perioadă, potrivit analizei realizate de Burning Glass. Printre momentele în care şomajul a fost mai ridicat se numără anii pandemiei de Covid-19, dar şi intervalul care a urmat crizei financiare din 2008–2009, scrie publicaţia The Wall Street Journal.

Potrivit unui sondaj realizat de LeBow College of Business al Universităţii Drexel din Philadelphia, peste 40% dintre angajatori au declarat că nu intenţionează să angajeze absolvenţi de MBA în acest an. Acest procent marchează o creştere semnificativă faţă de anul 2025, când doar 26,8% dintre respondenţi aveau aceeaşi intenţie.

În Europa, doar aproximativ 25,4% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani erau angajaţi în anul 2024, în timp ce urmau o formă de educaţie superioară. Majoritatea, respectiv 71,4%, nu erau activi pe piaţa muncii, în timp ce o proporţie redusă, de 3,2%, era formată din tineri studenţi îşi căutau activ un loc de muncă, fără a fi însă angajaţi, arată datele Eurostat.

Cele mai ridicate ponderi ale tinerilor aflaţi încă în educaţie, care erau şomeri, dar activ implicaţi în căutarea unui loc de muncă, au fost înregistrate în Suedia (14,1%), Finlanda (10,0%) şi Danemarca (9,6%). La polul opus, România a consemnat una dintre cele mai reduse valori, de doar 0,6%, alături de Croaţia, Cehia şi Ungaria, unde mai puţin de 1% dintre tinerii aflaţi în procesul de educaţie se aflau în căutarea unui loc de muncă, arată acelaşi sondaj.

Potrivit calculelor ZF, diferenţele salariale în funcţie de nivelul de educaţie sunt semnificative. Astfel, absolvenţii de licenţă câştigă cu peste 40% mai mult decât media pe economie, ajungând la aproximativ 7.860 de lei net, în timp ce cei cu studii de master depăşesc nivelul mediu cu peste 60%, cu un salariu mediu de circa 8.900 de lei net în octombrie 2025. În cazul absolvenţilor de doctorat, veniturile aproape se dublează faţă de salariul mediu, atingând aproximativ 10.400 de lei net, comparativ cu media de 5.500 de lei net. La polul opus, angajaţii fără studii liceale se situează cu aproximativ o treime sub nivelul mediu al veniturilor. Analiza salariilor lunare în funcţie de nivelul de educaţie a fost realizată pe baza unui salariu anual brut de referinţă de 77.416 lei, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Totuşi, deşi nivelul de educaţie influenţează semnificativ veniturile şi şansele de angajare, acesta nu reprezintă o garanţie absolută pentru succesul profesional. Diferenţele dintre rezultate depind tot mai mult de domeniul ales, de competenţele practice şi de capacitatea de adaptare la cerinţele pieţei muncii.