Există oameni care îşi aleg profesia şi oameni pe care profesia îi găseşte atunci când sunt pregătiţi să vadă lumea altfel. Andrei Alexandrescu aparţine celei de-a doua categorii. El este un psiholog care a înţeles, întâi pe propria piele, că schimbarea începe cu o întrebare simplă şi un adevăr greu de rostit. Iar astăzi, în cabinetul său, fiecare poveste devine un exerciţiu de reconstrucţie, poate cea mai grea posibilă.

Pentru Andrei Alexandrescu, psihologia nu este doar o profesie, ci un mod de a privi lumea, prin oameni, prin mecanismele care le modelează alegerile, cât şi prin forţa pe care fiecare o poate redescoperi în sine. Dacă ar rezuma tot ce face într-o frază simplă, ar spune că ajută oamenii „să fie mai încrezători în forţele proprii, să se simtă bine în pielea lor şi să construiască viaţa pe care şi-o doresc”.

Dar în spatele acestei simplităţi se află ani întregi de formare, o combinaţie între economie, psihologie clinică, coaching sistemic şi intervenţie cognitiv-comportamentală, plus un parcurs personal care a pornit nu din manuale, ci dintr-o curiozitate timpurie: „Interesul pentru modul în care funcţionează oamenii l-am avut de mic copil”.

Dar nu l-a recunoscut ca vocaţie de la început.

A crescut într-o epocă în care mersul la psiholog era stigmatizat, iar el însuşi era sceptic. Iar primul contact cu ceea ce avea să devină profesia vieţii sale nu a venit din manuale, ci dintr-o tabără. „La 14 ani am început voluntariatul cu copii din medii defavorizate şi am văzut cât de importante sunt înţelegerea, contactul interuman şi nevoia cât se poate de firească de a fi văzuţi, auziţi şi susţinuţi.” Totuşi, abia în facultatea de economie a apărut declicul. Studiind comportamentul consumatorului, a observat că teoriile nu se potrivesc cu realitatea oamenilor. „Mi-am dat seama foarte repede că oamenii, în general, în orice alt mod, dar nu raţional fac majoritatea alegerilor, guvernaţi de emoţii şi convingeri personale.” A început atunci să studieze profiling „pentru a-mi îmbunătăţi jocul de poker”, glumeşte el, „de unde curiozitatea a explodat”.

A lucrat în diplomaţie, consultanţă de management şi risc, iar noţiunile de psihologie aplicată au început să prindă contur în viaţa lui profesională. „Pe parcurs, am primit mult feedback pozitiv pentru abilităţile mele şi încurajări care m-au ajutat să aleg să fac pasul către formarea în psihologie.” Decizia finală a venit însă când o psiholoagă l-a văzut lucrând cu copii cu afecţiuni oncologice. „Mi-a urmărit activitatea şi, împreună cu discuţiile pe care le-am avut cu o altă doamnă psiholog pentru orientare şi claritate în carieră, m-a ajutat să-mi confirm drumul.” Astăzi, Andrei vorbeşte despre transformare nu ca despre un concept abstract, ci ca despre o experienţă pe care el însuşi a trăit-o. „Practica noastră începe cu noi înşine, prin propriul proces de intervenţie psihologică, dezvoltare personală şi evaluare psihologică. Am simţit direct ce înseamnă transformarea şi fără această trăire nu aş fi ales să profesez.” A înţeles că schimbarea este posibilă abia când şi-a văzut propriile limite şi şi-a dat seama că „perspectivele mele sunt limitate, iar schimbându-le pe acestea se schimbă tot”.

Primul moment de confirmare profesională a fost cu primul pacient: „Venise cu o problemă de carieră şi cu convingeri eronate despre propria persoană. După o singură şedinţă, doar prin schimbarea perspectivei, a depăşit un blocaj prezent de ani de zile. Mi-a spus că ştie ce are de făcut — şi partea bună este că şi-a păstrat spiritul şi în prezent.” Unele cazuri însă l-au urmărit mai mult. „Multe, în special cele care au un diagnostic psihiatric incert şi sunt neînsoţite de o evaluare psihologică complexă.” Povesteşte despre un pacient cu istoric psihiatric de cinci ani, tratat pentru anxietate fără efect. „În evaluarea mea, semnele indicau mai degrabă un alt diagnostic din sfera (Tulburări de Spectru Autist). Medicul psihiatru cu care colaborez a confirmat ipoteza şi a ajustat tratamentul, iar eu am recalibrat intervenţia psihologică.” A urmat discuţia cu familia: „Au înţeles, după lungi căutări, ce se întâmplă cu pacientul şi astfel au putut oferi susţinerea de care avea nevoie”.

Despre vulnerabilitatea de-a veni la psiholog, el vorbeşte cu respect, deoarece implică un act de curaj: „Mă emoţionează întotdeauna curajul de a veni, de a se deschide şi de a se vulnerabiliza în faţa celor mai dificile trăiri şi experienţe. Privit din exterior pare firesc, însă în realitate este un pas extrem de greu”. Iar dintre toate provocările meseriei sale, una se evidenţiază mereu: „Întotdeauna, rezistenţa la schimbare, pentru că aceasta generează cele mai multe emoţii”.

Dacă ar trebui să explice unui copil ce face, Andrei ar folosi cuvintele: „Ajut oamenii să fie mai încrezători în forţele proprii, să se simtă bine în pielea lor şi să construiască viaţa pe care şi-o doresc, pornind de la gândurile, emoţiile şi comportamentele lor”. În spatele acestei fraze stă însă o meserie complexă, în care lucrează cu oameni extrem de diferiţi — de la copii şi adulţi aflaţi în blocaje personale, până la lideri de organizaţii.  Această curiozitate a sa faţă de felul în care oamenii îşi construiesc lumea interioară vine din experienţa acumulată în lucrul cu lideri, echipe şi sportivi. „Teoriile sunt doar teorii. Cea mai mare greşeală este aplicarea rigidă a unei metodologii”, spune el.

Pentru Andrei, fiecare persoană îşi construieşte propria realitate, adesea fără să-şi dea seama cum. „Oamenii nu conştientizează enorm de multe lucruri — tipare personale, gânduri, rolul propriei persoane în problemele cu care se confruntă.” Iar ceea ce poate părea surprinzător pentru cei din exterior este un lucru pe care el îl vede des: „Nu toţi oamenii care caută suport vor cu adevărat să fie ajutaţi”.

De aceea, consideră că „probabil una dintre cele mai importante calităţi ale unui psiholog este răbdarea”. În cabinet, această răbdare se transformă în prezenţă. „O zi bună este cea în care reuşesc să fiu autentic şi prezent, în care pacienţii vin cu feedback conform căruia şedinţele au funcţionat şi există rezultate reale, palpabile.” Iar când vorbeşte despre sănătatea mintală în organizaţii, o face fără idealisme: „Sănătatea mintală înseamnă mai mult decât propria persoană privită în mod izolat. Înseamnă şi capacitatea de adaptare la un context”. Pentru el, rezilienţa, autocunoaşterea, gestionarea emoţiilor şi relaţiile funcţionale sunt elemente-cheie. „Eu sunt adeptul unei psihologii pragmatice, aplicate. Wellbeingul e un termen frumos, dar nu suficient.” Dacă ar trebui să lase pacienţilor un singur mesaj, unul care să rezume întreaga lui filosofie profesională, ar alege ceva simplu şi greu de contrazis: „Te simţi bine, faci bine”.     

Carte de vizită Andrei Alexandrescu:

1. Este psiholog clinician licenţiat, coach sistemic certificat (International Coach Federation) şi specialist în psihoterapie cognitiv-comportamentală (CBT), psihologie aplicată şi analiză comportamentală, hipnoterapie şi psihologie sportivă şi organizaţională;

2. Andrei îmbină o formare solidă în sănătatea mintală cu expertiză în coaching sistemic, profilare comportamentală şi consultanţă executive, axată pe leadership & dezvoltarea continuă a echipelor;

3. Anterior carierei în psihologie, a condus programe de transformare organizaţională şi dezvoltare a liderilor în companii multinaţionale şi are o pregătire academică în economie (ASE Bucureşti).

4. A obţinut certificări avansate în CBT şi hipnoterapie, precum şi în psihologia sportului, prin Academia FC Barcelona.

Întrebări fulger — Andrei Alexandrescu

Un lucru pe care îl vedeţi imediat la un om când intră în cabinet sau într-o sală de training?

Atitudinea.

Ce întrebare puneţi cel mai des unui lider în prima sesiune?

Ce crede despre acest proces.

Un obicei pe care l-aţi elimina din comportamentul liderilor, dacă aţi putea?

Mersul cu nasul pe sus.

Ce vă enervează cel mai tare într-o şedinţă de coaching?

Când avea nevoie de psihoterapie, dar a ales coaching că e mai drăguţ. Oamenii aleg coaching pentru că este promovat ca fiind „despre viitor şi obiective”, însă există multe cazuri în care nu conştientizează faptul că tiparele de gândire, de personalitate, de răspuns la stres îi blochează de fapt în îndeplinirea nevoilor şi obiectivelor şi în obţinerea „stării de bine” mult râvnite. Fără să lucreze la acestea, coachingul poate induce, cel mult, o stare de autoamăgire şi o adâncire în blocajele deja existente, fără să producă rezultate palpabile.

O tehnică psihologică pe care aţi folosi-o oricând, dar şi una pe care n-aţi mai folosi-o niciodată?

Restructurare cognitivă (oricând), întrebări şi atât (niciodată).

Cel mai subestimat ingredient al sănătăţii mintale la locul de muncă?

Salutul cu zâmbetul pe buze.

Ce vă ajută pe dvs. personal să rămâneţi centrat?

Faptul că înţeleg că orice problemă întâlnită este o problemă umană.

Un mit despre anxietate sau stres pe care vreţi să-l demontaţi complet?

Faptul că este doar din pricina „a ceva” care ne stresează şi ne anxietează (un şef, munca etc.)

Ce aţi pune pe un post-it pentru un lider care spune: „Nu am timp să mă ocup de mine”?

„În consecinţă, la un moment dat nu o să mai ai timp nici să munceşti”.

Cel mai important lucru pe care îl poate face o echipă în mijlocul unei crize?

Să facă apel la raţiune, nu să-şi asculte doar tiparele de stres, emoţiile şi pulsul.

Dacă aţi putea lucra cu orice lider din lume, fără limită de timp sau buget, cine ar fi acesta?

Elon Musk. E atât de controversat încât sunt sincer curios cum se simte şi ce obiective de terapie ar putea avea.