Burnoutul nu mai este doar o problemă de productivitate. Un studiu recent arată că epuizarea cronică la locul de muncă poate alimenta atitudinile extremiste şi chiar justificarea violenţei. Organizaţiile au astfel o responsabilitate dublă: nu doar să protejeze sănătatea angajaţilor, ci şi să contribuie la stabilitatea socială.

Când Luigi Mangione a fost arestat, în decembrie 2024, pentru presupusa ucidere a CEO-ului de la UnitedHealthcare, reacţia publicului i-a surprins pe observatori. Departe de o condamnare unanimă, mulţi oameni şi-au exprimat sprijinul. Fenomenul a fost cu atât mai vizibil în rândul tinerilor, unde sondajele arătau că 41% dintre adulţii tineri considerau crima „acceptabilă”. Ce îi determină, aşadar, pe oameni obişnuiţi să justifice violenţa extremă?

Cercetarea recent publicată în numărul special Understanding Violent Extremism al revistei APA Journal Psychology of Violence şi reluată în The Conversation indică drept răspuns un fenomen tot mai răspândit: burnoutul profesional. Manifestul lui Mangione invocă „corupţia şi lăcomia” ca surse de frustrare – un sentiment care rezonează puternic pe fondul nemulţumirii crescânde faţă de mediile de lucru moderne.

Studii recente arată că tiparele mai ample de frustrare sistemică şi percepţia corupţiei sunt asociate cu burnoutul.

Studiul Understanding Violent Extremism, bazat pe chestionare zilnice completate de peste 600 de angajaţi, sugerează că burnoutul ar putea alimenta, pe tăcute, atitudini îngrijorătoare – în special justificarea potenţială a extremismului violent – îndreptate împotriva sursei percepute a stresului lor.

CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL