Burnoutul nu mai este doar o problemă de productivitate. Un studiu recent arată că epuizarea cronică la locul de muncă poate alimenta atitudinile extremiste şi chiar justificarea violenţei. Organizaţiile au astfel o responsabilitate dublă: nu doar să protejeze sănătatea angajaţilor, ci şi să contribuie la stabilitatea socială.

Când Luigi Mangione a fost arestat, în decembrie 2024, pentru presupusa ucidere a CEO-ului de la UnitedHealthcare, reacţia publicului i-a surprins pe observatori. Departe de o condamnare unanimă, mulţi oameni şi-au exprimat sprijinul. Fenomenul a fost cu atât mai vizibil în rândul tinerilor, unde sondajele arătau că 41% dintre adulţii tineri considerau crima „acceptabilă”. Ce îi determină, aşadar, pe oameni obişnuiţi să justifice violenţa extremă?

Cercetarea recent publicată în numărul special Understanding Violent Extremism al revistei APA Journal Psychology of Violence şi reluată în The Conversation indică drept răspuns un fenomen tot mai răspândit: burnoutul profesional. Manifestul lui Mangione invocă „corupţia şi lăcomia” ca surse de frustrare – un sentiment care rezonează puternic pe fondul nemulţumirii crescânde faţă de mediile de lucru moderne. Studii recente arată că tiparele mai ample de frustrare sistemică şi percepţia corupţiei sunt asociate cu burnoutul.

Studiul Understanding Violent Extremism, bazat pe chestionare zilnice completate de peste 600 de angajaţi, sugerează că burnoutul ar putea alimenta, pe tăcute, atitudini îngrijorătoare – în special justificarea potenţială a extremismului violent – îndreptate împotriva sursei percepute a stresului lor.

De la burnout la extremism

În acest studiu, angajaţii au notat zilnic simptomele de epuizare, stările emoţionale şi atitudinile legate de extremism violent. În zilele în care se simţeau mai afectaţi de burnout, aceştia raportau un nivel semnificativ mai ridicat de simpatie faţă de idei extremiste, cum ar fi justificarea violenţei împotriva unor nedreptăţi percepute. Rutina zilnică a burnoutului genera emoţii negative de frică, tristeţe, ruşine şi vinovăţie. Pentru a atenua aceste trăiri şi a-şi recăpăta un sens, unii indivizi păreau să găsească ideologiile extremiste mai atractive. Acest fenomen poate fi explicat prin prisma a trei teorii psihologice consacrate. Prima este Teoria Generală a Presiunii (General Strain Theory), care susţine că frustrările cotidiene pot conduce la extremism violent prin acumularea de emoţii negative. A doua este modelul existenţial al burnoutului, care leagă epuizarea profesională de un eşec al căutării de sens atunci când munca îşi pierde relevanţa. Şi ultima, Teoria Căutării Semnificaţiei (Significance Quest Theory), arată că, atunci când sentimentul de relevanţă personală se erodează în viaţa de zi cu zi, oamenii pot căuta sens în altă parte – inclusiv în credinţe radicale – pentru a-şi restaura sensul existenţei.

Luate împreună, aceste perspective, în special modelele existenţial şi al căutării semnificaţiei, sugerează că burnoutul reflectă o căutare eşuată a sensului – una care îi poate împinge pe indivizi către extremismul violent ca mijloc de restaurare. Teoria Generală a Presiunii completează imaginea, subliniind rolul central al emoţiilor în acest proces.

De ce contează burnoutul

Studiul nu sugerează că persoanele care experimentează burnout vor ajunge inevitabil să recurgă la violenţă extremistă. Mai degrabă, arată cum experienţele cotidiene de epuizare pot influenţa subtil indivizii către atitudini extremiste violente, normalizând astfel acceptarea violenţei. Această distincţie este esenţială şi este subliniată de modelul celor două piramide, care diferenţiază între radicalizarea opiniei şi radicalizarea acţiunii. Chiar dacă legătura dintre cele două este slabă, simpla radicalizare a opiniei poate constitui o ameninţare serioasă pentru democraţii şi societăţi deschise, prin erodarea coeziunii sociale şi alimentarea polarizării. Din acest motiv, fenomenul merită studiat separat. Astăzi, burnoutul la locul de muncă este alarmant de răspândit, afectând aproximativ trei din patru angajaţi. Aceasta înseamnă că o mare parte din forţa de muncă trăieşte tensiuni emoţionale capabile să alimenteze idei extremiste.

Deşi marea majoritate nu va recurge niciodată la violenţă, o societate tot mai tolerantă faţă de atitudini extremiste riscă să normalizeze comportamente distructive şi să submineze atât valorile democratice, cât şi coeziunea la locul de muncă. Mai mult, chiar dacă doar o mică minoritate recurge în cele din urmă la violenţă, consecinţele pot fi deosebit de grave.

Sprijinul organizaţional poate ajuta

Constatările studiului dezvăluie şi o formă eficientă de protecţie: sprijinul organizaţional perceput. Angajaţii care simţeau că organizaţiile lor le apreciază cu adevărat contribuţiile şi le pasă de bunăstarea lor aveau şanse mult mai mici să se îndrepte către ideologii extremiste, chiar şi atunci când manifestau simptome de burnout. Totuşi, există o nuanţă critică: sprijinul organizaţional este cel mai eficient în a atenua efectele nocive ale burnoutului înainte ca emoţiile negative să pună stăpânire pe angajaţi. Odată ce aceştia au depăşit acel prag emoţional, sprijinul suplimentar are o putere limitată de a preveni escaladarea către atitudini extremiste violente. Astfel, angajatorii deţin cheia pentru a aborda burnoutul înainte ca acesta să degenereze într-o problemă gravă. Organizaţiile trebuie să investească proactiv în prevenirea burnoutului – nu doar ca iniţiativă de sănătate, ci ca strategie vitală pentru menţinerea stabilităţii, atât la locul de muncă, cât şi în societate. Asta înseamnă promovarea echităţii şi transparenţei la locul de muncă, asigurarea că angajaţii se simt recunoscuţi şi apreciaţi, instruirea managerilor pentru identificarea timpurie a semnelor de burnout şi reacţionarea proactivă, precum şi crearea unor canale deschise şi sigure pentru feedbackul angajaţilor.

Preocupările legate de corectitudine nu se opresc însă la uşa biroului. Percepţiile mai ample de nedreptate din societate pot alimenta simpatiile extremiste, mai ales atunci când indivizii sunt deja epuizaţi psihic. De pildă, demersurile de a urmări pedeapsa cu moartea pentru Mangione, în sprijinul agendei politice a preşedintelui Trump, pot adânci percepţiile de injustiţie sistemică – ceea ce nu va face decât să exacerbeze viziunile radicale.

Implicaţii mai ample

Burnoutul nu înseamnă doar epuizare la locul de muncă. El semnalează o vulnerabilitate existenţială mai profundă şi mai periculoasă. Un loc de muncă ce ignoră burnoutul angajaţilor nu riscă doar scăderea productivităţii, ci creează un teren fertil pentru radicalizare ideologică.

Pe măsură ce atât organizaţiile, cât şi societăţile se confruntă cu un val de sentimente extremiste – inclusiv sprijin pentru acte de violenţă prezentate ca rezistenţă la lăcomia corporatistă – devine crucial să recunoaştem factorii psihologici de profunzime care le declanşează. Burnoutul este unul dintre aceşti factori, iar angajaţii nu au nevoie doar de sprijin pentru a-şi face treaba mai bine – au nevoie de el pentru a-şi menţine sensul, stabilitatea şi conexiunile din viaţă.

O minte epuizată va căuta sens oriunde îl poate găsi. Dacă locul de muncă nu reuşeşte să îl ofere, ideologiile extremiste sunt adesea gata să umple acest gol – cu consecinţe ce depăşesc cu mult zidurile biroului.    

Traducere şi adaptare: Oana Ioniţă