UE ia în calcul reguli „Buy European” pentru industriile strategice
Comisia Europeană pregăteşte măsuri noi prin care produsele realizate în Europa vor avea prioritate la subvenţii şi la contractele plătite din bani publici.
Iniţiativa, denumită „Buy European”, este promovată de comisarul pentru industrie Stéphane Séjourné, care a a dat drept exemplu modelul adoptat de alte mari economii. „China are Made in China, SUA au Buy American, Canada are Buy Canadian - este timpul ca Europa să se apere şi să aibă un sistem similar”, a afirmat acesta, citat de Financial Times.
În sectorul auto, una dintre propuneri vizează maşinile electrice: cele cumpărate cu subvenţii publice ar trebui să fie produse în mare parte în Europa. Concret, este vorba despre introducerea unui prag de până la 70% conţinut local, astfel încât maşinile electrice cumpărate cu subvenţii publice să fie realizate în mare parte din componente produse în Uniunea Europeană. Măsura ar avea ca scop sprijinirea industriei europene şi reducerea importurilor, mai ales din China.
Proiectul este însă puternic contestat în interiorul UE, atât între statele membre, cât şi în mediul de afaceri, în special din cauza lipsei de detalii privind industriile vizate, nivelul exact al cerinţelor şi termenele de aplicare.
Producătorii auto europeni, consideraţi principalii beneficiari, nu s-au alăturat oficial iniţiativei şi cer clarificări înainte de a-şi exprima sprijinul.
Într-o scrisoare adresată companiilor, comisarul european pentru industrie a explicat că firmele care primesc sprijin public ar putea fi obligate să producă local: „Compania care beneficiază de sprijin financiar va trebui să producă o parte substanţială din producţie pe teritoriul Europei”.
Totodată, se discută şi despre posibilitatea ca regulile să fie aplicate şi investiţiilor străine, astfel încât firmele din afara UE care primesc sprijin public să producă mai mult în Europa şi să lucreze cu companii locale.
Analiştii sursei citate avertizează însă că astfel de reguli ar putea duce la scumpirea produselor: „Un prag de 70% ar face produsele europene atât de scumpe comparativ cu cele chinezeşti încât ar necesita protecţie tarifară suplimentară”.
Propunerea va fi discutată de liderii UE la summitul informal programat joi, la castelul Alden Biesen, în Belgia. Ulterior, Comisia Europeană ar urma să prezinte proiectul legislativ, la Bruxelles, în cursul acestei luni. Planul nu se referă doar la maşini electrice, ci la mai multe produse şi industrii considerate importante pentru economia euroepană, de la energie şi tehnologii verzi până la producţia industrială.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













