Pe fondul dificultăţilor tot mai mari ale companiilor de a găsi personal, măsurile menite să pună capăt culturii MUNCII excesive din Japonia sunt acum reevaluate. Protecţiile introduse pentru a reduce programul de lucru extrem, cândva considerate esenţiale pentru bunăstarea angajaţilor, sunt puse sub semnul întrebării într-o economie care se confruntă cu un deficit acut de forţă de muncă.

După ani de eforturi susţinute pentru a limita o cultură a muncii recunoscută pentru excesele sale, Japonia se confruntă acum cu o dilemă economică majoră: lipsa acută de forţă de muncă. Presiunea tot mai mare asupra companiilor, amplificată de îmbătrânirea populaţiei şi de relansarea turismului, determină autorităţile să reanalizeze reglementările stricte privind orele suplimentare, introduse pentru a proteja angajaţii. O analiză recentă realizată de Bloomberg arată cum aceste măsuri, considerate cândva esenţiale pentru bunăstarea socială, ajung astăzi să fie puse sub semnul întrebării în contextul noilor realităţi economice.

În spatele uşilor din lemn cu grilaj ale unui han tradiţional din Kyoto, proprietarul Hiroya Shimizu se află într-o cursă contra cronometru. Ryokan Gion Yoshi-ima, cu cele 15 camere ale sale, ascuns pe o alee luminată de felinare dintr-un cartier istoric al oraşului, este rezervat constant de luni întregi.

Între gestionarea sosirilor oaspeţilor, pregătirea camerelor şi organizarea bucătăriei locale autentice, Shimizu resimte acut lipsa personalului necesar pentru a menţine standardele tradiţionale ale proprietăţii.

El spune că şi-ar dori să le poată cere celor 25 de angajaţi să lucreze ore suplimentare şi ştie că unii dintre ei ar fi dispuşi să o facă pentru a-şi creşte veniturile. Însă afirmă că este constrâns de reglementările care limitează munca peste program - chiar în condiţiile în care străzile din jur sunt animate de un flux record de turişti. „Suntem permanent în deficit de personal”, spune Shimizu, a cărui familie administrează Gion Yoshi-ima de patru generaţii. „Există numeroase limite privind orele suplimentare, iar eu trebuie să funcţionez în cadrul acestor reguli.”

Totuşi, regulile ar putea fi modificate în curând. Prim-ministrul Sanae Takaichi, pe fondul nemulţumirilor exprimate de antreprenori precum Shimizu, a dispus o revizuire a reglementărilor privind programul de lucru din Japonia, care în mod normal limitează orele suplimentare la 45 pe lună şi 360 pe an.

Cândva sinonimă cu o cultură a muncii extrem de solicitantă, Japonia a încercat să reducă orele suplimentare excesive printr-o legislaţie care limitează durata lunară şi anuală a muncii, intrată în vigoare în 2019. Liderul conservator a ajuns la putere în octombrie, promiţând să revitalizeze o economie stagnantă, prezentând această iniţiativă drept o modalitate de a reda autonomie atât angajaţilor, cât şi companiilor, în timp ce atenuează penuria de forţă de muncă într-o societate cu populaţie în scădere.

Deşi detaliile nu au fost încă stabilite, iniţiativa a atins un punct sensibil într-o ţară marcată de moştenirea fenomenului karoshi - moartea cauzată de muncă excesivă. Familiile victimelor şi liderii sindicali avertizează că demersul promovat de Takaichi - precedat de un discurs inaugural în care a promis să „muncească, să muncească, să muncească” şi a părut să minimalizeze conceptul de echilibru între viaţa profesională şi cea personală - riscă să anuleze progresele obţinute cu greu în ultimii ani.

Pentru multe companii însă, revizuirea regulilor oferă speranţa unei relaxări a constrângerilor de pe piaţa muncii, care le ameninţă tot mai mult supravieţuirea. Cel mai recent sondaj economic Tankan al Băncii Japoniei arată că firmele se confruntă cu cele mai severe dificultăţi de recrutare din ultimii 34 de ani. Un număr record de 397 de companii au intrat în faliment anul trecut din cauza lipsei de personal, potrivit Tokyo Shoko Research, agenţie de evaluare a riscului de credit şi cercetare de piaţă.

„Multe pensiuni mici ajung să se închidă pur şi simplu pentru că nu reuşesc să găsească suficienţi angajaţi”, spune Shimizu. Inflaţia a amplificat problema, întrucât creşterea salariilor şi a costurilor cu materialele îi face pe mulţi antreprenori reticenţi în a-şi creşte numărul de angajaţi.

„În condiţiile în care costurile continuă să urce, există foarte puţin spaţiu pentru angajarea sau instruirea personalului nou”, spune Susumu Yamamoto, preşedintele companiei de construcţii Kashiwaya Sekkei, care are cinci angajaţi. „Este de ajutor dacă angajaţii mei pot lucra mai multe ore”, adaugă el, precizând că a început deja să refuze comenzi din cauza lipsei de personal.

Angajatorii nu sunt singurii care susţin schimbarea. În medie, angajaţii japonezi depind de plata orelor suplimentare pentru aproximativ 6% din venitul lor anual, potrivit unor calcule bazate pe datele Ministerului Muncii. Pentru unii, plafonarea mai strictă a orelor suplimentare a însemnat venituri mai mici - un factor care, spun analiştii, ar putea explica de ce iniţiativa promovată de Takaichi a fost primită favorabil.

Declaraţia sa „Munceşte, munceşte, munceşte” a fost desemnată de un juriu format din personalităţi din divertisment şi media drept expresia anului 2025. În acelaşi timp, un sondaj recent realizat de presa locală arată că peste 60% dintre respondenţi susţin iniţiativa, procentul urcând la 80% în rândul tinerilor cu vârste între 18 şi 29 de ani.

„Este adevărat că unii angajaţi îşi doresc programe mai lungi, deoarece limitarea orelor suplimentare le-a redus veniturile”, spune Wakana Shuto, profesor la Universitatea Rikkyo din Tokyo, făcând referire la şoferii de camioane pentru transport pe distanţe lungi, care au intrat abia în 2024 sub incidenţa restricţiilor privind orele suplimentare. „Structura salarială din Japonia porneşte de la premisa existenţei orelor suplimentare, iar oamenii ajung, în mod firesc, să depindă de acestea pentru a-şi asigura traiul”, explică ea.

Unii angajaţi din birouri spun că îşi doresc posibilitatea de a câştiga mai mult, în condiţiile în care costurile cu alimentele şi locuinţele sunt în creştere. Reiya Omura, în vârstă de 29 de ani, povesteşte că salariul său de început într-un fost loc de muncă din IT, care includea 45 de ore suplimentare, era de 250.000 de yeni (aproximativ 1.600 de dolari) pe lună. „Odată cu scumpirile, este extrem de dificil să îţi asiguri un trai decent în Tokyo”, spune el, adăugând că susţine dereglementarea propusă. „Oamenii ajung să depindă de plata orelor suplimentare.” În prezent, Omura lucrează la o firmă de consultanţă mai mare, unde limitele privind programul de lucru sunt mai stricte. Deşi condiţiile s-au îmbunătăţit, el spune că se simte adesea prins între regulile privind orele suplimentare şi cerinţele postului. „Şeful meu îmi spune mereu să nu mai lucrez peste program”, afirmă el. „Dar dacă nu finalizez sarcinile, pot apărea probleme serioase pentru clienţi, iar acest lucru nu mi se pare acceptabil.”

„Este revoltător”, spune Teranishi. „Cea mai puternică persoană din Japonia face o astfel de declaraţie - iar impactul asupra societăţii este uriaş, inclusiv asupra viitorului ţării.” De la moartea soţului său, în urmă cu aproximativ 30 de ani, Teranishi militează pentru creşterea gradului de conştientizare privind pericolele muncii excesive şi afirmă că problema este departe de a fi rezolvată.

Numărul cazurilor de karoshi a ajuns la 1.304 în anul 2024, potrivit Ministerului Muncii, cel mai ridicat nivel de când autorităţile au început să monitorizeze datele, în urmă cu peste două decenii.

Unii experţi pun sub semnul întrebării dacă prelungirea programului de lucru ar stimula cu adevărat creşterea economică a Japoniei. Forţa de muncă îmbătrâneşte, iar ponderea femeilor este în creştere, multe dintre acestea preferând programe mai scurte. Productivitatea pe oră se situează la 60,10 dolari, mult sub nivelul Statelor Unite (116,50 dolari) şi al Germaniei (98,90 dolari), potrivit unui raport al Japan Productivity Center publicat luna trecută.

„Japonia a depăşit cu mult perioada în care totul funcţiona pentru că bărbaţii munceau un număr extrem de mare de ore”, spune Shuto de la Universitatea Rikkyo. „Având în vedere structura populaţiei, revenirea la acel model este imposibilă.”

Cu toate acestea, unii antreprenori sunt convinşi că plafonarea rigidă a orelor suplimentare reprezintă un potenţial obstacol în calea creşterii economice. Regulile permit, în circumstanţe speciale, extinderea muncii suplimentare până la 100 de ore pe lună, cu un plafon anual de 720 de ore. Însă Jun Nakahara, reprezentant al Federaţiei Japoneze a Antreprenorilor din Construcţii, afirmă că o flexibilitate mai mare a limitelor lunare ar permite companiilor să lucreze mai mult în lunile mai răcoroase, în schimbul unor programe mai scurte pe timpul verii. Astfel de compromisuri, spune el, ar putea fi în beneficiul angajaţilor.

Reprezentanţii organizaţiilor pentru drepturile angajaţilor avertizează că „flexibilitatea” este, mult prea des, un eufemism pentru exploatare. Teranishi spune că, prin prezentarea acesteia drept o opţiune, angajatorii pot exercita mai uşor presiuni asupra salariaţilor pentru a „accepta voluntar” ore suplimentare. Numărul cazurilor de afecţiuni psihice asociate muncii a depăşit, de asemenea, pragul de 1.000 pentru prima dată în anul 2024, aproximativ 60% dintre acestea indicând relaţiile problematice cu superiorii drept cauza principală.

Pentru Tomoko Yoshino, preşedinta Rengo, cea mai mare confederaţie sindicală din Japonia, o eventuală extindere a programului de lucru ar pune în pericol un deceniu de progrese. „După toate eforturile depuse de sindicate şi de mediul de afaceri pentru a îmbunătăţi echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală, acest demers pare un pas înapoi”, afirmă Yoshino. „Protejarea vieţii şi a sănătăţii angajaţilor este un principiu asupra căruia nu putem face compromisuri - este un domeniu pe care trebuie să îl consolidăm ferm.”  

Traducere şi adaptare: Oana Ioniţă