Preţurile boabelor de cacao au scăzut abrupt în 2025, cu aproape 45% faţă de vârful atins anul trecut, alimentând aşteptarea firească a consumatorilor: ciocolata ar trebui să devină mai ieftină. Realitatea din magazine spune însă o altă poveste. În spatele ambalajelor festive de Crăciun se află o piaţă globală fragilă, marcată de riscuri structurale, concentrare geografică şi costuri care nu mai urmează logica simplă a burselor.

La finalul anului 2024, cacaua atingea un record istoric: aproape 12.000 de dolari tona, un nivel care a alimentat titluri alarmiste, panică pe burse şi o adevărată vânătoare de materie primă în rândul procesatorilor. Un an mai târziu, piaţa pare cu totul diferită: preţurile s-au prăbuşit la circa 5.000 de dolari/tonă, o corecţie de peste 50%, după cum reiese dintr-o analiză Coface prezentată recent. Şi totuşi, în coşurile de Crăciun — indiferent că sunt umplute cu praline, figurine sau calendare advent — preţurile rămân aproape neschimbate. Iar Simon Lacoume, economist sectorial al Coface, vine cu explicaţia: „Este o scădere spectaculoasă pe pieţele internaţionale, dar nu în lanţul fizic al cacauei.

Preţurile plătite fermierilor şi costurile reale ale producătorilor au variat mult mai puţin. De aceea, această corecţie nu se transferă la raft. S-a ajustat speculaţia, nu economia reală”.

Lacoume vorbeşte despre o piaţă în care frica a jucat un rol mai important decât realitatea stocurilor. „În 2024, o parte semnificativă a creşterii preţurilor a fost alimentată de teama procesatorilor. Îngrijoraţi de penurie, au împins preţurile în sus într-un ritm fără precedent. Acum, când previziunile privind recolta din Coasta de Fildeş s-au îmbunătăţit, tensiunea s-a diminuat. Dar volatilitatea extremă a rămas în bula speculativă, nu în relaţia producător–procesator.” Chiar şi aşa, nu este o revenire la normal. Cacaua rămâne astăzi de două ori mai scumpă decât media perioadei 2012–2022, care era de 2.525 de dolari/tonă. „Nu putem vorbi despre normalizare, pentru că normalul anilor 2010 nu mai există. Cererea globală este mult mai mare, producţia stagnează, iar şocurile climatice sunt mai frecvente. Stabilizarea de acum are loc la un nivel cu mult peste cel cu care eram obişnuiţi.”

 Circa 60% din producţia mondială provine din Coasta de Fildeş şi Ghana — două ţări vecine, expuse aceloraşi riscuri climatice, economice şi sociale. „O furtună severă sau un val de boli precum CSSV poate afecta într-o singură regiune 60% din aprovizionarea lumii. Este o concentrare uriaşă de risc. În plus, fermierii se confruntă cu dificultăţi financiare cronice, reînnoire insuficientă a plantaţiilor şi tentaţia de a migra către activităţi mai profitabile, cum ar fi exploatarea aurului.” Pe fondul preţului ridicat al aurului, această migraţie devine o ameninţare reală pentru producţia de cacao în anii următori.

Când vine vorba de sezonul de iarnă, dinamica de scumpire este evidentă, iar ciocolata nu se ieftineşte nici măcar atunci când materia primă o face. „Cererea în perioada sărbătorilor este foarte puternică şi constantă în ţările occidentale. Acest lucru îi descurajează pe producători să reducă preţurile. Cel mult, scăderea actuală a cotaţiilor va opri noi majorări.” De ce costurile rămân ridicate chiar şi în afara speculaţiei? Pe lângă costurile fermierilor şi volatilităţile climatice, pe piaţă intervin două presiuni suplimentare: reglementările UE privind trasabilitatea boabelor şi mecanismul „venitului decent” pentru fermieri (PRRD). Acestea impun un preţ minim de 3.408 USD/tonă în Ghana şi 2.650 USD/tonă în Coasta de Fildeş, valori care ridică baza de cost pentru orice producător european. „Sustenabilitatea şi trasabilitatea sunt necesare, dar pe o piaţă cu deficit de aprovizionare astfel de bariere pot adăuga presiune asupra preţului final. Remuneraţia fermierilor este doar o mică parte din preţul unei ciocolate, dar contează în dinamica generală.” America Latină, în special Ecuador, îşi propune să devină un jucător global major, cu o ţintă ambiţioasă: 650.000 de tone anual până în 2027 — suficient pentru a depăşi Ghana. „Un nou producător puternic este o evoluţie logică într-o piaţă aflată în deficit. Dar impactul va depinde de modul în care Ecuador îşi poziţionează calitatea boabelor şi remunerează fermierii. Aceste elemente vor influenţa preţurile şi strategiile industriei europene.” Diversificarea surselor poate reduce riscurile, dar schimbările vor fi graduale. Ce ne aşteaptă în 2026? În opinia economistului de la Coface, cele mai mari riscuri pentru anul următor sunt: vremea extremă, tot mai imprevizibilă, boala CSSV, care poate devasta plantaţiile, speculaţiile financiare, care amplifică orice şoc, migrarea fermierilor către extracţia de aur, mult mai profitabilă în prezent. „Preţul aurului rămâne extrem de ridicat, iar scăderea recentă a preţului la cacao poate face ca mulţi cultivatori să abandoneze plantaţiile. Este un risc de substituţie care trebuie monitorizat atent.” Iar la întrebarea de sezon: va fi ciocolata de Crăciun mai ieftină?, răspunsul lui Simon Lacoume este direct şi lipsit de ambiguităţi: „Scăderea preţului la cacao nu va ieftini semnificativ ciocolata. Va preveni însă scumpirile. Preţurile sunt la jumătate faţă de vârful din 2024, iar producătorii vor menţine probabil nivelurile actuale pentru a nu pierde consumatori”.   

Simon Lacoume, economist sectorial, Coface: „Scăderea preţului la cacao nu va ieftini semnificativ ciocolata. Va preveni însă scumpirile. Preţurile sunt la jumătate faţă de vârful din 2024, iar producătorii vor menţine probabil nivelurile actuale pentru a nu pierde consumatori.“