Harry Meintassis, Partener, Meintassis Partners: Revoluţia umană începe în sala de consiliu. Cum construieşti pentru un viitor imprevizibil?
În ultimii 25 de ani am lucrat cu zeci de CEO şi echipe de conducere. Am văzut prea multe echipe afectate de politică internă, silozuri şi dinamici disfuncţionale. În spatele cortinei se ascund epuizarea, frustrarea şi o distanţă tot mai mare faţă de oameni – şi faţă de ei înşişi. Să fie clar: vorbim despre lideri buni, muncitori, inteligenţi, care încearcă să facă tot ce pot. Dar regulile leadershipului s-au schimbat. Cercetările de la Harvard arată că mai puţin de 15% dintre echipele de leadership sunt cu adevărat performante; aproximativ 35% sunt profund disfuncţionale, iar restul – medii. Avem nevoie de noi echipe de leadership pentru o nouă lume. Iată ce am observat – opt sugestii, dintre care ultima este cea mai importantă:
1. Autenticitate dinamică
Totul începe cu CEO-ul. Are el capacitatea de a fi autentic şi adaptabil în acelaşi timp?
Adevărata autenticitate nu înseamnă doar „aşa sunt eu”, ci mai degrabă „cum pot fi cel mai fidel nevoilor celor din jur”. Este o stare de spirit dinamică, de creştere şi deschidere. Ca CEO, adu cu tine un nucleu puternic de valori – integritate, curaj –, dar caută constant noi posibilităţi şi idei, fii dispus să greşeşti, în loc să te agăţi de adevăruri absolute.
Ajută oamenii să regăsească sensul şi scopul muncii lor. Ca povestitor, apleacă-te spre latura umană, nu doar spre cea de business, şi inspiră credinţă în visuri, succes, cariere şi împlinire – mai ales atunci când oamenii au nevoie de direcţie şi speranţă.
2. Cine vrem să fim la cel mai bun nivel al nostru?
Majoritatea echipelor de leadership suferă din cauza silozurilor. Au campioni funcţionali, dar nu lideri ai întregii organizaţii. Echipele şi CEO-ii cu adevărat performanţi pun o întrebare-cheie: De ce existăm ca echipă şi cine vrem să fim la cel mai bun nivel al nostru? Echipele medii sar prea repede la agende încărcate şi decizii operaţionale, în timp ce liderii înţelepţi fac un pas înapoi, privesc de sus şi stabilesc un scop comun care inspiră. Ţine-ţi liderii reciproc responsabili pentru trăirea acestui scop. Fără teritorii, fără jocuri de putere, doar colaborare autentică.
3. Încredere prin vulnerabilitate
Echipele de leadership remarcabile investesc în relaţii. Creează o intimitate reală între lideri, în care fiecare îl vede cu adevărat pe celălalt. Asta e puterea autentică. Aşadar, adu momente de vulnerabilitate: împărtăşeşte lucruri personale – ce te entuziasmează, ce te frustrează, momentele de adevăr care te-au format. Dă jos armura. Suntem construiţi pentru autoprotecţie, aşa că expresii precum „am greşit”, „nu ştiu”, „am nevoie de ajutor”, „îmi pare rău” nu vin uşor. Dar exact asta construieşte încrederea reală.
Odată ce CEO-ul oferă primul acest exemplu, echipa îl urmează.
4. Libertate cu limite, nu armonie artificială
Foloseşte dezbaterea pentru a genera mai multe şi mai bune idei – şi pentru un angajament real în acţiune. Aceasta elimină politica internă, scoţând lucrurile la lumină. Echipele performante nu sunt doar drăguţe şi politicoase; ele îşi asumă lupta ideilor. Asta înseamnă siguranţă psihologică – conversaţii sincere, directe. În acelaşi timp, creează împreună un Cod al echipei – comportamentele nonnegociabile de respect, comunicare, valori şi limite. Libertatea adevărată vine odată cu responsabilitatea.
5. Gestionează paradoxul, nu doar priorităţile
Majoritatea echipelor de leadership se concentrează pe gestionarea priorităţilor. Dar într-o lume atât de complexă şi dinamică, nu este suficient. Echipele remarcabile merg mai departe: gestionează paradoxul, navigând între cerinţe opuse – pe termen scurt şi lung, eficienţă şi inovaţie, performanţă şi implicare, viziune şi execuţie. Majoritatea liderilor au fost formaţi ca gânditori liniari. Acum trebuie să devină sintetişti.
6. De la rezilienţă la antifragilitate
Rezilienţa nu mai este suficientă. Oamenii nu sunt maşini.
În era haosului, echipele mari de leadership înţeleg că nu e vorba doar de a îndura stresul sau de a face faţă schimbării, ci de a deveni mai puternici, mai înţelepţi, antifragili.
Cum?
Reformulează problemele ca oportunităţi. Fă „premortemuri”.
Riscă mai mult, experimentează, analizează după acţiune.
Şterge ce nu contează, în loc să adaugi mereu.
Pune totul sub semnul întrebării, refuză să fii doar „rezonabil”.
Şi ai grijă de energia mentală şi fizică a echipei, la fel ca sportivii.
7. Directorii conexiunii umane
Trăim vremuri dificile pentru angajaţi – implicare scăzută, anxietate legată de joburi, AI disruptiv. Echipele de leadership performante se conectează cu „linia de producţie”. Au conversaţii reale. Întreabă. Ascultă. Invită oamenii să-şi imagineze ce e posibil. După cum mi-a spus un lider: „Oamenii noştri nu au nevoie de mai multe planuri, ci de prezenţa noastră”.
Aşadar, îmbrăţişează, nu controla.
Creează o poveste în care fiecare se poate regăsi.
Au trecut vremurile „turnului de fildeş” – echipele executive devin acum adevăraţi Chief Connection Officers.
8. „Jocul interior” al succesului
Poate cea mai definitorie trăsătură a echipelor excepţionale este călătoria personală a fiecărui lider. Cum cresc, nu doar ce ştiu. Cum gândesc, cum văd lumea. Pentru că asta face diferenţa. Ei înţeleg că ceea ce i-a făcut mari în trecut îi poate ţine pe loc acum. Văd mai multe faţete ale unei probleme. Observă tipare, nu doar evenimente. Anticipează viitorul – pe 3, 5, 10 ani. Dar îşi construiesc moştenirea în viaţa de zi cu zi. Îşi provoacă neînfricat propriile convingeri. Nu sunt doar tehnocraţi, ci şi strategi. Prin munca lor exprimă ce au mai bun în ei. Acceptă feedback dur şi învaţă să-şi folosească puterea cu înţelepciune. Asta este jocul interior al succesului. După cum mi-a spus recent un CEO:
„Învăţ pe propria piele, zi de zi, că trebuie să mă ajustez, să le dau putere lor…”
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













