Săptămâna de lucru de 40 de ore şi ideea de weekend sunt astăzi considerate lucruri normale, parte din ritmul firesc al vieţii moderne. Puţini se mai gândesc însă că aceste drepturi nu au existat dintotdeauna şi că ele au fost obţinute prin zeci de ani de proteste, greve şi confruntări violente între muncitori, companii şi autorităţi.

Lupta pentru limitarea programului de lucru a schimbat radical societatea modernă, iar două dintre cele mai importante momente ale acestei istorii au fost revolta din Haymarket din 1886 şi greva Pullman din 1894. Aceste evenimente au scos la iveală tensiunile uriaşe dintre muncitori şi marile companii industriale şi au devenit simboluri ale luptei pentru drepturile angajaţilor.

Săptămâna de lucru de 40 de ore este fundalul vieţii moderne - ceva considerat de la sine înţeles, întipărit în conştiinţa noastră undeva între instalaţiile sanitare moderne şi Wi-Fi-ul omniprezent. Copiii cresc presupunând că săptămânile de lucru s-au terminat dintotdeauna şi că weekendurile au existat mereu, la fel cum au existat întotdeauna şi schimbările de anotimp.

Dar istoria contrazice aceste presupuneri, arată un aritcol recent din publicaţia QUARTZ. De fapt, săptămâna de lucru de 40 de ore a fost rezultatul unor generaţii întregi care au luptat pentru acest drept, fiind nevoie aparent de peste 100 de ani de greve, revolte, procese şi înmormântări pentru a obţine ceea ce astăzi considerăm firesc.

Se poate chiar face un calcul relativ precis al numărului de victime - unul care ajunge la sute dacă îi adunăm pe muncitorii care au făcut greve şi au fost împuşcaţi de poliţie şi soldaţi, pe organizatorii spânzuraţi şi pe minerii ucişi în prăbuşiri provocate de programe de lucru literalmente criminale.

Această lungă şi sângeroasă istorie pare cu atât mai importantă astăzi, într-o epocă în care protecţia pentru muncitori - inclusiv săptămâna de lucru de 40 de ore - sunt reduse şi erodate metodic, în timp ce internetul însuşi contribuie la estomparea graniţelor fragile rămase dintre viaţă şi muncă.

Dacă vechii inamici erau proprietarul fabricii şi interdicţiile impuse de instanţe, noii inamici includ algoritmi care nu dorm niciodată şi o economie care îi presează pe lucrătorii intelectuali şi pe creatori să producă permanent conţinut, fără ca „programul de lucru” să se oprească vreodată.

CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL