Între 9 şi 17 sunt angajaţi, iar după program îşi construiesc propriile afaceri. Salariul le cumpără timpul necesar pentru a testa, dar şi, uneori, cunoştinţele dezvoltării unui business, în timp ce preţul se plăteşte în seri, weekenduri şi chiar şi muncă pe plajă. Literatura îi numeşte „antreprenori hibrizi”; ei spun, mai simplu, că încearcă să construiască ceva al lor fără să renunţe la stabilitate. Cine sunt oamenii care îşi construiesc propriile afaceri după terminarea programului la serviciu?

C

Cea mai vizualizată postare a mea pe LinkedIn a venit în urma întrebării: „Cunoaşteţi oameni care între 9 şi 5 sunt angajaţi, iar după 5, antreprenori?”. A fost o întrebare prin care mi-am propus să testez potenţialul subiect pentru revistă, pentru că nu găseam în jurul meu suficienţi oameni care să îmi confirme ideea unui posibil  trend. Răspunsurile au venit repede şi au fost mai numeroase decât mă aşteptam. Unii cunoşteau pe cineva. Alţii mi-au scris că se regăsesc chiar ei în această formulă: angajaţi în timpul programului şi antreprenori seara, în weekend sau în orice interval rămas liber. Postarea a ajuns la peste 11.000 de oameni şi a adunat aproximativ 30 de recomandări.

O parte dintre poveş­tile aflate atunci se regăsesc în paginile următoare.

Aveam să aflu apoi că formula pe care încercam să o descriu printr-o întrebare pe LinkedIn avea deja un nume în literatura academică: „antreprenoriat hibrid”. Termenul îi descrie pe cei care îşi construiesc propriul business fără să renunţe la job. Pentru unii, este o etapă de testare înaintea unei eventuale demisii. Pentru alţii, combinaţia dintre salariu şi business nu este o perioadă de tranziţie, ci chiar modelul profesional pe care vor să îl păstreze, după cum mi-a confirmat Andra Ciucescu, specialist în marketing, fondatoare a Pinpoint, pe care am cunoscut-o tot în urma acestei postări profesionale. Prin activitatea de consultanţă de marketing, ea a întâlnit două categorii de antreprenori part-time: oameni care construiesc o afacere în domeniul în care au deja experienţă şi pregătesc o posibilă tranziţie profesională şi angajaţi care dezvoltă un business într-o zonă complet diferită şi intenţionează să îl păstreze ca activitate paralelă. „Pentru cei care pregătesc o tranziţie spre antreprenoriat, jobul asigură venitul din care îşi susţin viaţa şi, uneori, dezvoltarea afacerii. Le permite să construiască gradual şi să vadă dacă afacerea poate deveni suficient de stabilă. În alte cazuri, oamenii sunt confortabili cu jobul lor şi nici nu privesc afacerea ca pe o ieşire imediată. Îşi doresc o sursă suplimentară de venit, vor să dezvolte alte competenţe sau, pur şi simplu, vor să construiască ceva despre care simt că le aparţine.”

Cine este antreprenorul part-time? Din cazurile întâlnite de ea, fără ca acestea să poată fi extinse la nivelul întregii pieţe, se conturează un profil dominant: profesionişti cu vârste între 30 şi 40 de ani, educaţi, cu experienţă acumulată în câmpul muncii şi cu o motivaţie relativ clară pentru ceea ce construiesc. În portofoliul său au intrat farmacişti care dezvoltă produse proprii de îngrijire a pielii, angajaţi din corporaţii cu afaceri de weekend în curăţenie sau evenimente, un profesionist din sectorul financiar care a lansat un produs fintech şi un specialist în resurse umane care construieşte o activitate de coaching. Alte exemple vin din comerţ online, IT, reparaţii, produse alimentare sau proiectare. Diversitatea domeniilor face dificilă construirea unui profil unic, însă diferenţa relevantă nu pare să fie industria. „Unii valorifică o expertiză profesională pe care au construit-o deja, iar afacerea reprezintă o extensie firească a carierei lor. Alţii aleg intenţionat o activitate foarte diferită, uneori tocmai pentru că le oferă un alt tip de satisfacţie şi le dezvoltă alte abilităţi.” A întâlnit inclusiv cazul unui angajat cu o muncă de birou foarte solicitantă care şi-a ales pentru timpul liber un business cu o componentă practică. Schimbarea tipului de activitate îi oferea şi o formă de deconectare mentală. Este însă un caz individual, avertizează consultantul, nu o concluzie care poate fi aplicată întregii categorii.

„Pentru cei care pregătesc o tranziţie spre antreprenoriat, jobul asigură venitul din care îşi susţin viaţa şi, uneori, dezvoltarea afacerii. Le permite să construiască gradual şi să vadă dacă afacerea poate deveni suficient de stabilă. În alte cazuri, oamenii sunt confortabili cu jobul lor şi nici nu privesc afacerea ca pe o ieşire imediată.”

Andra Ciucescu, fondatoare, Pinpoint.ro

Ce au în comun afaceri atât de diferite?

Principala trăsătură comună este caracterul limi­tat al resurselor. Antreprenorul part-time îşi împarte timpul şi energia între două lumi, în timp ce trebuie să ia decizii despre produs, clienţi, vânzări, marketing, furnizori şi administrarea firmei. În multe cazuri, banii investiţi provin tot din resursele fondatorului, ceea ce măreşte importanţa fiecărei alegeri. „Au timp limitat, energie limitată, multe lucruri de învăţat şi o marjă de eroare pe care vor să o ţină sub control”, spune Andra Ciucescu. Din acest motiv, cei care ajung la consultanţă nu caută doar promovare, ci o ordine în care să îşi construiască afacerea: ce merită făcut acum, ce poate aştepta şi unde un experiment ar consuma prea mult în raport cu şansa unui rezultat.  În aproape toate poveştile din cover story, salariul apare în două ipostaze. Este plasa de siguranţă care acoperă cheltuielile personale, dar şi sursa indirectă de finanţare a businessului. Îi permite antreprenorului să reinvestească veniturile firmei, să refuze proiecte nepotrivite şi să nu transforme fiecare oportunitate într-o urgenţă financiară. Andra Ciucescu numeşte metaforic jobul „investitorul” afacerii aflate la început. „Salariul îi poate cumpăra afac­erii răgazul financiar necesar pentru stabilizare. În prima perioadă, businessul îşi validează oferta, îşi găseşte clienţii, înţelege ce funcţionează şi începe să construiască un anumit nivel de predictibilitate. Dacă fondatorul îşi susţine viaţa din salariu, poate traversa etapa aceasta fără presiunea ca afacerea să îi finanţeze imediat şi cheltuielile personale.” Acest răgaz permite testa­rea graduală, corectarea mai rapidă a greşelilor şi alocarea banilor în funcţie de ceea ce începe să fie validat de piaţă. Nu există însă un procent standard din salariu care ajunge în business. Diferenţele dintre costurile unui serviciu de coaching, ale unui produs cosmetic şi ale unei aplicaţii fintech sunt prea mari pentru o medie relevantă. În cazurile observate de consultant, faptul că fondatorii investesc bani proprii îi face mai atenţi la prioritizare şi la ordinea investiţiilor. Prudenţa poate reduce risipa, dar poate încetini şi ritmul de creştere.

Există un prag al demisiei?

Venituri echivalente cu 50%, 80% sau 100% din salariu? Răspunsurile antreprenorilor arată că nu există un nivel unanim la care jobul devine inutil. Nici studiile nu indică un prag financiar universal. „O lună bună nu spune foarte mult singură. Devine relevant când începi să vezi cerere repetată, clienţi care vin într-un mod pe care îl poţi explica, un proces comercial care funcţionează şi o afacere care îşi poate susţine următoarea etapă”, explică Andra Ciucescu. Decizia include şi situaţia financiară personală, economiile disponibile, toleranţa la risc, responsabilităţile familiale, planurile de viaţă şi relaţia persoanei cu actualul job. Un venit lunar care egalează salariul poate fi insuficient dacă depinde de un singur client sau de un proiect care nu se va repeta. În schimb, venituri mai mici, dar recurente şi provenite dintr-un portofoliu diversificat pot reprezenta un semnal mai solid. Pentru unii, demisia nici nu reprezintă obiectivul final. „Merită să nu presupunem că orice antreprenor part-time visează automat la momentul demisiei. Pentru unii, configuraţia aceasta este temporară. Pentru alţii, poate fi chiar forma de viaţă profesională pe care şi-o doresc.”

Dincolo de profilul general, poveştile adunate pentru acest cover story arată că nu există o singură formă de antreprenoriat hibrid. Unii îşi construiesc businessul în prelungirea competenţelor dobândite la job. Alţii caută deliberat un teritoriu complet diferit, care le activează o latură pe care cariera de angajat nu le-o pune suficient în valoare. Pentru unii, salariul este sursa din care îşi finanţează primele investiţii, în timp ce pentru alţii este mai ales libertatea de a refuza contractele nepotrivite şi de a nu construi sub presiunea următoarei rate. Jobul aduce în business şi alt tip de capital, în afară de bani: disciplină, procese, experienţă de negociere, acces la instrumente şi o înţelegere mai bună a modului în care funcţionează organizaţiile. Dar transferul merge în ambele direcţii. Antreprenoriatul îi obligă pe angajaţi să ia decizii, să vândă, să administreze bugete şi să îşi asume direct consecinţele propriilor alegeri. Cele două roluri pot ajunge să se completeze, după cum reiese din răspunsurile acordate în paginile ce urmează.

Doi fondatori, două joburi, 365 de zile

Cătălin Popa şi Gabriel Ştefănescu

Cofondatori: gr.AI

Angajaţi: Cătălin Popa lucrează în transporturi, iar Gabriel Ştefănescu în vânzări

Cătălin Popa:„Sunt zile în care lucrez opt ore la job şi încă opt ore la business. Ce rămâne este pentru familie, iar somnul primeşte ce mai rămâne după aceea, uneori câteva ore. Lucrăm sâmbăta şi duminica. Lucrăm în concediu, pe terasă sau pe plajă. Practic, lucrăm 365 de zile pe an.”

Gabriel Ştefănescu: „Demisia nu este o decizie de curaj, este o decizie de cash-flow. Curajul ţi-l dă entuziasmul, iar entuziasmul nu
plăteşte salarii.”

P

Pentru Cătălin Popa şi Gabriel Ştefănescu, antreprenoriatul a început cu aproximativ un an şi jumătate de cercetare, testare şi dezvoltare a unor instrumente proprii. Cei doi au înregistrat în august 2026 gr.AI, o agenţie de Generative Engine Optimization, o nişă aflată încă la început în România, construită pentru a ajuta brandurile să fie găsite, înţelese şi citate corect de motoare generative precum ChatGPT, Gemini, Claude şi Perplexity. În paralel, Cătălin Popa lucrează în transporturi, iar Gabriel Ştefănescu în vânzări. „Nu a fost un salt, a fost o construcţie. GEO este o piaţă care abia se formează în România. Într-o piaţă care se formează nu există manual, nu ai de la cine să copiezi şi nu ai cum să ştii dinainte ce funcţionează. Trebuie să testezi tu, iar testarea cere timp şi instrumente pe care ni le-am scris singuri”, spune Cătălin Popa. Pentru el, joburile sale şi ale colegului său de antreprenoriat nu sunt doar o plasă de siguranţă, ci o resursă: rigoarea documentaţiei şi a termenelor vine din transporturi, în timp ce experienţa de vânzări a lui Gabriel Ştefănescu completează partea comercială. Împreună, cei doi acoperă managementul, marketingul, retailul şi comerţul electronic, vânzările şi dezvoltarea tehnică. Gabriel Ştefănescu adaugă un argument mai pragmatic: ambii fondatori au familii şi obligaţii, iar presiunea financiară poate împinge un business tânăr către decizii greşite. „Am văzut destui oameni care demisionează pe val de entuziasm şi care după trei luni acceptă orice contract ca să acopere rata. Nu voiam să ajungem acolo.” Experienţa din vânzări l-a ajutat să distingă între un produs real şi o promisiune ambalată convingător, mai ales într-o nişă nouă, în care tentaţia este ca furnizorul să înveţe pe banii clientului. „Noi am făcut invers: am construit întâi produsul şi l-am testat pe proiecte reale.” Momentul în care proiectul secundar a devenit business a arătat diferit pentru fiecare. Pentru Cătălin Popa, confirmarea a venit din date şi din repetabilitatea procesului. Instrumentele dezvoltate intern au început să producă informaţii pe care piaţa nu le avea, iar o scanare a 493 de cabinete stomatologice din şapte oraşe a arătat că 74% nu aveau site şi că, dintre cele care aveau, 84% nu declarau date structurate. Proiectele pro bono pentru Muzeul CFR şi Coral Baby au fost realizate după aceleaşi standarde aplicate clienţilor plătitori. „Când iese la fel de bine de două ori la rând, fără presiunea unei facturi, înseamnă că ai un proces, nu un noroc.” Pentru Gabriel Ştefănescu, validarea a fost comercială: primul client a plătit factura şi a revenit cu un al doilea proiect. Apoi a venit primul client refuzat. „Un proiect secundar acceptă orice îi vine, pentru că orice intrare pare un câştig. Un business calculează dacă merită. În ziua în care am spus nu, fără să ne pară rău, s-a schimbat ceva în felul în care ne uitam la noi.”

Cum arată agenda unei zile obişnuite pentru voi, de la prima oră până seara? Când începe rolul de angajat, când începe cel de antreprenor şi câte ore ajungeţi, în realitate, să munciţi într-o zi?

Cătălin Popa: Ziua începe devreme şi se termină târziu. Până spre ora 17:00 suntem angajaţi, fiecare la jobul lui. De la 17:00 începe cealaltă parte: audituri, documentare, scris cod, testat, refăcut. Unele scanări rulează noaptea, cât dormim, iar dimineaţa mă uit peste rezultate înainte de a pleca la serviciu. Sunt zile în care lucrez opt ore la job şi încă opt ore la business. Ce rămâne este pentru familie, iar somnul primeşte ce mai rămâne după aceea, uneori câteva ore. Lucrăm sâmbăta şi duminica. Lucrăm în concediu, pe terasă sau pe plajă. Practic, lucrăm 365 de zile pe an. Şi, oricât de ciudat ar suna, este frumos. Nu o spun ca pe o glumă despre epuizare. Diferenţa este că a doua parte a zilei o alegem noi. Când construieşti ceva al tău, orele nu se simt la fel.

Gabriel Ştefănescu: Ca să funcţioneze, ne-am împărţit strict rolurile. Cătălin se ocupă de partea tehnică şi de cercetare, iar eu de discuţiile cu clienţii, de oferte şi de urmărirea proiectelor. Nu ne suprapunem aproape deloc, altfel ne-am consuma unul pe celălalt în şedinţe pe care nu avem timp să le ţinem. Apelurile le programez în pauza de prânz sau după ora 18:00, iar tot ce se stabileşte se scrie, pentru ca celălalt să poată prelua fără să mai întrebe. Practic, lucrăm ca o echipă distribuită în timp, nu în spaţiu. În medie, ajung la aproximativ 12 ore de lucru pe zi, maximum 16.

Câţi bani vă aduce astăzi businessul comparativ cu salariul şi cât de important mai este salariul pentru siguranţa voastră  financiară?

Cătălin Popa: Reperul concret este acesta: primul nostru client a adus, singur, echivalentul unui salariu. Acum lucrăm cu aproximativ patru clienţi, aflaţi în stadii diferite. Salariul nu îl ţin pentru siguranţă în sensul clasic. Îl ţin pentru că îmi dă dreptul să spun nu. Într-o piaţă în care se vinde mult fum, cel mai valoros activ al unei agenţii tinere este capacitatea de a refuza un client căruia nu îi poţi livra rezultate reale.

Gabriel Ştefănescu: Trebuie spus şi cum arată veniturile, nu doar cât sunt. Lucrăm pe proiecte, nu pe abonamente, deci o lună cu două audituri livrate nu seamănă cu următoarea. Variaţia aceasta este normală la început, dar înseamnă că nu poţi construi un buget de familie pe ea. De aici vine, de fapt, importanţa salariului. Ce intră din agenţie rămâne, în cea mai mare parte, în agenţie: instrumente, infrastructură, timp de cercetare. Nu ne plătim încă din ea, ci o creştem. Este o decizie asumată, nu o constrângere.

Care este cel mai dificil lucru atunci când sunteţi în acelaşi timp angajaţi şi antreprenori şi care este preţul pe care îl plătiţi pentru această dublă viaţă profesională?

Cătălin Popa: Cel mai dificil este să comut între contexte. Nu oboseala fizică, ci trecerea, în aceeaşi zi, de la o logică instituţională la o discuţie tehnică despre felul în care un model de limbaj citeşte şi citează o pagină. Creierul are nevoie de câteva minute bune la fiecare trecere, iar minutele acelea se adună. Preţul, în cazul meu, se plăteşte în munca pe care nu o vede nimeni. Noi nu vindem opinii, vindem verificări. Un model compune răspunsul de fiecare dată aproape de la zero, deci o singură rulare nu este o măsurătoare, este o mostră. Ca să spunem ceva serios despre un brand, rulăm fiecare întrebare de mai multe ori şi raportăm frecvenţa, nu prezenţa. Sunt ore care nu apar niciodată în raportul final şi pe care niciun client nu le plăteşte separat.

Gabriel Ştefănescu: Pentru mine, cel mai dificil lucru este disponibilitatea. Clienţii sună la ora 11:00, când eu sunt la job. Am rezolvat problema prin transparenţă: le spunem din prima discuţie cum lucrăm şi în cât timp răspundem, iar termenul de 24 de ore îl respectăm fără excepţie. Până acum nu am pierdut niciun client din motivul acesta. Preţul îl plătim acasă, în seri şi în weekenduri luate de undeva. De aceea, la fiecare client nou ne punem întrebarea dacă merită timpul acela. Răspunsul nu este mereu da.

Ai simţit vreodată că jobul împiedică businessul să crească sau, dimpotrivă, că stabilitatea oferită de salariu îţi permite să iei decizii mai bune ca antreprenor?

Cătălin Popa: Aş nuanţa premisa întrebării. Jobul nu este doar o constrângere pe care o suportăm, este o sursă de expertiză. Rigoarea documentaţiei, disciplina termenelor, felul în care funcţionează pe dinăuntru o organizaţie mare: acestea nu se învaţă într-un birou de startup cu trei oameni. Ne permite şi să investim timp în lucruri care nu se facturează. Am scanat 493 de cabinete stomatologice din şapte oraşe şi am publicat rezultatele, deşi nu ne-a plătit nimeni pentru asta. O agenţie care trebuie să acopere salarii luna aceasta nu îşi permite o săptămână de cercetare fără client în spate. Singura limitare onestă este ritmul. Am putea creşte mai repede dacă am fi disponibili la ora 11:00. Deocamdată compensăm cu seri şi weekenduri.

Gabriel Ştefănescu: În vânzări înveţi repede o regulă: contractul de care ai nevoie disperată este contractul pe care îl pierzi. Se simte în voce, se simte în cât de repede laşi preţul. Salariul scoate exact disperarea aceea din discuţie, iar diferenţa se vede în negociere. Concret, ne-a salvat de cel puţin două proiecte pe care le-am fi luat din nevoie şi pe care nu le-am fi putut livra la standardul nostru. Un proiect prost livrat, într-o piaţă mică, te costă mai mult decât lipsa lui.

Ce ar trebui să se întâmple pentru ca antreprenoriatul part-time să devină full-time? Există un prag concret, de venituri, profit sau dimensiune a businessului, la care aţi renunţa la job?

Cătălin Popa: Nu avem un prag emoţional, avem o logică. Nu renunţăm la job după o lună bună, ci în momentul în care businessul devine previzibil: venit recurent contractat care acoperă venitul actual al fiecăruia, plus taxele şi costurile firmei, repetat mai multe luni la rând, cu o rezervă care să ne susţină într-un an slab. Mai există o condiţie care nu se măsoară în bani: portofoliul trebuie să fie suficient de larg încât pierderea unui singur client să nu fie un eveniment. Atât timp cât un client contează cât un salariu, nu eşti independent, doar ţi-ai schimbat şeful.

Gabriel Ştefănescu: Eu mă uit la pipeline, nu la cifra lunii trecute. Semnalele pe care le aştept sunt trei: să ştiu cât durează în medie de la prima discuţie până la semnătură, să ştiu ce procent din discuţii se transformă în contracte şi să văd clienţi care vin din recomandare, fără ca noi să îi căutăm. Când le ai pe toate trei, poţi prognoza. Fără ele, orice lună bună este o coincidenţă. Demisia nu este o decizie de curaj, este o decizie de cash-flow. Curajul ţi-l dă entuziasmul, iar entuziasmul nu plăteşte salarii.

→ gr.AI este o agenţie de Generative Engine Optimization (GEO) din Bucureşti, care optimizează vizibilitatea brandurilor în motoarele AI generative precum ChatGPT, Gemini, Claude şi Perplexity.

→ Firma a fost înregistrată în august 2026, după aproximativ un an şi jumătate de pregătire, cercetare, testare şi dezvoltare a propriilor instrumente de scanare.

→ Businessul are doi fondatori, niciun angajat şi lucrează punctual cu colaboratori externi. Printre clienţi se numără Bike Stylish, CEZIC, B17 Coffee Lab, Gust Urban şi Terasa Evergreen, iar agenţia a dezvoltat pro bono proiecte pentru Muzeul CFR şi cabinetul de recuperare pediatrică Coral Baby.

→ Pentru următorii trei ani, obiectivul este ca majoritatea veniturilor să provină din contracte recurente, niciun client să nu depăşească un sfert din cifra de afaceri, iar instrumentele proprii de audit şi indexul public de vizibilitate AI să fie extinse către mai multe industrii. Cei doi fondatori vor să ajungă să lucreze full-time în business.

Timpul devine moneda de schimb

Alice Buzatu

Antreprenoare: Pétalo

Angajată: Raiffeisen Bank România

„Pentru mine, curajul a însemnat mai puţin un salt spectaculos şi mai mult decizia de a începe şi de a continua.”

Î

În cazul lui Alice Buzatu, antreprenoriatul nu a apărut ca o evadare din mediul corporate şi nici ca primul pas către renunţarea la cariera de angajat. Lucrează de 12 ani în comunicare corporate, un domeniu care îi place şi din care a transferat în propriul business o parte dintre lecţiile despre brand, organizare, procese şi experienţa clientului. În paralel, construieşte Pétalo, un atelier floral pornit din dorinţa de a-şi extinde şi hrăni latura creativă. „Sunt o fire creativă şi deschisă să explorez lucruri noi. Am pornit de la premisa că pot construi ceva al meu fără să renunţ la ceea ce am deja. Când ai o idee la care te gândeşti de ceva timp, cred că merită să îi dai o şansă chiar şi înainte să ai toate condiţiile ideale. Eu am început cu timpul şi resursele pe care le aveam şi am construit treptat.” Pentru ea, cele două direcţii profesionale nu se exclud, ci se completează. Experienţa acumulată în mediul corporate a ajutat-o să contureze brandul şi experienţa oferită clienţilor, dar şi să organizeze procesele şi dezvoltarea afacerii. Creativitatea este prezentă în ambele roluri, spune ea, doar că ia forme diferite. „Pentru mine, curajul a însemnat mai puţin un salt spectaculos şi mai mult decizia de a începe şi de a continua.” Momentul în care a realizat că Pétalo nu mai era doar un proiect creativ nu a venit sub forma unui eveniment spectaculos, ci printr-o succesiune de confirmări: primele recomandări, primii clienţi din afara cercului de cunoscuţi şi primul client care i-a spus că a ales atelierul pentru estetica sa şi pentru felul în care construieşte un eveniment. „Privind în retrospectivă, cred că un «aha moment» a fost acela în care mi-am dat seama că oamenii vin către noi nu doar pentru că au nevoie de flori, ci pentru că ne acordă încrederea de a le fi alături în unele dintre cele mai frumoase momente din viaţa lor – nunţi, botezuri, aniversări, începuturi.” Adunate, aceste mici victorii au făcut trecerea de la un proiect creativ la un business.

Cum arată agenda unei zile obişnuite pentru tine,  de la prima oră până seara?

O zi „obişnuită” poate arăta foarte diferit de la o perioadă la alta. În plin sezon de evenimente, dimineţile din timpul săptămânii pot începe la ora 5:00, când mă duc să iau florile comandate, apoi le procesez la atelier. La ora 9:00 începe ziua de lucru la job, iar după program mă întorc la atelierul floral. Vinerea şi weekendurile sunt, de regulă, cele mai intense: sunt de pregătit vasele şi decorurile florale, briefingul echipei, montajul, demontajul şi multe detalii care, deşi pot părea mici, sunt esenţiale pentru ca totul să iasă aşa cum am planificat. Sunt zile în care cele două roluri depăşesc împreună 12 ore de lucru. Desigur, nu fiecare zi arată aşa şi nici nu ar fi sustenabil. Totuşi, pentru a le face bine pe amândouă, organizarea şi planificarea sunt esenţiale. Ajută enorm şi faptul că îmi place ceea ce fac în ambele roluri. Le văd ca pe două zone profesionale care se completează şi îmi oferă satisfacţii diferite.

Câţi bani îţi aduce astăzi businessul comparativ cu salariul şi cât de important mai este salariul pentru siguranţa ta financiară?

Pétalo este încă la început, iar în această etapă tot ceea ce produce afacerea rămâne în afacere. Reinvestim în inventar, echipamente şi dezvoltare, dar şi în capacitatea de a prelua proiecte mai complexe. Pentru mine, antreprenoriatul a început cu paşi mici şi cu libertatea de a creşte în ritmul meu. Stabilitatea financiară pe care mi-o oferă jobul îmi dă ceva extrem de valoros ca antreprenor: spaţiul de a construi. Pot lua decizii cu perspectivă pe termen lung, fără presiunea ca businessul să producă imediat un anumit venit pentru mine. Am spaţiul necesar pentru a experimenta, a învăţa şi a ajusta.

Care este cel mai dificil lucru atunci când eşti în acelaşi timp angajată şi antreprenoare şi care este preţul pe care îl plăteşti pentru această dublă viaţă profesională?

Timpul devine moneda de schimb. Când ai un job şi un business, lucrurile pe care ceilalţi le fac „după program” sunt, de multe ori, exact momentul în care începe al doilea program. Mai există şi un cost mai puţin vizibil din exterior: spaţiul mental. O afacere continuă să ruleze undeva în mintea mea chiar şi atunci când nu lucrez efectiv. Mă gândesc la următorul eveniment, la o ofertă care trebuie trimisă, la florile pe care trebuie să le comand, la o idee nouă sau pur şi simplu la ceva ce aş putea face mai bine. În schimb, am învăţat să mă bucur mult mai mult de timpul liber rămas. Fie că vorbim despre o vacanţă, o cină sau câteva ore fără nimic în calendar, încerc să fiu cu adevărat prezentă şi să mă bucur de fiecare clipă. Să construieşti ceva al tău este minunat, dar vine şi cu alegeri. Pentru mine, important este să existe un echilibru pe termen lung şi să simt că, la finalul zilei, sunt fericită cu investiţia făcută.

Ai simţit vreodată că jobul împiedică businessul să crească sau, dimpotrivă, că stabilitatea oferită de salariu îţi permite să iei decizii mai bune ca antreprenor?

Există, cu siguranţă, momente în care mă gândesc cum ar arăta businessul dacă i-aş dedica 100% din timpul meu. În etapa în care sunt acum, stabilitatea îmi oferă mai ales spaţiul necesar pentru a dezvolta businessul
într-un ritm sănătos, fără presiune financiară. Dacă ai stabilitatea care îţi permite să construieşti fără această presiune, cred că merită să o foloseşti în avantajul tău. În plus, experienţa din
mediul corporate a accelerat anumite lucruri în business. M-a învăţat să privesc diferit procesele, resursele, externalizarea anumitor activităţi şi dezvoltarea echipei. Una dintre priorităţi este să investesc astfel încât să pot construi o echipă performantă şi să deleg treptat activităţile operaţionale.

Ce ar trebui să se întâmple pentru ca antreprenoriatul part-time să devină full-time?

Pentru mine, o astfel de decizie ar veni mai degrabă din maturizarea afacerii decât din atingerea unui anumit prag financiar.
Am satisfacţii profesionale reale în ambele roluri, mă regăsesc în ele şi nu le văd ca pe două drumuri care merg în direcţii opuse. Este şi un business care funcţionează foarte aproape de oameni. Să vezi reacţia unui client când intră într-un spaţiu pe care l-ai transformat şi să ştii că ceea ce ai creat va rămâne în amintirile acelei familii este o satisfacţie extraordinară.
Dacă va veni momentul în care Pétalo va avea nevoie de mine full-time pentru următoarea etapă de dezvoltare, voi lua atunci decizia potrivită.

→ Pétalo este un atelier floral din Bucureşti, specializat în design floral pentru evenimente private şi corporate, precum şi în experienţe creative construite în jurul florilor, precum workshopurile organizate de Crăciun, 8 Martie şi Paşte.

→ Alice Buzatu a început businessul în 2023, iar în 2025 Pétalo a ajuns la o cifră de afaceri de 30.723 de lei.

→ În prezent, Alice Buzatu este singurul angajat al companiei, iar în funcţie de dimensiunea şi complexitatea proiectelor lucrează cu o echipă de cinci colaboratori externi. În dezvoltarea afacerii este implicată voluntar şi familia.

→ Pentru următorii trei ani, obiectivul este creşterea sănătoasă şi profitabilă a businessului, formarea unei echipe permanente şi dezvoltarea Pétalo într-un brand matur, cu un stil recognoscibil în zona designului floral şi a designului de eveniment.

Jobul îi oferă stabilitate, businessul îi testează ambiţia

Interviu: Ioana Niţă

Cristian Doiu

Angajat: Oracle

Antreprenor: UXR

„Nu am privit antreprenoriatul ca pe o alternativă la carieră, ci ca pe un proces care trebuie validat în timp. Prefer să construiesc responsabil, cu răbdare şi cu atenţie la calitatea serviciilor, înainte de a transforma o opţiune profesională într-o decizie definitivă.”

A

„Am ales să construiesc gradual. Rolul meu full-time la Oracle USA îmi oferă stabilitate, expunere la proiecte complexe şi o perspectivă valoroasă asupra modului în care funcţionează organizaţiile mari. În acelaşi timp, UXR este spaţiul în care pot testa idei, pot construi produse şi pot crea ceva cu identitate proprie”, descrie Cristian Doiu modul în care s-a lansat în aventura antreprenorială. El spune că nu a privit antreprenoriatul ca pe o alternativă la carieră, ci ca pe un proces care trebuie validat în timp: „Prefer să construiesc responsabil, cu răbdare şi cu atenţie la calitatea serviciilor, înainte de a transforma o opţiune profesională într-o decizie definitive”.  A realizat că ceea ce pornise ca un proiect secundar devenise un business în momentul în care au apărut cererea repetată, conversaţiile recurente cu clienţii şi responsabilitatea de a livra consecvent: „Când un proiect începe să aibă ritm propriu, să genereze recomandări şi să impună procese, îţi dai seama că nu mai este doar o iniţiativă secundară”. Iar dife­renţa dintre un proiect şi un business este pentru el  predictibilitatea: capaci­tatea de a crea valoare constant, pentru clienţi reali, printr-un model care poate fi dezvoltat.

Cum arată agenda unei zile obişnuite pentru tine?

Încerc să încep ziua cu priorităţile care necesită concentrare: planificare, decizii importante pen­tru UXR sau discuţii punctuale. Pe parcursul zilei, atenţia mea este concentrată pe responsabilităţile rolului full-time. Seara şi, uneori, în weekend revin la business: proiecte, conversaţii cu clienţi, organizare, strategie şi dezvoltare. Este un ritm solicitant, dar devine gestionabil atunci când ai disciplină şi când înveţi să alegi atent ce merită timpul tău. Nu cred în ideea de a fi permanent ocupat; cred mai degrabă în prioritizare, procese bune şi capacitatea de a delega pe măsură ce businessul evoluează.

Câţi bani îţi aduce astăzi businessul comparativ cu salariul şi cât de important mai este salariul pentru siguranţa ta financiară?

Prefer să nu discut public despre valori financiare. Pot spune însă că UXR este un business sănătos, aflat într-o etapă de creştere şi consolidare. Veniturile generate sunt reinvestite cu grijă în dezvoltarea businessului, în calitatea livrării şi în capacitatea noastră de a răspunde mai bine nevoilor clienţilor. Venitul din rolul full-time rămâne important prin stabilitatea pe care o oferă. Această stabilitate îmi permite să iau decizii antreprenoriale cu o perspectivă de termen lung, nu din presiunea de a obţine rezultate imediate.

Care este cel mai dificil lucru atunci când eşti în acelaşi timp angajat şi antreprenor şi care este preţul acestei duble vieţi profesionale?

Cel mai dificil este managementul atenţiei. Nu este vorba doar despre program, ci despre capacitatea de a schimba rapid contextul: de la responsabilităţile unei organizaţii mari la deciziile directe, cotidiene, dintr-un business antreprenorial. Preţul este, inevitabil, timpul personal. Sunt perioade în care serile şi weekendurile devin spaţii de construcţie, nu de pauză. De aceea, am învăţat să pun limite şi să păstrez o separare clară între cele două roluri, inclusiv din perspectiva confidenţiali­tăţii şi a evitării oricărui conflict de interese.

Ai simţit vreodată că jobul împiedică businessul să crească sau, dimpotrivă, că stabilitatea oferită de salariu îţi permite să iei decizii mai bune ca antreprenor?

Ambele sunt adevărate, în anumite momente. Sunt oportunităţi în care mi-aş dori să pot aloca mai mult timp UXR. Pe de altă parte, stabilitatea profesională îmi permite să cresc businessul selectiv, să aleg colaborările potrivite şi să nu fac compromisuri doar pentru rezultate rapide. Experienţa din compania la care sunt angajat m-a ajutat şi să privesc UXR mai structurat: să pun accent pe procese, pe calitatea relaţiei cu clienţii şi pe construirea unei organizaţii care poate funcţiona sănătos pe termen lung.

Ce ar trebui să se întâmple pentru ca antreprenoriatul part-time să devină full-time? Există un prag concret la care aţi renunţa la job?

Nu mă raportez la o singură bornă financiară. O astfel de decizie ar trebui să vină atunci când businessul are suficientă predictibilitate, maturitate operaţională şi capacitate de creştere încât implicarea mea exclusivă să producă un impact real. Aş lua în calcul tranziţia atunci când UXR ar avea un flux constant de proiecte, o echipă dedicate full-time şi procese suficient de solide, precum şi premise clare de extindere. Este mai degrabă o decizie de maturitate a businessului decât una bazată pe o cifră punctuală.

→ UXR este o agenţie digitală construită în jurul designului, experienţei de utilizare şi dezvoltării de produse digitale. A pornit-o ca pe un proiect antreprenorial în paralel cu cariera sa, iar, în timp, a evoluat într-un business cu proiecte recurente şi colaborări pe termen lung.

→ Până în prezent, agenţia a generat venituri de ordinul sutelor de mii de euro. O parte importantă din aceşti bani a fost reinvestită în companie: în echipă, procese, capabilităţi de livrare şi în dezvoltarea unei oferte mai mature pentru clienţi.

→ În următorii ani, obiectivul este să consolideze UXR ca partener pentru companiile care construiesc sau transformă produse digitale, să aprofundeze relaţiile cu clienţii existenţi şi să crească selectiv.