George Simion, primul şef de partid care reacţionează la varianta Adrian Veştea premier
Liderul AUR, George Simion, este primul şef de partid care a comentat informaţiile privind posibila desemnare a lui Adrian Veştea pentru funcţia de prim-ministru. Acesta a criticat dur modul în care ar fi fost luată decizia şi a acuzat ocolirea mecanismelor interne de partid.S
imion a susţinut că numele lui Adrian Veştea ar fi fost avansat fără o decizie formală a conducerii Partidului Naţional Liberal. Preşedintele AUR a afirmat că structurile statutare ale PNL nu ar fi fost consultate înaintea apariţiei informaţiilor privind desemnarea lui Veştea.
„Fără ca cineva din PNL să-l propună pe Adrian Veştea şi fără ca forurile statutare să fie consultate, se ajunge la astfel de decizii”, a declarat Simion. Liderul AUR a susţinut că o astfel de procedură reprezintă o ignorare a regulilor interne ale partidelor politice şi a mecanismelor democratice.
George Simion a legat subiectul desemnării premierului de criticile formulate anterior de AUR privind anularea alegerilor prezidenţiale şi deciziile instituţionale din ultimii ani. Acesta a afirmat că actualii decidenţi politici demonstrează, în opinia sa, lipsă de respect faţă de partidele politice şi faţă de principiile democratice.
„Să faci aşa ceva în interiorul unui partid politic arată că nu-ţi pasă de acele partide politice, nu-ţi pasă de ordinea constituţională şi democraţie.
Sunt aceiaşi oameni care au anulat alegerile. Istoria se scrie acum”, a declarat liderul AUR.
Declaraţiile lui Simion vin pe fondul informaţiilor apărute în spaţiul public privind desemnarea lui Adrian Veştea în funcţia de premier. Reacţia lui George Simion reprezintă prima poziţionare publică a unui şef de partid cu privire la acest scenariu, într-un context în care negocierile pentru formarea viitorului Executiv continuă.
Anterior, preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a reacţionat la desemnarea lui Adrian Veştea, numind-o un „act ostil” din partea preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere că aceasta a avut loc fără să existe consultări cu conducerea PNL. Până la momentul actual, lideri politici precum Sorin Grindeanu, Kelemen Hunor sau Dominic Fritz nu au transmis niciun punct de vedere.
Urmărește Business Magazin
Urmează Gala Business Magazin Tineri Manageri de Top
16 iunie, ora 18:00
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













