Am pornit acest articol de la afirmaţia Elei Moraru, country manager Google România, care a spus, la o întâlnire la cafea, un format ZF/PwC, că atunci când a preluat această poziţie la Google a dat nouă interviuri! Acum, spune ea, se dau doar patru, ceea ce ar putea fi considerat un progres. În 2012, când a trecut prin procesul de recrutare la Google, mă îndoiesc că discuţiile se purtau cu chatboţi, cu AI – Inteligenţa Artificială – sau cu aplicaţii care decid astăzi dacă eşti compatibil sau nu cu o anumită poziţie. La vremea respectivă, interviurile aveau, fără îndoială, o faţă umană. Dar de atunci lucrurile s-au schimbat radical. Astăzi, în prima selecţie intră AI-ul, care face „curăţenie” printre CV-uri: dacă ai ratat să scrii ceva urmărit de algoritm, eşti eliminat din proces. Nimeni nu mai stă să ia la mână sute de CV-uri completate fiecare după cum s-a priceput. Desigur, acest filtru funcţionează pentru poziţiile de mai jos în organigrama unei companii. Pentru poziţiile de top procesul este mult mai complex – acolo salariile şi pachetele de beneficii sunt mai mari, iar deciziile pe care le ia un executiv au consecinţe semnificative. Dar până să ajungi la acest nivel, deja există aplicaţii care îţi pot face profilul din surse deschise, analizând ce ai scris pe Facebook, LinkedIn sau Instagram acum 10-15 ani.

Recrutorii sunt uimiţi, chiar speriaţi, de acurateţea aplicaţiilor care analizează un candidat: dacă este compatibil cu o anumită poziţie, dacă poate face faţă stresului, dacă are abilităţi de interacţiune cu ceilalţi. „Feeling-ul” uman din procesul de recrutare începe să fie înlocuit de AI. Pentru cei care aprobă recrutările de top, aceste instrumente preiau o parte din responsabilitatea deciziei. Dacă o companie greşeşte cu alegerea unui executiv de top, acţionarii sau boardul se pot îndrepta spre cei care au semnat în proces. Pentru poziţiile de vârf, CV-ul contează enorm. Trebuie să fie plin de poziţii anterioare solide, de preferat la companii de top. Spre exemplu, m-am uitat la decizia grupului CTP, cel mai mare jucător de pe piaţa logistică din România, care l-a recrutat ca managing director pentru operaţiunile locale pe Ronald Binkofski, un polonez care a lucrat 12 ani pentru Microsoft în regiune, conducând la un moment dat operaţiunile din România şi Polonia. După Microsoft, a lucrat pentru Honeywell în Europa Centrală şi de Est, iar apoi a condus doi ani o companie de software din Polonia, STX Next. Acum a revenit la Bucureşti, de data aceasta într-o companie de logistică. Înaintea lui Binkofski, la CTP a fost Jovan Radosavljevic, fost CEO al Coca-Cola HBC România. Ceea ce vreau să subliniez este că, odată intrat într-un anumit circuit, viaţa te plimbă de la o companie la alta, adesea fără nicio legătură cu domeniul respectiv. Pentru a ajunge într-o poziţie de top, mai ales în multinaţionale, ai nevoie de alte abilităţi decât o specializare strictă. Până acum nu am auzit pe cineva să dea nouă interviuri pentru un post – chiar şi pentru country manager –, dar probabil aşa arăta ierarhia la gigantul american. Prea multă lume crede că procesul de recrutare, în special la vârf, se bazează pe o specializare care poate înclina balanţa. Realitatea este alta: poziţiile de top sunt mai degrabă poziţii politice, unde ipocrizia şi aparenţele cântăresc enorm. Aspectul şi prezentarea externă pot face diferenţa. În faza finală, cunoştinţele şi specializarea pierd aproape întotdeauna în faţa abilităţilor politice de a naviga printre grupurile de interese dintr-o companie. Aşa că, dacă vreţi să accedeţi la o poziţie de top, trebuie să învăţaţi să faceţi politică într-o companie sau să vă vindeţi în afară, în primul rând ca imagine, pentru a atrage atenţia şi a fi recrutaţi de alte companii.   

P.S. Pe 5 octombrie, BUSINESS Magazin a împlinit 21 de ani, iar faptul că este încă pe piaţă într-un domeniu dat peste cap de explozia internetului, de dispariţia printului şi de schimbarea distribuţiei informaţiei este remarcabil. BUSINESS Magazin este o revistă dedicată în special corporatiştilor, un segment care s-a născut şi a crescut odată cu apariţia investitorilor străini la începutul anilor 2000, cu dezvoltarea corporaţiilor şi a joburilor din clădirile de birouri de sticlă, mai puţin din fabrici şi uzine. Este o revistă care caută să descopere trenduri înainte ca ele să câştige teren, o revistă pentru şi despre executivi – fie din multinaţionale, fie din companii româneşti. BUSINESS Magazin încearcă să surprindă viaţa corporaţiilor şi a întregului ecosistem din jurul acestora. Este şi o revistă de analize ale evenimentelor care se petrec în jurul nostru şi care au legătură cu businessul şi cu viaţa socială. BUSINESS Magazin scrie despre business în toate formele lui – companii, fondatori, executivi, antreprenori, branduri şi tot ce gravitează în jurul acestui univers. Şi ca să fac legătura cu ideea articolului – câte interviuri aţi dat pentru un post sau la câte interviuri aţi participat într-o carieră –, şi BUSINESS Magazin are un rol aici: spune poveştile unor executivi, CEO sau antreprenori, pe care astăzi AI-ul şi ChatGPT le pot analiza şi integra într-un proces de recrutare.

Aşa că să-i urăm revistei BUSINESS Magazin mulţi ani înainte, să rămână martor al evoluţiei businessului românesc – şi nu numai!

(cristian.hostiuc@zf.ro)