Deficitul de forţă de muncă este în ultimii ani unul dintre cele mai dezbătute subiecte în companii, firme de studii de piaţă şi ministere, în căutarea unor răspunsuri şi soluţii care să mulţumească pe toată lumea. În unele cazuri, situaţia a fost ameliorată prin ”importul” de muncitori necalificaţi din ţări asiatice, apoi sunt companii care au preluat specialişti ucraineni mutaţi în România, altele care au externalizat o parte din operaţiuni. Dar, la fel ca celelalte deficite cu care se luptă economia locală, nici cel de pe piaţa muncii nu se lasă înfrânt aşa uşor. 

În continuare România pierde specialişti, deşi ritmul migraţiei a scăzut în ultimii ani, şi în continuare sistemul de învăţământ nu asigură forţe proaspete peste tot pe unde este nevoie în câmpul muncii.

„România are un deficit de forţă de muncă (adică o ofertă insuficientă sau nepotrivită faţă de nevoile/cerinţele posturilor) persistent şi mai sever decât media UE. Fenomenul se vede în sondaje şi în indicatorii de tensionare ai pieţei muncii: 40% dintre companii consideră lipsa personalului calificat ca fiind o problemă presantă.

Acest deficit loveşte atât la bază, cât şi la vârf: cel mai acut se manifestă la ocupaţii cu competenţe elementare, dar persistă şi în IT&C, ştiinţe, inginerie şi sănătate”, spune Cristian Popa, CFA, membru board BNR.

Un sondaj realizat de Banca Naţională în perioada septembrie 2024 – februarie 2025 arată că aproximativ 40% dintre companii consideră lipsa personalului calificat ca fiind o problemă presantă (procentul urcă la 54% în cazul corporaţiilor). În acelaşi timp, procentul companiilor care reclamă forţa de muncă drept factor care le limitează activitatea a fost destul de stabil în ultimii patru ani, în jur de 10%. Dar nivelul destul de scăzut în comparaţie cu surse alternative de date sugerează o posibilă subevaluare a fenomenului, sunt de părere chiar analiştii de la BNR.

„România are un deficit de forţă de muncă persistent şi mai sever decât media UE. 40% dintre companii consideră lipsa personalului calificat ca fiind o problemă presantă.”

Cristian Popa, CFA, membru în boardul BNR

Chiar dacă lipsa de personal este resimţită în multe ţări europene, problema pare mai acută în România: companiile româneşti au perceput că lipsa de personal calificat s-a situat, în medie, la 8,1 puncte în intervalul aprilie-septembrie 2024, în timp ce media UE27 s-a plasat la 6,7 puncte. Iar în cel mai recent raport EURES realizat pentru anul 2024, România se află pe locul 5 în UE, din perspectiva deficitului de personal resimţit la nivel de grupe ocupaţionale. Cifrele analizate de Banca Naţională arată că lipsa personalului disponibil se simte cel mai mult, şi constant, în special în zona locurilor de muncă care solicită competenţe elementare: muncitori necalificaţi în construcţii, manipulanţi de marfă, personal de curăţenie sau de ambalare, ajutoare în bucătărie. Dar nu este uşor să găseşti angajaţii doriţi nici în IT&C, ştiinţe, inginerie şi sănătate, unde este nevoie de un grad ridicat de specializare.

Un aer de optimism se simte totuşi în cazul activităţilor tehnice cu un nivel mai scăzut de pregătire, unde deficitul pare a fi mai puţin accentuat, iar în unele regiuni din ţară sunt chiar prea mulţi specialişti: ultimul raport EURES indică excedent de tehnicieni în IT&C pentru partea de nord-vest a ţării, respectiv excedent de tehnicieni în domeniul fizicii şi ingineriei în sud-est şi vest.

Potrivit celor mai recente date de la Institutul Naţional de Statistică, în trimestrul doi al anului erau la nivel naţional 31.300 de locuri de muncă vacante, cu 1.300 mai puţine decât în ianuarie-martie. Aproape o cincime din ele erau concentrate în industria prelucrătoare (5.900 locuri vacante), în timp ce 21,5% din erau în sectorul bugetar. În administraţia publică erau vacante 3.200 de posturi, sănătate şi asistenţă socială alte 2.600, iar în învăţământ erau disponibile 900 de locuri.

La polul opus, cele mai puţine locuri de muncă vacante sunt în tranzacţii imobiliare, industria extractivă şi zona de servicii.

Comparativ cu începutul anului, în perioada aprilie-iunie, cele mai importante creşteri s-au observat în sănătate şi asistenţă socială, construcţii şi în sectorul de distribuţie a apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare.

Datele INS arată că valorile cele mai mari ale ratei locurilor de muncă vacante sunt în rândul ocupaţiilor de specialişti în diverse domenii de activitate (0,74%), respectiv în cazul funcţionarlor administrativi (0,72%).

Piaţa muncii, între deficit şi potenţial

Paradoxal, piaţa muncii este simultan şi tensionată, cu deficit de forţă de muncă, şi cu potenţial, având rezerve importante. România are una dintre cele mai mici rate de participare a forţei de muncă din UE (mai ales în rândul tinerilor, al femeilor şi al minorităţii rome) şi una dintre cele mai mari rate ale tinerilor care nu au un loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nici nu participă la activităţi de formare profesională.

În statisticile biroului european Eurostat, România are cea mai mare pondere a tinerilor de 15-29 de ani care nu sunt încadraţi în muncă şi nici nu urmează o formă de educaţie sau formare profesională – NEET (not in education, employment or training), de 19,4% în 2024. Comparativ, Bulgaria are o pondere a tinerilor NEET de 12,7%, iar Ungaria de 10,9%.

„România are cea mai mare pondere din UE a tinerilor care nici nu muncesc, nici nu sunt într-o formă de educaţie sau
formare profesională - de 19,4% în 2024” - Eurostat

După România, cele mai mari rate ale tinerilor NEET se înregistrează în Italia (15,2%), Lituania (14,7%), Grecia (14,2%) şi Cipru (12,9%), toate ţări care se confruntă cu dificultăţi legate de integrarea tinerilor pe piaţa muncii şi în sistemul educaţional.

Cauzele acestei realităţi sunt extrem de complexe, chiar dacă încă mai auzim adeseori prejudecata că tinerii nu vor să muncească pentru că sunt leneşi, o simplificare inutilă a unei situaţii complicate.

„România nu are doar o pondere mare a tinerilor care nu sunt încadraţi în muncă şi nici nu urmează o formă de învăţământ, ci şi una dintre cele mai ridicate rate de nepotrivire între domeniul studiat şi cel în care ajung să lucreze. Datele noastre arată, totuşi, că segmentul de candidaţi foarte tineri, respectiv cei cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani aplică masiv şi sunt foarte aproape de categoria care, în mod tradiţional aplică cel mai mult, respectiv 25 - 35 de ani. Astfel, de la începutul anului şi până acum, din 6,9 milioane de aplicări, 2 milioane au venit de la candidaţii care au între 18 şi 24 de ani”, spune Ana Călugăru, head of communications în cadrul eJobs. Dar, de la aplicare până la angajare, drumul presupune mai multe etape şi sunt o serie de motive pentru care, în cazul multor tineri, procesul nu se finalizează cu obţinerea unui job. „Unul dintre motive este că aplică la joburi pentru care nu îndeplinesc criteriile de eligibiltate, altul că nu reuşesc să convingă recrutorii în cadrul interviului, dar şi faptul că este o piaţă în care angajatorii au nevoie de oameni care să aibă un nivel măcar minimal de experienţă, astfel încât să reducă pe cât posibil timpii de învăţare necesari unui tânăr cu experienţă zero”, adaugă Ana Călugăru.

O altă explicaţie a datelor BNR este că România în continuare nu este familiarizată cu ideea de a munci încă din timpul şcolii, pe perioada vacanţelor sau în internshipuri, astfel încât tinerii să acumuleze experienţă şi să îşi asigure o intrare cât mai lină şi aproblematică pe piaţa muncii, explică reprezentanta eJobs.

Ce ar putea face statul pentru a reuşi o ameliorare a deficitului de forţă de muncă într-un timp cât mai scurt? O măsură pe care specialiştii în resurse umane o promovează intens este încurajarea sistemului de învăţământ dual, mai ales în contextul în care România are un deficit mare (deficit resimţit şi în multe alte state europene, de altfel) de muncitori calificaţi. „Ne lipsesc cu desăvârşire personalul calificat din construcţii, instalatorii, electricienii, mecanicii auto. Aceasta poate fi o variantă foarte bună pentru tinerii care nu vor să urmeze studii universitare şi care i-ar ajuta să se integreze rapid şi sigur pe piaţa muncii”, mai spune reprezentanta eJobs. O altă direcţie ar putea fi legată de o stimulare fiscală pentru cei care angajează tineri  sau care oferă stagii de practică.

Un alt subiect sensibil este nivelul de salarizare pe anumite munci sezoniere, care este considerat insuficient de mulţi tineri în zona rurală de exemplu.

O nouă direcţie 

În ceea ce priveşte migraţia, după mai bine de două decenii de migraţie net negativă, România a trecut pe plus în 2022–2023. „Asta nu înseamnă că toţi românii s-au întors acasă sau că au încetat să mai plece, dar fenomenul s-a temperat, au început să mai şi revină acasă. În medie, au emigrat (plecat) peste 200.000 de persoane anual în ultimii zece ani. Dar, în 2023, România a avut circa 324.000 imigranţi (persoane sosite). Două mecanisme au contribuit: majorarea şi menţinerea din 2022 a contingentului anual de lucrători non-UE la 100.000 şi revenirea unei părţi a diasporei după pandemie”, explică Cristian Popa.

„În medie, au emigrat peste 200.000 de persoane anual în ultimii 10 ani. - BNR

Problemele de pe piaţa muncii sunt însă doar parţial rezolvate prin intrările de muncitori străini. Numărul imigranţilor a crescut în special datorită lucrătorilor proveniţi din Nepal, Sri Lanka, Vietnam şi alte state non-UE (în general, muncitori necalificaţi care aparţin ţărilor în curs de dezvoltare sau cei plecaţi din Ucraina), în timp ce emigrarea îi priveşte adesea pe lucrătorii calificaţi.

„Ideal era să putem reţine muncitorii calificaţi, susţinând productivitatea, însă chiar şi aşa cum este, migraţia net pozitivă este de preferat migraţiei net negative”, adaugă reprezentantul BNR.

Privind la bază, la anii de şcoală, România se confruntă în continuare cu probleme majore. Deşi ponderea liceelor vocaţionale este mai mare decât a celor teoretice, acest segment înregistrează o rată mai ridicată a abandonului şcolar şi o rată mai scăzută de promovare a examenului de bacalaureat (uşor sub 60% faţă de circa 86% în cazul orientării generale), ceea ce afectează implicit oferta de lucrători calificaţi.

În plus, România înregistrează de departe cea mai mare pondere a elevilor care nu sunt înscrişi în învăţământul secundar superior, deşi ar fi trebuit, ţinând cont de vârstă – aproape 27% în 2023, cu mult peste media UE (circa 7%), arată analiza realizată de BNR.

„Tinerii aplică adeseori la joburi pentru care nu îndeplinesc criteriile de eligibiltate sau nu reuşesc să convingă recrutorii în cadrul interviului.”

Ana Călugăru, head of communications, eJobs

Dar, pe lângă calitatea scăzută a actului educaţional, în spatele acestor cifre se află o realitate socială îngrijorătoare. O parte semnificativă a populaţiei din zona rurală are posibilităţi limitate (sau se află chiar în imposibilitatea) de a beneficia de educaţie, date fiind expunerea ridicată la riscul de sărăcie (42% în anul 2024).

În 2025, pe lângă probleme create de lipsa candidaţilor, piaţa muncii trebuie să se adapteze şi schimbărilor majore aduse de noile tehnologii bazate pe inteligenţa artificială, manipulării bazelor mari de date, robotizării şi automatizării procesului de producţie. De aceea, calitatea educaţiei, a formării şi politicile de ţară care să ajute la păstrarea forţei de muncă înalt calificate sunt factori esenţiali pentru a avea o piaţă a muncii sănătoasă şi stabilă, cu impact direct asupra evoluţiei economiei, de la potenţial de creştere şi competitivitate la stabilitatea preţurilor.