– Mai pui o maşină de spălat între două şedinţe?

– Iei prânzul cu familia, chiar dacă e marţi la prânz?

– Scoţi câinele la plimbare ca să-ţi limpezeşti mintea după un meeting intens?

– Răspunzi la e-mailuri de pe terasă sau dintr-o cafenea din oraşul tău preferat?

– Te duci la sala de sport într-o pauză de muncă?

– Îţi termini treaba seara, dar apuci să-ţi duci copilul la antrenament la prânz?

…dacă crezi că angajatorul nu ştie că faci toate astea, ei bine, te înşeli, ştie foarte bine şi, după câţiva ani de studiu al comportamentului postpandemic, a început să se gândească şi el la ce e de făcut. Interzicerea acestui tip de activităţi în timpul programului nu pare să funcţioneze fiindcă monitorizarea, de la birou sau de la distanţă, nu a adus productivitatea dorită, astfel că angajatorii încep să „vândă” şi ei acest tip de flexibilitate ca beneficiu extrasalarial. Din cele mai recente discuţii pe care le-am avut cu oameni de HR din România, nici pentru companiile de aici conceptul de work-life integration nu este străin. Miza nu mai este separarea dintre viaţa personală şi cea profesională, ci tocmai amestecul lor inteligent. Munca şi viaţa personală coexistă, se influenţează reciproc şi, în loc să fie în competiţie, pot deveni complementare.

Spre deosebire de work-life balance, care presupunea o linie de demarcaţie clară – „acum muncesc, acum trăiesc” –, integrarea presupune fluiditate: lucrezi de acasă, iei o pauză să-ţi duci copilul la şcoală, te conectezi la un call din maşină, apoi te întorci la treabă seara, când e linişte. În spatele acestei flexibilităţi se ascunde o filosofie nouă despre muncă: nu contează unde eşti, ci ce rezultate aduci. Companiile care au înţeles asta îşi redesenează politicile interne şi oferă programe flexibile, personalizate, susţin sănătatea mintală şi, mai ales, încep să construiască o cultură a încrederii. Căci flexibilitatea fără încredere nu există. Dincolo de beneficiile evidente – productivitate crescută, satisfacţie mai mare, retenţie mai bună – work-life integration schimbă şi dinamica leadershipului. Liderii care îşi asumă această abordare nu mai sunt gardienii timpului, ci creează loc pentru autonomie. Dar, ca orice concept care sună prea bine, şi work-life integration are reversul său. În teorie, integrarea promite libertate. În practică, însă, pentru mulţi angajaţi s-a transformat într-o formă rafinată de captivitate: dacă viaţa şi munca se împletesc complet, mai există cu adevărat timp „liber”? Un raport recent arată că aproape jumătate dintre angajaţi se simt epuizaţi şi „mereu conectaţi”. Pentru că, odată ce telefonul de serviciu este şi telefonul personal, iar laptopul de acasă e acelaşi cu cel de birou, linia de demarcaţie dispare. „Lucrez de oriunde” devine adesea „lucrez oricând”. Această disponibilitate permanentă produce o formă nouă de anxietate, legată de teama de a nu răspunde la timp, de a părea dezinteresat, de a nu scădea în ochii managerului. Un alt risc ţine de iluzia eficienţei. Dacă poţi face totul deodată – o şedinţă pe mute, o maşină de spălat, un raport între două apeluri video – ai impresia că eşti mai productiv. În realitate, creierul nu funcţionează pe multitasking autentic, iar fragmentarea constantă duce la oboseală mintală şi performanţă scăzută. Apoi, apare problema vizibilităţii. Într-un sistem integrat, în care unii angajaţi lucrează din birou, alţii de acasă şi alţii de pe drum, evaluarea performanţei devine mai subiectivă ca oricând. Cine este mai prezent? Cine pare mai implicat? Cine răspunde primul pe chat? În absenţa unor criterii clare, „integrarea” riscă să creeze discrepanţe de percepţie şi frustrări. Pe termen lung, work-life integration poate amplifica tocmai ceea ce promite să vindece: burnoutul. Poate că soluţia nu este să alegem între balance şi integration, ci să învăţăm să fim disciplinaţi, în limitele propriilor vieţi.  Un sistem sănătos de muncă în 2025 nu ar trebui să impună aceleaşi reguli pentru toţi, ci să le ofere oamenilor libertatea de a-şi desena propriul ritm. Pentru unii, asta înseamnă o zi comprimată între 7:00 şi 15:00. Pentru alţii, câteva ore seara, după ce copiii dorm. Iar pentru alţii, poate, în continuare, un birou clasic şi un program clar.    

Ioana Matei este editor-şef, Business Magazin