România are astăzi o şansă reală de a-şi transforma economia printr-o utilizare strategică a fondurilor europene. Mediul privat este tot mai conştient de faptul că banii nerambursabili pot juca un rol crucial în dezvoltarea economică şi în creşterea calităţii vieţii, dar numai atunci când sprijină planuri bine gândite şi nu când le înlocuiesc. Fondurile nu trebuie să fie nici scop, nici punct de pornire, ci instrumentul prin care o viziune este dusă la îndeplinire.

Ani la rând, s-au elaborat proiecte pornind de la ideea de a „prinde o finanţare”, nu de la nevoile reale ale pieţei sau ale organizaţiei. S-a inversat firescul dezvoltării: în loc de viziune–strategie–acţiune–resurse, am mers pe ruta resurse–proiect–adaptare forţată. Din fericire, tot mai mulţi antreprenori înţeleg astăzi că sustenabilitatea începe cu o direcţie clară şi realistă. Este un semn de maturizare care poate transforma semnificativ economia românească pe termen lung.

Absenţa unui plan coerent duce inevitabil la decizii pripite, proiecte greu de implementat şi rezultate care nu generează impact. Expresia „punem carul înaintea boilor” nu este doar o figură de stil – este o realitate dureroasă în contextul accesării fondurilor, care explică de ce multe iniţiative au eşuat sau au fost abandonate.

Din perspectiva unui consultant care a însoţit zeci de companii în procesul de finanţare, pot spune cu certitudine că planificarea riguroasă este singura garanţie reală a succesului.

Astăzi, există o varietate impresionantă de surse de finanţare – de la programe operaţionale regionale şi fonduri PNRR până la granturi private şi parteneriate internaţionale. Dar ele pot fi eficiente doar atunci când sunt aliniate cu o strategie de dezvoltare clară. De exemplu, o firmă care vizează digitalizarea ar trebui să aibă deja un plan intern de transformare digitală, iar finanţarea să vină ca accelerator, nu ca iniţiator.

Un alt aspect adesea ignorat este faptul că fondurile nerambursabile presupun nu doar o idee şi o aplicaţie, ci şi o capacitate solidă de implementare. Nu sunt „bani gratis”, ci bani condiţionaţi. Documentaţia, respectarea indicatorilor, justificările financiare, auditul şi sustenabilitatea sunt elemente care cer rigoare, transparenţă şi bună-credinţă. Beneficiarii trebuie să înţeleagă că intră într-un parteneriat cu statul şi cu Uniunea Europeană, care vine la pachet cu drepturi şi obligaţii.

Privind în urmă, putem observa cum în momentele-cheie ale economiei româneşti, fondurile externe au fost esenţiale. În timpul crizei financiare din 2008–2013, prin POS CCE, mii de IMM-uri au fost salvate de la colaps prin investiţii în tehnologizare, modernizare şi crearea de noi locuri de muncă. De asemenea, în timpul pandemiei de COVID-19, granturile de capital de lucru, sprijinul pentru digitalizare şi dobânzile subvenţionate au menţinut pe linia de plutire peste 100.000 de firme.

Această susţinere a avut efecte directe: păstrarea locurilor de muncă, continuarea activităţilor economice, evitarea colapsului în lanţuri de aprovizionare. Dar au existat şi efecte indirecte, de ordin macroeconomic: reducerea presiunii asupra sistemelor de protecţie socială, menţinerea consumului, susţinerea exporturilor. Practic, fondurile au funcţionat ca o poliţă de asigurare pentru întreaga economie.

Dincolo de beneficii punctuale, investiţiile din fonduri nerambursabile aduc plusvaloare bugetului de stat. O firmă care se dezvoltă datorită unui grant va genera mai multe taxe, va angaja mai mulţi oameni şi va produce valoare adăugată. Pe termen lung, aceasta înseamnă reducerea dependenţei de ajutoare, creşterea competitivităţii naţionale şi consolidarea fiscală. Totodată, folosirea eficientă a acestor fonduri întăreşte capacitatea administrativă a statului şi poziţionează România mai favorabil în negocierile viitoare pentru accesarea de resurse externe.

Mai mult, dezvoltarea economică indusă de aceste proiecte contribuie la coeziunea socială. Regiunile slab dezvoltate pot fi revitalizate, migraţia internă şi externă poate fi încetinită, iar calitatea vieţii în zonele rurale şi periferice poate creşte. Impactul nu se măsoară doar în cifre contabile, ci şi în încrederea oamenilor că merită să rămână, să investească şi să crească în România.

Avem toate ingredientele pentru o transformare sistemică: acces la fonduri, antreprenori tot mai informaţi, consultanţi pregătiţi şi priorităţi europene bine conturate. Ceea ce lipseşte este disciplina în gândire şi acţiune. Trebuie să cultivăm o cultură a planificării strategice şi a execuţiei fără compromisuri. Doar astfel fondurile europene vor înceta să fie percepute ca o „vânătoare de oportunităţi” şi vor deveni pilonul pe care se construieşte o economie rezilientă şi prosperă.