În vară, când cei doi lideri ai principalelor economii ale Uniunii au propus un guvern al zonei euro, nu l-au pus în temă pe preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, şi nici nu au oferit Comisiei Europene, cum era de aşteptat, vreun rol în această poveste. Nu au dat vreo explicaţie clară despre ce ar urma să aducă în plus Guvernul sau guvernanţa faţă de ceea ce este Comisia în prezent.

Comisia este garantul tratatelor UE, drept urmare a fost considerată, aproape firesc, drept un guvern de facto al Uniunii.

Nu aşa vede problema Parisul şi Berlinul şi aici intră în conflict cu Comisia, dar şi cu Parlamentul European care, nu mai departe de săptămâna trecută, a votat şase legi importante menite să întărească guvernanţa economică în sânul UE, iar aplicarea acestor norme cade în sarcina Comisiei Europene.

Săptămâna trecută, Barroso a fost aplaudat în Parlamentul European când, prezentând "starea Uniunii" a vorbit despre nevoia de a trece peste orgolii, de a întări rolul Comisiei. Şi este clar că nici Comisia şi nici Parlamentul nu agrează formula "guvernului zonei euro" propusă de Germania şi Franţa. Partizanii întăririi rolului Comisiei susţin că o serie de blocaje - principalul blocaj fiind chiar prelungirea suspansului privind soarta Greciei - au rădăcini în politica internă a statelor.

Merkel va avea de explicat în faţa lui Barroso, dar şi a şefilor Parlamentului European propria-i viziune în privinţa ieşirii din criză, dar nu se poate aştepta să fie aplaudată.

Criza politică din măruntaiele instituţiilor UE apasă brutal peste criza economică şi răspunsul la întrebarea "cum de cea mai puternică uniune economică a lumii, care este UE, nu poate rezolva o problemă care nu reprezintă decât 2% din economia ei" îşi poate găsi răspunsul şi aici.

Cu un produs intern brut de 12.280 mld. euro (16.600 mld. dolari) în 2010, Uniunea Europeană este cea mai puternică zonă economică a lumii, în faţa SUA cu un PIB de 14.520 mld. dolari.

Zona euro (cele 17 ţări membre) are un PIB de 9.200 mld. euro şi o datorie publică de 7.837 mld euro (85% din PIB), în vreme ce datoria întregii Uniuni este de 9.828 mld. euro (80% din PIB în 2010, faţă de 59% în 2007.). Dar datoria SUA a depăşit în august 100% din PIB.

Cu un PIB de 230 mld. euro în 2010 (dar cu datorii de 143% din PIB), Grecia nu reprezintă decât 1,9% din economia UE şi 2,4% din economia zonei euro.

La cealaltă extremă, cu un PIB de 2.498 mld. euro în 2010, Germania reprezintă 20,3% din economia UE, urmată de Franţa cu 15,8% (1.947 mld. euro PIB în 2010), Marea Britanie cu 13,6% (1.453 mld. lire, adică 1.678 mld. euro PIB în 2010) şi Italia cu 12,8% (1.548 mld. euro PIB în 2010).

Ultimele 10 ţări care au aderat la UE începând din 2004 nu reprezintă împreună decât 6-7% din economia UE. (România reprezintă 1% din economia Uniunii.)

Dar, mai mari sau mai mici, toate aceste ţări (cele aflate în zona euro) contribuie la FESF (Fondul European de Stabilitate Financiară) de 440 mld. euro, chiar dacă, îndeobşte, suntem înclinaţi să credem că Marea Britanie joacă în altă ligă, Italia are probeleme şi nu se legă la cap, iar "noua Europă" nu contează.

Pe de altă parte, nici nu poţi cere Germaniei sau Franţei să-şi asume datoria uriaşă a zonei euro de 7.800 mld. euro echivalentă cu 85% din PIB-ul ei.

Cititi mai multe pe www.zf.ro