Conform unui articol din Ziarul Financiar, în ultimii cinci ani aproape 5.000 de medici au plecat din România. Aproape 6.000 de certificate profesionale a emis Colegiul Medicilor în ultimii cinci ani pentru medicii care şi-au exprimat dorinţa să lucreze în afara ţării. Cei mai mulţi specialişti interesaţi să plece vin din judeţele mari, cu centre universitare. Cele mai căutate destinaţii de către medicii români au fost Franţa – 1.834, Marea Britanie – 784, Germania – 745, Irlanda – 670, Belgia – 418. Luxemburg a atras 88 de medici români, conform articolului din ZF.

Plecarea medicilor români readuce în discuţie afirmaţia premierului Ilie Bolojan, disputată şi controversată, conform căreia un medic care a studiat la stat în România, care şi-a luat diploma într-o universitate de aici, ar trebui să practice medicina câţiva ani în ţară înainte de a pleca în străinătate. Adică, dacă ar pleca mai repede de 3-5-7 ani, ar trebui să plătească toţi anii de şcolarizare. Mulţi sunt de acord cu această afirmaţie, alţii nu.

Un general din armată, acum în rezervă, mi-a spus că la ei, dacă faci şcoala şi vrei să ieşi apoi din armată, trebuie să plăteşti cursurile de şcolarizare integral. Aşa că el este de acord ca aceia care au terminat medicina în România să stea mai mulţi ani în sistem, iar dacă vor să iasă înainte de termen, spre exemplu să plece să lucreze în străinătate, să plătească anii de studii.

Alţii nu sunt de acord cu această idee, susţinând că atât timp cât şcoala este gratuită în România şi apoi există libertatea de mişcare, conform tratatului Uniunii Europene, trebuie să aibă posibilitatea să plece unde vor ei şi oricând, fără niciun fel de constrângere.

Cei care vin din străinătate în România, spre exemplu din Statele Unite, se miră când aud că în România şcoala de top, iar Medicina este în top, este gratis, fără ca apoi să fie constrânşi să lucreze un anumit timp într-un loc. În Statele Unite, ca să faci medicină te costă enorm – de la 200.000 de dolari în sus, bani pe care unii îi împrumută, dar pe care apoi le este foarte greu să-i dea înapoi, ajungând chiar să-şi declare falimentul personal ca să scape de datorii.

Toată lumea înjură şcoala românească, dar ţările Europei Occidentale nu au nicio problemă în a atrage absolvenţi români.

În Statele Unite, chiar în marile ţări ale Europei, ca să faci o şcoală bună, o facultate bună, te costă. Şi te costă destul de mult. Foarte mulţi care plătesc aceste taxe de studii, şi din liceu, şi din facultate, nu reuşesc să-şi recupereze banii investiţi în studii prin joburile pe care ulterior le obţin, dar fără aceste diplome, fără aceste cursuri, nu au acces la joburi mai bune.

La noi, teoretic, învăţământul este gratuit şi poţi să faci o şcoală bună sau foarte bună aproape gratis, ceea ce în Occident te-ar costa enorm. Poţi să ieşi medic, inginer, IT-ist, bancher etc. fără niciun fel de probleme şi fără prea mari costuri.

România este o ţară ieftină din punctul de vedere al educaţiei şi poate asta este o problemă. Pentru că fiind gratis, nimeni nu-şi bate capul cu educaţia. Infrastructura şcolară este rigidă, ritmul de dezvoltare academică nu este atât de ridicat, iar cei care obţin rezultate le obţin mai degrabă aleator, fără o anumită structură în spate. Foarte puţine şcoli în afara celor din top încearcă să-şi îmbunătăţească condiţia. Banii de la stat vin oricum, nu este un mecanism de analiză a rezultatelor obţinute, părinţii sunt nervoşi că odraslele lor nu învaţă nimic, odraslele spun că şcoala şi profesorii nu îi învaţă nimic etc.

Poate dacă s-ar schimba sistemul de finanţare, ar fi un interes mai mare din partea tuturor şcolilor să se dezvolte atât academic, cât şi din punctul de vedere al infrastructurii.

Cu excepţia şcolilor bune din marile oraşe, restul nu au în spate un model „de business”, prin care să-şi dezvolte infrastructura şcolară şi academică, să atragă profesori mai buni plătindu-i mai bine, adică să facă o şcoală unde copiii să se bată să vină.

La naştere, fiecare copil ar trebui să primească anual, adică părinţii, un card cu o anumită sumă de bani, prin care pot să cumpere servicii şcolare. De partea cealaltă, fiind acest sistem, şcolile s-ar lupta să atragă copii către ei, astfel încât să încaseze banii acestora care vin via stat. Cu excepţia şcolilor private şi a unor proiecte din marile şcoli, celelalte instituţii de învăţământ nu au bani şi nici interes să dezvolte infrastructura şcolară şi academică pe care o au.

Societatea nu pune o presiune pe şcoală să fie mai updated cu programa şcolară, cu programa academică. Având banii primiţi direct de la stat, fără niciun fel de criteriu şi condiţie, şcolile de stat nu au niciun motiv să se dezvolte, să fie în pas cu vremurile. Bineînţeles că sunt şi excepţii, de şcoli foarte bune, care se pot bate cu altele.

Revenind la afirmaţia lui Ilie Bolojan, medicii şi chiar asistenţii ar trebui să fie obligaţi să stea un număr de ani în România după terminarea studiilor şi să nu plece atât de repede din ţară fără să plătească costul şcolarizării. Dar nu numai medicii şi asistenţii, ci şi multe alte categorii profesionale, care dacă ar pleca din ţară să fie obligaţi să plătească costul studiilor. Exact ca în armată.  

(cristian.hostiuc@zf.ro)