Ca să promoveze relaţiile economice şi de business americane, preşedintele Trump i-a luat în avion, în vizita în China, pe cei mai importanţi executivi ai companiilor americane, începând cu Elon Musk de la Tesla, până la CEO-ul grupului financiar Citi. Şi nu a avut nicio problemă să facă lobby cu ei şi pentru ei la chinezi. Şi niciun funcţionar american nu cred că l-a întrebat de ce promovează interesele private ale unor companii americane.

La Bucureşti, ambasadorii Statelor Unite, Germaniei, Franţei, Austriei, Ungariei, Poloniei, Italiei etc. sunt primii care deschid uşile autorităţilor române – preşedinţie, Guvern, ministere, autorităţi publice, companii de stat - pentru a aduce cu ei şi a promova companiile din ţările lor. La aceeaşi masă de la Guvern găsim ambasadorul sau ataşatul comercial împreună cu companii din ţara respectivă. Şi nimeni nu are niciun fel de problemă cu acest lucru, pentru că în fişa postului ambasadorului scrie că trebuie să-şi promoveze companiile din ţara lui, să le ajute să cîştige contracte şi să aibă vânzări.

Într-o lume globalizată, interesul economic stă la aceeaşi masă cu interesul politic şi de securitate. Trump a declanşat un război comercial mondial pentru a forţa ţările care aveau un surplus comercial faţă de America să cumpere produse şi servicii americane, începând de la gaz lichefiat, maşini, produse agricole, armament, până la produse IT.

Ca să nu mai vorbim de serviciile financiare, atunci când capitalul american este luat cu împrumut de alte ţări, pentru care plătesc dobândă sau dividende.

Pentru a intra pe alte pieţe cu produse şi servicii, pentru a scoate alte ţări de pe alte pieţe, s-au declanşat şi se declanşează războaie.

Americanii vor să înlocuiască gazul rusesc în regiune şi în toată Europa cu LNG-ul american, care este mai scump.

Trump este vârful de lance al intereselor economice, comerciale şi de business americane. Iar pentru asta America oferă securitate la schimb.

La Bucureşti nimeni nu promovează nimic, toată lumea fuge de business, toată lumea spune că nu este treaba Guvernului sau a preşedintelui să promoveze companiile private, şi, ironic, în special cele româneşti, pentru că asta ar fi trafic de influenţă şi te caută DNA.

Toate ţările încearcă să-şi vândă produsele şi serviciile realizate de companiile din ţara lor.

Dacă te uiţi de curiozitate în stenogramele Comitetului Central al PCR, rămâi uimit cât de mult puneau accentul comuniştii pe vânzarea de produse româneşti în afară. Se făceau planuri de vânzare ca în cel mai pur sistem capitalist, se deschideau pieţe, iar în discuţiile la cel mai înalt nivel politic se punea problema schimburilor comerciale export/import.

România va cumpăra armament din afară, de la nemţi, de la francezi, de la americani, de la italieni, cu celebrul împrumut SAFE de la Bruxelles. Problema nu este că noi cumpărăm armament de la Rheinmetal, ci că nu le vindem şi noi nemţilor produse şi servicii din România. Poate nu avem capacitatea tehnică, tehnologică şi de securitate de a produce în România componente pentru Rheinmetal, dar poate nemţii ar fi fost obligaţi să cumpere altceva din România. Dar pentru asta cei de la Guvern, generalii care decid achiziţiile, consilierii economici şi de securitate care se învârt în jurul înzestrării armatei pentru a cumpăra armament din afară ar trebui să ştie ce să vândă nemţilor, francezilor, americanilor, italienilor. Iar aici există o gaură totală, un adevărat Triunghi al Bermudelor, în nivelul de cunoaştere a ceea ce au de vânzare sau pot să vândă companiile româneşti.

Multinaţionalele care operează în România sunt parte a unor grupuri globale şi ştiu tot fluxul comercial.

Dar companiile româneşti ce au de vândut?

Pe culoarele comuniste din interiorul Palatului Victoria, din interiorul ministerelor, chiar de la Palatul Cotroceni, ar trebui să existe tot timpul panouri de prezentare, pliante, flayere cu ce se poate cumpăra din România, adică ce are de vândut România antreprenorială.

Poate când se cumpără nişte fregate cu un miliard de euro, fericitul vânzător ar putea cumpăra şi el ceva de aici.

Problema nu este că Oana Gheorghiu a fost, cred că neintenţionat, un agent de vânzare pentru produsele Schwarz Digits, care are o companie şi angajaţi în IT în România, ci că preşedintele Nicuşor Dan, premierul Ilie Bolojan sau cel care va veni premier, ceilalţi miniştri nu sunt agenţi de vânzări pentru magiunurile Topoloveni sau gemurile lui Răzvan Idicel, pentru trenurile Softronic sau Leon, sau pentru oricare alt produs sau serviciu realizat în România.

În lumea de astăzi totul se bazează pe vânzare, totul se bazează pe cucerirea de noi pieţe, pentru care, repet, se declanşează şi războaie comerciale, şi războaie în adevăratul sens al cuvântului.

Măcar dacă am şti şi noi ce avem de vânzare, că de importat, toată lumea ştie.