Au pornit cu o singură cafenea într-un colţ din Cluj, iar astăzi businessul lor atrage tot mai mulţi români. Povestea din spatele succesului
Meron a pornit în 2015, dintr-un spaţiu remarcat pe strada Napoca din Cluj-Napoca şi dintr-o curiozitate care s-a transformat, treptat, într-un concept de business. Pentru Crina şi Bogdan Ciocian, miza nu a fost doar deschiderea unei cafenele, ci definirea unei afaceri concept în care produsul, designul şi experienţa clientului să funcţioneze coerent. La zece ani de la început, Meron a ajuns la peste 30 de unităţi, o echipă de peste 300 de oameni şi un model extins dincolo de cafenea, dar şi de graniţele ţării.
Povestea Meron a început în vara anului 2015, când Bogdan Ciocian (CEO şi cofondator al Meron) a văzut un spaţiu de închiriat pe strada Napoca, în centrul oraşului Cluj-Napoca. I-a atras atenţia arhitectura unică a clădirii, în stil neobrâncovenesc, mai rar întâlnit în acea regiune a ţării. „La început, ne-am dorit o cafenea, fără să ştim sau să înţelegem domeniul cafelei de specialitate. Din fericire, la scurt timp am ajuns la un festival de cafea în Amsterdam şi, acolo, intrând în contact cu această industrie, am înţeles, uşor, uşor, încotro ar trebui să ducem brandul în ceea ce priveşte produsul de bază, cafeaua.
Nu am pornit cu gândul la o reţea, ci la un spaţiu care să respecte produsul şi oamenii”, descrie Crina Ciocian, cofondatoare şi Managing Partner, începuturile Meron. Cei doi soţi au realizat destul de devreme însă că Meron avea să devină nu doar o cafenea, ci un concept: „Şi eu, şi Bogdan – cel care este responsabil cu viziunea şi cu direcţia brandului – avem background în marketing şi comunicare, aşa că am ştiut din primii ani că, pe lângă un produs foarte bun, avem nevoie de identitate şi de o experienţă pentru client: designul de interior, muzica, iluminatul, modul în care comunicăm. Am ştiut că avem nevoie de consistenţă în tot ceea ce facem încă din primii ani”.
Dacă începutul Meron a fost mai degrabă intuitiv, construit în jurul unui spaţiu şi al unei descoperiri treptate a cafelei de specialitate, filosofia care a urmat a fost, în schimb, una foarte clar definită. Pentru Crina Ciocian, ceea ce a diferenţiat brandul încă din primii ani nu a fost doar produsul, ci modul în care fiecare detaliu a fost gândit şi controlat. „Claritate, consistenţă, adaptabilitate şi respect pentru detalii” sunt cuvintele în care îşi rezumă principiile de business.
CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













