M-am decis să scriu o serie de 4 articole pornind de la experienţa mea practică de consultant fiscal, în cadrul activităţilor de asistenţă acordate contribuabililor pe parcursul inspecţiilor fiscale. Cele 4 articole vor fi structurate la nivelul aspectelor procedurale ale inspecţiei fiscale utile contribuabililor, precum şi al cazuisticii incidente frecvent la niveul riscurilor fiscale privind impozitul pe profit, respectiv privind tva sau alte aspecte practice relevante pe parcursul derulării inspecţiilor fiscale.

Din această perspectivă, o să fac trimitere la aspectele procedurale specifice doar inspecţiilor fiscale, deşi este mult de discutat şi pe marginea celorlalte forme de control fiscal, reglementate în cuprinsul Titlului VI cod procedură fiscală (şi mă refer, în special, la verificarea documentară şi la controlul antifraudă, insuficient şi incomplet structurate şi reglementate de cadrul normativ, în opinia mea).

Cred că deja nu mai este un secret practica organelor fiscale, prin care au demarat o serie de controale inopinante la marii contribuabili, la începutul lunii decembrie 2025, transformate ulterior, ad-hoc, tot în cursul lunii decembrie 2025, în inspecţii fiscale. Totul pe repede înainte, fără a mai fi astfel necesară comunicarea notificării de conformare şi, doar ulterior şi după caz, a avizului de inspecţie fiscală, în termenul legal prealabil de 30 de zile specific marilor contribuabili.

Desigur, procedura fiscală permite şi reglementează o astfel de practică, dar, atunci când o abordezi ca regulă generală şi nu ca excepţie punctuală, graba devine suspectă în ceea ce priveşte bunele intenţii. Totul a fost însă ambalat frumos şi justificat sub aparenţa unui scop nobil în sine : preîntâmpinarea prescripţiei anului fiscal 2019 (care a intervenit la data de 29 decembrie 2025). Şi, uite aşa, au început şi inspecţiile fiscale în cauză, pe o baza aflată la limita de demarcaţie extrem de fragilă între forţa legii şi legea forţei.

Nu mi-am propus în prezentul articol să fac o prezentare in extenso a tuturor aspectelor procedurale legate de inspecţia fiscală (pornesc de la premisa că acestea sunt bine cunoscute de cititori), dar o să punctez cîteva aspecte legate de acest subiect care, mie personal, mi se par relevante şi utile contribuabililor. Desigur, toate acestea reprezintă doar o opinie personală, fiecare urmând să procedeze în consecinţă, conform propriilor raţionamente profesionale şi în raport de situaţia fiscală personală şi particulară.

În cadrul unei inspecţii fiscale, ar fi util să solicitaţi consultarea dosarului fiscal şi a dosarului administrativ al acţiunii de control. Organele fiscale nu au obligaţia să vi le prezinte decât ca urmare a solicitării dvs. scrise, explicite şi punctuale în acest sens. Chiar cu riscul de a irita organele de inspecţie fiscală cu această cerere, puteţi afla informaţii relevante care au stat la baza documentării şi derulării acţiunii de inspecţie fiscală. Spre exemplu, inclusiv dacă aţi fost subiectul unor verificări documentare despre care nu aţi ştiut sau nu aţi fost informaţi, chiar dacă principiul privind verificarea o singură dată pentru fiecare tip de creanţă fiscală şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării operează doar în interiorul inspecţiei fiscale, nu şi a celorlalte forme de control (respectiv, verificarea documentară, controlul inopinant sau controlul antifraudă).

Certificaţi data de începere a inspecţiei fiscale, care este data menţionată în registrul unic de control, nu cea înscrisă în avizul de verificare. Pe parcursul derulării inspecţiei fiscale, solicitaţi inspectorilor fiscali date şi informaţii despre aspectele constatate, deoarece aceştia au obligaţia să vă informeze în acest sens inclusiv pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale şi nu doar la final, prin comunicarea proiectului raportului de inspecţie fiscală, prin raportare la prevederile art.130 alin.(1) cod părocedură fiscală. De aceea, este de preferat să fiţi proactivi şi reactivi încă de pe parcursul derulării inspecţiei fiscale, pentru a preîntâmpina consemnarea unor constatări nefavorabile dvs. în proiectul raportului de inspecţie fiscală, în raport cu situaţia de fapt fiscală reală a dvs.

După împlinirea termenului de jumătate din durata legală de derulare a inspecţiei fiscale (care este de 180 de zile în cazul marilor contribuabili, de 90 de zile în cazul celor mijlocii şi de 45 de zile în cazul celorlalte categorii de contribuabili) puteţi solicita organelor fiscale emiterea deciziei de impunere provizorie, mai ales dacă nu aţi fost informaţi despre finalizarea verificării unei perioade şi a unui tip de obligaţie fiscală. Acest fapt poate pune presiune pe inspectorii fiscali pentru finalizarea şi închiderea operativă a unor perioade fiscale, pe tipuri de obligaţii fiscale, fără a mai relua la nesfîrşit aceleaşi discuţii sterile despre anumite teme fiscale, deja abordate pe parcursul inspecţiei fiscale. Avantajul emiterii acestei decizii constă şi în faptul că stopează obligaţiile fiscale accesorii aferente obligaţiilor fiscale principale stabilite suplimentar şi permite identificarea cu celeritate a situaţiilor în care a fost aplicat un tratament fiscal eronat. Organul fiscal are obligaţia să emită şi să comunice decizia de impunere provizorie în termen de 10 zile de la solicitarea contribuabilului (în cazul marilor contribuabili, respectiv de 5 zile lucrătoare în cazul celorlalţi contribuabili), cu menţiunea că nu se datorează accesorii începând din ziua următoare împlinirii termenului de emitere şi comunicare şi până la data la care decizia a fost efectiv comunicată contribuabilului.

Chiar dacă decizia de impunere provizorie poate fi contestată numai împreună cu decizia finală de impunere (deoarece sumele stabilite prin decizie de impunere provizorie se includ şi se regularizează în decizia de impunere finală), obligaţia de plată a sumelor stabilite în cuprinsul acesteia intervine la termenele reglementate la art.156 alin.(1) cod procedură fiscală, în raport de data comunicării deciziei de impunere provizorie şi nu a deciziei de impunere finală. Acesta ar fi, într-adevăr, un risc al solicitării şi emiterii deciziei de impunere provizorie, deoarece aceasta constituie titlu de creanţă şi, în consecinţă, la expirarea termenului de plată menţionat anterior, decizia de impunere provizorie devine titlu executoriu, dacă nu a fost efectuată plata sumelor respective. De aceea, recomand solicitarea emiterii deciziei de impunere provizorie mai ales dacă se merge pe strategia “plătesc şi contest ulterior”. Dacă se are în vedere formularea contestaţiei pe cale administrativă, concomitent cu solicitarea de suspendare a efectelor deciziei de impunere finală, atunci solicitarea unei decizii de impunere provizorie (în interiorul derulării procedurii de inspecţie fiscală) poate să nu fie cea mai fericită opţiune. Dar, repet, totul depinde şi de strategia abordată de fiecare în particular, în raport de inspecţia fiscală respectivă.

Pe durata inspecţiei fiscale, aceasta poate fi suspendată pe un termen de maxim 3 luni, ca urmare a solicitării contribuabilului (respectiv, pe un termen de maxim 6 luni ca urmare a iniţiativei organului fiscal). Sfatul meu este să nu cădeţi în capcana “bunăvoinţei” inspectorilor fiscali, dacă aceştia vă sugerează că aveţi dreptul să solicitaţi chiar dvs. suspendarea inspecţiei fiscale. Aveţi în vedere că nefinalizarea inspecţiei fiscale într-un termen dublu faţă de durata legală prevăzută pentru  derularea acesteia, fără însă a lua în considerare perioadele de suspendare ale inspecţiei fiscale, atrage ca şi consecinţă încetarea de drept a acţiunii respective de control, fără a se mai putea emite raport de inspecţie fiscală şi decizie de impunere (sau, după caz, decizie de nemodificare a bazei de impunere). În acest caz, organul de inspecţie fiscală poate relua inspecţia, dar numai cu aprobarea organului ierarhic superior celui care a aprobat inspecţia fiscală iniţială şi doar o singură dată pentru aceeaşi perioadă şi aceleaşi obligaţii fiscale. De aceea, sfatul meu este să lăsaţi procedura de suspendare a inspecţie fiscale la decizia organului fiscal, care trebuie să emită o decizie în acest sens. Pe care trebuie însă să şi-o asume şi să o motiveze în consecinţă în raport de cazurile punctuale delimitate de cadrul normativ şi nu să o folosească ca un subterfugiu pentru tergiversarea sau prelungirea nejustificată a duratei legale a inspecţiei fiscale. Pe lângă faptul că aveţi posibilitatea de contestare a deciziei de suspendare, solicitaţi organelor fiscale (după reluarea inspecţiei fiscale) să vă comunice şi ce mijloace de probă suplimentare au obţinut ca urmare a acţiunilor care au constituit cauze de suspendare ale inspecţiei fiscale şi care au legătură cu situaţia dvs. fiscală.

După comunicarea proiectului raportului de inspecţie fiscală, nu depuneţi notificarea privind renunţarea la discuţia finală, chiar dacă vi se sugerează că asta nu înlătură posibilitatea dvs. ulterioară de a formula ulterior contestaţie pe cale administrativă. Parcurgeţi toate etapele prevăzute de procedura fiscală, inclusiv participarea la discuţia finală şi formularea punctului de vedere în termenul legal de 7 zile lucrătoare (în cazul marilor contribuabili, respecitv de 5 zile lucrătoare în cazul celorlalţi contribuabili). În cuprinsul punctului de vedere pe care urmează să îl formulaţi, combateţi constatările care se structurează pe baza unor aprecieri pur subiective şi discreţionare ale inspectorilor fiscali, subliniind situaţiile în care acestea nu sunt întemeiate în baza mijloacele de administrare şi de apreciere a probelor în materie fiscală, aşa cum acestea sunt reglementate în cuprinsul Titlului III Cap.3 Cod procedură fiscală.

Cam acestea ar fi, în mare, aspectele procedurale pe care eu le consoider utile şi care ar trebui avute în vedere în cazul unei inspecţii fiscale. Desigur, cele prezentate au un caracter doar exemplificativ şi nu unul exhaustiv. În următorul articol, urmează să prezint o cazuistică întâlnită frecvent la niveul riscurilor fiscale privind impozitul pe profit.