Caricaturiştii să-şi pregătească creioanele

Autor: Dorin Oancea Postat la 21 septembrie 2015 279 afişări

Caricaturiştii să-şi pregătească creioanele

Ce au în comun Marc Chagall, Camille Pissarro, Aristotel Onassis, Ismail Kadare, Bob Marley, Freddie Mercury, Friedrich Nietzsche, Karl Popper, Albert Einstein, Marlene Dietrich, Rachel Weisz, Isabel Allende, Thomas Mann şi fraţii Saatchi, fondatorii agenţiei cu acelaşi nume? Toţi au fost refugiaţi sau copii de refugiaţi.

Şi, pe lângă cei pomeniţi mai sus, multe alte nume din cultură, artă sau afaceri şi-au părăsit locurile de baştină, plecând din faţa prigoanei sau a războiului. Cum ar fi arătat omenirea în cazul în care ei sau părinţii lor ar fi rămas acasă? Poate că în miile de refugiaţi care vin în aceste zile în Europa se ascund mari scriitori, muzicieni, artişti sau cântăreţi, sau poate copiii lor vor schimba lumea ca oameni de afaceri sau politicieni. Iată o perspectivă pe care nu am întâlnit-o până acum şi la care vă propun să vă gândiţi. Ştiu că în aceleaşi mii de refugiaţi se pot ascunde terorişti sau răufăcători, dar unde nu pot ajunge, în ziua de astăzi, teroriştii şi răufăcătorii, dacă ţin musai? Şi ceva mă face să cred că teroriştii vin mai degrabă cu avionul, la business class, şi nu îşi rup oasele pe ţarinile din Balcani.

Criza refugiaţilor a divizat profund societatea, la noi şi aiurea, şi văd, cel puţin în spaţiul media în care mă învârt, doar poziţii extreme: de la simplele dispute legate de termenii folosiţi - să le spunem „emigranţi“?, să le spunem „refugiaţi“?, cum îi deosebim pe unii de ceilalţi? - la certurile legate de cotele pe care statele europene ar trebui, sau nu, să le accepte, totul este doar un discurs răstit şi în contradictoriu.

Cred că adevărata problemă nu sunt aceşti oameni, ci noi, europenii. Felul în care criza şi austeritatea ne-au modificat respectul faţă de sine şi faţă de ceilalţi locuitori ai continentului. Modul în care înţelegem ajutorul acordat cuiva – un „like“ e la îndemână, dar confortul personal sau banii sau slujba sau curtea casei sau marginea oraşului în care locuim sunt cu totul altceva. Imbecilitatea celor care nu găsesc nimic. Râvna cu care unii construiesc garduri derivă direct din această stare, din împărţirea celorlalţi în oameni de primă clasă şi indivizi de categoria a doua.

În urmă cu 76 de ani, în aceeaşi lună septembrie, începea al doilea război mondial. Lumea traversase, la fel ca acum, o perioadă de criză economică majoră, totul pe un fond de exacerbări naţionaliste. La fel ca în Europa de acum. Şi atunci, pentru situaţia de acasă, oriunde va fi fost acasă, erau vinovaţi ceilalţi, oricine ar fi fost ceilalţi. Cumva firesc, crizele economice antrenează mişcări politice majore, iar principalul reper al actualei crize, adică Marea Depresie din anii ‘30, s-a sfârşit în baia de sânge a celui de-al doilea război mondial şi în ansamblul de schimbări politice şi sociale induse de acesta.

Am văzut opinii care fac apropieri suplimentare între situaţia politică de acum şi cea din prima jumătate a secolului trecut: Orientul Mijlociu poate reprezenta Balcanii lumii moderne, ascensiunea de atunci a Germaniei poate fi asemănată cu actuala creştere a Chinei, economică şi politică, iar teroriştii de acum nu sunt decât imaginea anarhiştilor şi revoluţionarilor comunişti care asasinau în urmă cu 100 de ani. Avem inflamări între China şi Japonia, iar Pentagonul a pregătit, pentru orice eventualitate, planurile unui război tot cu China. Iar chinezii şi-au sporit prezenţa navală, în ultimii ani, în mai mult de zece puncte fierbinţi ale globului, de la Golful Aden la strâmtoarea Malacca, Libia sau Marea Bering.

Mulţi încearcă să găsească motivele pentru care omenirea, astăzi, nu ar repeta greşelile din perioada premergătoare războaielor de acum 70 - 100 de ani, argumente logice care invocă globalizarea, interesele economice convergente sau teama de armele nucleare. Nici eu nu cred că vom repeta greşelile din secolul trecut, pentru că deja lumea este ocupată până peste cap cu greşelile momentului, Europa se autodistruge acum nu cu gaze sau cu mitraliera, ci cu bani, nepăsare şi inconştienţă, imbecilizată de cultura social media şi de lideri de opinie nechemaţi. Strict în cazul refugiaţilor, cine îşi va asuma ce se va întâmpla peste numai două luni de zile, când vor începe iarna şi frigul? Caricaturiştii să-şi pregătească creioanele, copiii care vor pieri de frig sau prinşi în sârmă ghimbată vor fi destui.

Un tablou prea frumos în comparaţie cu imaginea sumbră de mai sus: Marianne Stokes, pictoriţă austriacă, „Regina şi pajul“.

Urmărește Business Magazin

/opinii/caricaturistii-sa-si-pregateasca-creioanele-14730313
14730313
comments powered by Disqus

ALEPH STORY: Top 10 cele mai căutate joburi. O discuţie cu Dana Ciriperu, Ziarul Financiar şi Dan Pavel, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.