Profil de investitor. Diversificare pe bursă şi în afara ei

Autor: Tibi Oprea Postat la 12 decembrie 2022 254 afişări

Investitori mici şi mari, profesionişti şi debutanţi deopotrivă, care activează în domenii dintre cele mai diverse, pun pe tapet strategii de investiţii şi lecţii învăţate în timp pentru a întări zicala „bursa este pentru toţi” şi a mări rândurile investitorilor din piaţa locală. Toate sfaturile sunt adunate în seria de materiale „Profil de investitor” găzduită de Business MAGAZIN.


Diversificarea în investiţii este o strategie menită să reducă riscul şi în concordanţă cu toleranţa la risc, cu profilul investiţional şi cu obiectivul personal. Orice administrator de investiţii, broker sau analist vorbeşte despre importanţa diversificării în rândul investitorilor la bursă, iar mulţi o aplică şi în afara ei. Acesta este şi cazul lui Alex Cristescu, de profesie jurist, de ocupaţie dezvoltator imobiliar.

„Sunt investitor de foarte mult timp, am deprins acest stil de viaţă benefic din familie. Pe Bursă am decis să particip pentru a beneficia de eforturile şi mintea altor antreprenori. Eu am un portofoliu orientat pe piaţa AeRO unde am acces la companii antreprenoriale care îşi doresc dezvoltarea afacerii lor prin proiecte care au nevoie de finanţare”, spune Alex Cristescu, „ardelean înmuiat în Dâmboviţa”, aşa cum se descrie.

În vârstă de 32 de ani, Alex s-a născut în Deva, dar locuieşte de 12 ani în Bucureşti. Este absolvent de Drept Englezesc şi European la Universitatea Queen Mary din Londra, Marea Britanie şi la Katholieke Universiteit din Leuven, Belgia. Jurist pasionat de societăţi comerciale, guvernanţă corporativă şi scripofilie, după studii acesta s-a întors înapoi în ţară să... dezvolte clădiri. Ce altceva mai face?

„Înţeleg că o diversificare echilibrată nu se face exclusiv pe bursă, ci bursa este parte componentă din aceasta. Cu toţii putem să deţinem nişte acţiuni, obligaţiuni, ETF-uri, titluri de stat, depozite bancare, teren agricol, un spaţiu comercial sau alte imobile, o afacere mică şi toate astea pe lângă o slujbă. Eu mă ocup cu dezvoltarea imobiliară şi am un portofoliu de imobile destinate închirierii. Am şi alte investiţii şi îmi dedic cel puţin jumătate din timpul meu companiei Norofert, unde sunt membru în Consiliul de Administraţie. Tot ce fac este cu pasiune”, afirmă el.

Înainte de a alege o companie, Alex analizează fundamentele modelului de afaceri şi dacă este de părere că o infuzie de capital ar crea o oportunitate, atunci investeşte. Primele lui investiţii au fost de câteva zeci de mii de euro şi destul de conservatoare. La început a cumpărat acţiuni la companii mari, care ofereau dividende cu randamente de aproximativ 10%, dar şi unităţi de fond ale ETF BET Patria-Tradeville.

În perioada aceasta a învăţat cum funcţionează bursa şi a aflat ce fel de investitor este. „Au trecut ani până când am decis că este mai potrivit situaţiei mele – vârstă, alte investiţii în afara Bursei – să îmi orientez investiţiile către companii antreprenoriale care au un risc mult mai mare faţă de cele mature de pe piaţa reglementată”, continuă el.

De cele mai multe ori Alex a ales acţiuni, dar în trecut a deţinut şi obligaţiuni şi foloseşte produsele structurate, adică certificatele turbo care urmăresc un anumit activ, fie mărfuri, fie acţiuni sau indici. În principal investeşte la Bursa de Valori Bucureşti, de obicei în puţini emitenţi. Astăzi, are trei companii în portofoliu – Norofert (69%), SafeTech Innovations (5%) şi Simtel Team (5%), restul de 21% fiind o poziţie de cash.

„Pentru că eu fac o diversificare şi în afara Bursei, sectorul imobiliar domină portofoliul meu, iar majoritatea resurselor mele financiare au mers către un nou proiect. Am investit alături de colegii mei din CA-ul Norofert, Marius şi Vlad, în compania privată Ultragreens, un crescător de microplante, plante aromatice, salate şi vlăstari care a finalizat în acest an prima fermă verticală din România, cu întreaga producţie contractată de către Kaufland”, mai spune investitorul.


Alex Cristescu, 32 de ani

PROFESIE: jurist

OCUPAŢIE: dezvoltator imobiliar

INVESTEŞTE: diversificat


Lui Alex îi plac fabricile şi fermele. Poate acesta este şi unul dintre motivele pentru care a participat la primul lui plasament privat, cel al producătorului de inputuri organice Norofert din iulie 2019, prin care compania a atras de la 72 de investitori 1,5 milioane de euro în opt ore de la lansare. În martie 2020, Norofert a venit la BVB, iar cu fondurile atrase a construit prima sa linie de producţie. Alex a mai participat şi la alte plasamente private de acţiuni la Agroland, Simtel şi Arctic Stream, iar pentru obligaţiuni, la SelfPay, Bitsoft şi Prefera Foods.

„Prefer să investesc într-o companie la o majorare de capital social sau emisiune de obligaţiuni pentru că doresc o infuzie de capital care să contribuie la progresul companiei, să-şi îndeplinească un ţel şi să atingă un alt nivel în dezvoltarea ei. Urmăresc ca emitentul să aibă un plan bine definit şi realizabil, marje nete bune sau foarte bune, care să creeze active profitabile, un avantaj în piaţă şi o echipă competentă şi harnică. Nu investesc în companii pentru dividend sau acţiuni gratuite, dar după câteva raportări doresc să văd active mai mari, datorii rezonabile, o cifră de afaceri în creştere, un profit decent şi o poziţie de numerar bună”, explică Alex Cristescu.

Investitorul şi-ar dori mai multe opţiuni pentru cât mai mulţi participanţi la piaţă. Ar vrea să vadă listate la Bursa de la Bucureşti mai multe întreprinderi mici şi mijlocii, din sectoare cât mai variate, dar mai ales din producţie.

„Avem suficiente resurse în România să producem bunuri şi servicii cu valoare adăugată”, spune el.

Despre piaţa AeRO crede că are capacitatea să deservească acest sector din economie.

„IMM-urile au o capacitate de adaptare foarte bună şi generează cele mai bune randamente la o infuzie de capital înţelept alocată. Pe piaţa AeRO consider că există doar câteva companii care vor dovedi că au avut îndemânarea să gestioneze fondurile atrase de la investitori şi au creat active productive şi profitabile. De progresul lor depinde viitorul acestei pieţe, iar companiile care vor urma vor avea o platformă mai solidă, bună şi performantă pentru dezvoltare”, afirmă el.

Alex are mai multe conturi de tranzacţionare şi nu a agregat randamentele pentru toate, însă în 2021, un an atipic pentru pieţele de capital, el a avut un randament marcat de aproape 100%. În 2022, cu ajutorul produselor structurate şi ce profit a marcat pe acţiuni şi obligaţiuni, a ajuns la un randament de circa 50%, iar pentru 2023 se aşteaptă la un randament „ceva mai normal”, de 10%.

Şi cu investiţiile în afara Bursei spune că a progresat. Recunoaşte că nu le ştie pe toate şi că uneori îşi ia riscuri nu tocmai bine calculate. Aşa a ajuns şi să marcheze pierderi de când investeşte.

„Am marcat pierderi, dar acestea nu au fost foarte mari, iar pe portofoliul consolidat tot pe profit am rămas. Am învăţat despre mine că trebuie să citesc mult. De fiecare dată când o fac filtrez destul de bine informaţia şi îmi este mult mai uşor să decid următoarea mişcare. O singură dată am zis că vreau să renunţ la investiţii, în 2008, dar trebuie să participi dacă doreşti să beneficiezi. A sta pe margine nu este o soluţie”, susţine el.

În ultimele luni, investitorul a închis poziţii şi a suplimentat la anumiţi emitenţi, luând în considerare faptul că situaţia din piaţă este una tipică de bear market (piaţă de scăderi). El consideră că 2023 va fi un an foarte greu pentru că s-au adunat extrem de multe variabile – inflaţie, dobânzi în creştere, îndatorare mare, fluctuaţie valutară, preţuri mari la utilităţi, costuri mai mari de transport, deficite bugetare mari şi războiul care nu se încheie la graniţa României. Dacă mai adăugăm seceta, deja avem un 2023 greu de anticipat şi de gestionat.


„Am avut nevoie de mai mulţi ani până când am reuşit să am o strategie pe bursă care să îmi fie potrivită.”Alex Cristescu


Cum se poziţionează el în acest context?

„La sfârşit de 2022 multe companii au raportat vânzări în creştere, dar, în majoritatea cazurilor, cu profitabilitatea drastic redusă. Acest fapt există la toate firmele din România. Astfel, mă pregătesc pentru scenariul probabil că economia va suferi o contracţie în trimestrele II şi III din 2023, pentru că sectorul privat trebuie să ajusteze strategia: cheltuieli mai mici, economii, investiţii mai mici. Consumatorul va face la fel. Posibil să avem majorări de taxe. Mizez pe o strategie conservatoare pentru anul 2023”, explică el.

Alex Cristescu este un investitor care citeşte mult şi, astfel, ştie foarte clar motivele pentru care alege o investiţie sau alta. Strategia lui este simplă. Fie creează, fie investeşte în active productive, adică acelea care produc un profit peste rata inflaţiei. Nu investeşte în orice nu are un activ productiv la bază, cum ar fi criptomonede, aur sau modele de afaceri cu marje nete extrem de mici sau supraîndatorate.

„Strategia mea de a investi în active productive s-a dovedit a fi una câştigătoare şi m-a protejat de fiecare dată. În decursul crizelor prin care am trecut am învăţat că pieţele de capital au tendinţa pe termen scurt de a supraevalua sau subevalua acţiunile şi asta independent de rezultatele financiare ale emitenţilor.

Comportamentul investitorilor se schimbă brusc şi cel mai bine este să-l aştepţi pe Mr. Market să termine cu manifestările sale după care să te gândeşti la următorul pas oportun”, îndeamnă el. În privinţa momentului potrivit pentru a intra în piaţă, Alex spune că este oricând şi la orice vârstă.„Este important să începi.” Odată ce ai prins gustul, este esenţial să te documentezi. El recomandă fiecărui începător să citească măcar o dată un raport anual de la Fondul Proprietatea, o lectură de aproximativ două ore care are o analiză economică deosebită şi dă o imagine de ansamblu pentru piaţa noastră de capital.

Totodată, trimite pe oricine vrea să afle mai multe şi să reducă din timpul alocat studiului în comunitatea de investitori InvestestelaBursa.ro. „Eu am avut nevoie de mai mulţi ani până când am reuşit să am o strategie pe bursă care să îmi fie potrivită. Este foarte uşor să ajungi investitor la Bursă, brokeri buni există, platforme accesibile sunt, informaţia pentru investitori este prezentă. Uneori consider ca este mult prea uşor să investeşti şi nu dedici timp pentru a citi despre investiţia ta. Orice investitor trebuie să formeze un reflex în a citi înainte de a investi”, conchide Alex Cristescu.  

DICŢIONARUL INVESTITORULUI

1. Scripofilia, numită şi scriptofilie, constă în studiul şi colecţionarea de titluri bursiere vechi care au fost cotate sau nu pe o bursă de valori. Prin tradiţie şi la nivel internaţional, scripofilia este o ramură a numismaticii, ca şi notafilia, câştigându-şi recunoaşterea ca hobby în jurul anului 1970. Termenul a fost creat prin alăturarea cuvântului englez scrip (drept de proprietate) la sufixoidul grec philos (a iubi). Scripofilul sau colecţionarul de titluri vechi poate fi definit drept un istoric al economiei.

2. Mr. Market este o alegorie creată de celebrul investitor Benjamin Graham pentru a descrie ceea ce el considera că sunt trăsăturile iraţionale sau contradictorii ale pieţei de valori şi riscurile de a urmări gândirea de grup. Mr. Market este un investitor condus de panică, euforie şi apatie şi abordează investiţia ca pe o reacţie la starea sa de spirit, mai degrabă decât printr-o analiză fundamentală sau tehnică. Mr. Market a fost prezentat pentru prima dată în cartea lui Graham din 1949, The Intelligent Investor.

ÎN CE MAI INVESTIM

Agribusiness

Norofert (simbol bursier NRF) este un conglomerat agroalimentar care acoperă întreg lanţul de producţie agricolă, de la producţie vegetală la vânzarea şi distribuţia de inputuri ecologice. Activă din anul 2000, compania a încheiat în iulie 2019 un plasament privat de acţiuni prin care a strâns 1,5 milioane de euro de la 72 de investitori în opt ore de la lansare, devenind la acel moment cea mai rapidă ofertă privată.

În martie 2020, Norofert intra la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti la o capitalizare de circa 25 de milioane de lei. Spre comparaţie, astăzi investitorii o evaluează la 113 milioane de lei, ceea ce înseamnă că în doi ani şi jumătate a crescut pe Bursă cu aproximativ 350%, conform calculelor realizate de ZF.

Grupul Norofert este format din trei entităţi, compania mamă Norofert SA şi subsidiarele Agroprod CEV SRL, fermă de 1.000 de hectare bio achiziţionată în proporţie de 100% la finele anului 2021 şi integrată în grup începând cu 2022, respectiv Norofert USA LLC, companie din Ohio înfiinţată în aprilie 2020 ca parte a strategiei de extindere în SUA.

Pentru primele nouă luni din 2022, Norofert a raportat un profit net consolidat de 7,6 milioane de lei, în urcare cu 55,3% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, care se datorează „unei mai bune prezenţe în piaţă, vânzărilor semnificativ mai mari de inputuri solide şi lichide, core businessul Norofert având cea mai mare influenţă asupra creşterii”. Cifra de afaceri a crescut cu 61,8% de la an la an, până la 54 de milioane de lei, în timp ce EBITDA (profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare) a crescut cu 43,1%, la 10,5 milioane de lei.

De la începutul anului 2022, compania l-a numit pe Mircea Fulga în poziţia de CEO, funcţie preluată de la Vlad Popescu, acţionar majoritar şi preşedinte al Consiliului de Administraţie, a operat prima fermă, la Zimnicea şi a montat o linie de îngrăşăminte organice solide la fabrica din Filipeştii de Pădure, care deja a produs loturi care au fost livrate către clienţi.

În continuare, Norofert plănuieşte să investească în spaţii de depozitare pe terenul din Filipeştii de Pădure. În ceea ce priveşte filiala din SUA, urmează câteva întâlniri cu distribuitorii, iar de la începutul anului următor vor începe cel mai probabil vânzările. La nivel local, grupul are în vedere lansarea unor produse noi începând cu anul următor, îngrăşăminte solide şi lichide, dar şi investiţii în irigaţii pentru ferma de la Zimnicea. Totodată, a început proiectul unui laborator de multiplicare de microorganisme şi cercetare şi speră să înceapă construcţia în T1/2023, fiind deja achiziţionate o parte din utilaje.

Norofert este deţinută în proporţie de 36,4% de Vlad Popescu, în proporţie de 15,3% de Ileana Popescu, respectiv în proporţie de 11,6% de Marius Alexe. Acţiunile NRF s-au depreciat cu 19,3% de la începutul anului, pe fondul unui rulaj de 16,1 milioane de lei, respectiv în scădere cu 16,1% în ultimele şase luni, pe tranzacţii de 6,3 milioane de lei, conform calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB din

6 decembrie 2022.

„Am reuşit să îmbunătăţim recuperarea creanţelor şi cash flow-ul, întrucât am făcut asigurări pe portofoliul de clienţi. Am mărit sumele pe factoring şi scontare, pe care le-am accesat cu băncile pentru a aduce creanţele mai aproape ca termen şi pentru a folosi cash-ul pentru investiţii şi activitatea curentă”

Vlad Popescu, acţionar majoritar şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Norofert.


Acesta este un material informativ şi nu reprezintă o recomandare sau o ofertă de investiţie. Performanţele anterioare nu reprezintă o garanţie a realizărilor viitoare. Este recomandată documentarea temeinică înainte de a investi.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.