OMNIASIG: Renovarea completă a Şcolii Gimnaziale Nr. 1 din comuna Grădinari, judeţul Giurgiu
Prime brute subscrise* (T1 2025): 296 mil. lei
Cotă de piaţă*: 32,35%
Prime brute subscrise (T1 2025, total): 735 mil. lei
*pe zona CASCO
MOTIVAŢIE
În 2025 compania s-a concentrat pe susţinerea educaţiei şi a comunităţilor vulnerabile din mediul rural. Omniasig, cea mai mare companie de pe piaţa locală a grupului austriac Vienna Insurance Group (VIG), lucrează la dezvoltarea unor proiecte în parteneriat cu ONG-uri, care să aducă sprijin concret copiilor şi familiilor, susţinând programe cu efect real în comunitate. „Ne-am ghidat acţiunile prin dialog constant cu partenerii din educaţie şi mediul ONG. Am răspuns la nevoi clare: acces redus la educaţie de calitate în mediul rural, lipsa de resurse pentru dezvoltarea copiilor şi gradul scăzut de conştientizare privind importanţa sustenabilităţii şi a educaţiei financiare”, conform reprezentanţilor companiei. Şi asta pentru că, adaugă aceeaşi sursă, în calitate de asigurător, protejarea oamenilor şi a viitorului lor reprezinta esenţa activităţii. Responsabilitatea nu înseamnă doar a oferi sprijin financiar în momente dificile, ci şi implicare activa in dezvoltarea, pe termen lung, a unor comunităţi reziliente, educate şi atente la mediul înconjurător.
DESCRIEREA PROIECTULUI
Un proiect foarte important pentru Omniasig a fost, în 2025, acţiunea comună derulată împreună cu companii membre Vienna Insurance Group şi implementată prin prin intermediul Asociaţiei PlaYouth, prin care a fost renovată complet Şcoala Gimnazială Nr. 1 din comuna Grădinari, judeţul Giurgiu, mobilizând peste 250 de voluntari. Au fost reabilitate sălile de clasă, laboratoarele, spaţiile comune şi curtea şcolii, creând un mediu sigur şi primitor pentru elevi.

REZULTATE ŞI IMPACT
Iniţiativa a urmărit să asigure un cadru educaţional demn, să încurajeze implicarea comunităţii şi să mobilizeze angajaţii ca voluntari activi.
În plus, în 2025, Omniasig a promovat educaţia financiară prin participarea la Global Money Week 2025, oferind tinerilor instrumente de gestionare responsabilă a resurselor.
În domeniul sustenabilităţii, compania accelerat tranziţia către un viitor mai verde. Anul acesta, sărbătorind 30 de ani de activitate, compania a demarat campania noastră aniversară în care şi-a propus să planteze 30.000 de copaci pentru 30 de ani de activitate în România, plantând câte un copac pentru fiecare poliţă CASCO încheiată în 2025 (persoane fizice şi IMM-uri) - până în prezent, 23.000 de copaci au fost plantaţi.
„Am învăţat că impactul real nu vine din acţiuni izolate, ci din programe solide dezvoltate alături de parteneri de încredere şi menţinute în timp. Educaţia şi sustenabilitatea nu pot fi tratate ca intervenţii de moment, ci ca angajamente asumate pe termen lung. În perioada următoare, ne vom concentra pe extinderea proiectele de educaţie dedicate tinerilor şi pe investitii în proiecte de mediu, consolidând parteneriatele care aduc schimbări vizibile şi replicabile în viaţa comunităţilor”, conform reprezentanţilor companiei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













