Nicoleta Forfotă, Corporate Bank Head, Citi România: „Modelul antreprenorilor români cu care lucrăm reprezintă o sursă constantă de inspiraţie”
Nicoleta Forfotă, Corporate Bank Head, Citi România: Cred în meritocraţie. Deşi bankingul este, în continuare, un sector cu o reprezentativitate mai ridicată a bărbaţilor în poziţii de leadership, de-a lungul carierei am avut mai mulţi manageri femei decât bărbaţi – inclusiv în prezent. În repetate rânduri am observat, în mod deosebit la femeile cu care am colaborat, empatia, înţelepciunea şi naturaleţea cu care gestionează probleme complexe, precum şi căldura şi apropierea faţă de oameni. ...spune Nicoleta Forfotă, Corporate Bank Head în cadrul Citi România. Curajul lor de a lua decizii îndrăzneţe, de a construi ceva trainic şi de a transpune în practică o viziune personală este, de fapt, ceea ce creează valoare în societate.
BIO
Face parte din echipa locală de management executiv a Citi, fiind responsabilă de strategia, performanţa şi managementul relaţiei cu companiile locale mari, cu sectorul public şi cu instituţiile financiare. De asemenea, coordonează echipa locală de corporate bank şi asigură colaborarea cu experţii sectoriali ai Citi din alte zone geografice. Ea s-a alăturat echipei locale de corporate bank a Citi în 2018, având o experienţă profesională anterioară de 16 ani în sectorul bancar.
Înainte de a se alătura Citi, a lucrat la UniCredit Bank şi ING Bank.
Este absolventă a unui program de EMBA în business internaţional în cadrul ASEBUSS în parteneriat cu Kennesaw State University / Atlanta (2018), precum şi a Academiei de Studii Economice din Bucureşti (2002).
Spre deosebire de modelul antreprenorial, mecanismul decizional dintr-o bancă este ancorat în argumente concrete şi construit astfel încât să neutralizeze orice doză de subiectivism, adaugă Nicoleta Forfotă, care are o experienţă de peste
25 de ani în banking.
Ea s-a alăturat echipei locale de corporate bank a Citi în 2018 ca senior banker, iar specializarea sa acoperă ariile de client management şi credit, pieţe de capital, managementul lichidităţilor, strategie şi risc. Experienţa sa acoperă sectoare precum energie, infrastructură, telecom şi tehnologie, retail şi imobiliare. Nicoleta are un istoric bogat de implicare în tranzacţii şi a făcut parte din echipele transfrontaliere care au lucrat la toate tranzacţiile recente executate de Citi în România, inclusiv M&A, equity & debt capital markets.
Care este citatul cheie care îţi defineşte viziunea profesională sau personală? Cum te motivează acesta în activitatea zilnică?
Viziunea profesională coincide cu cea a companiei pe care o reprezint. Citi este o bancă globală de referinţă şi un partener bancar de top pentru instituţii cu nevoi transfrontaliere. În rolul meu de coordonare a diviziei de Corporate Bank a Citi România, am privilegiul de a lucra cu clienţi corporativi mari, cu nevoi complexe. Impactul pe care îl pot genera prin activitatea mea – atât la nivel de client, cât şi la nivelul pieţei locale, într-un sens mai larg – este ceea ce mă motivează cel mai mult pe plan profesional. Mă bucură să văd cum, cu fiecare tranzacţie majoră în care sunt implicată alături de echipa Citi – în sectoare precum energie, tehnologie, consumer retail sau real estate – contribuim la dezvoltarea pieţei şi la consolidarea imaginii României dincolo de graniţele ei.
La nivel personal, crezul meu profund este acela că educaţia schimbă vieţi, creează oportunităţi şi reprezintă cheia către libertate şi succes. În dificultatea de a alege un citat dintr-o pleiadă întreagă de autori dragi, m-am îndreptat către paginile unui stoic. Este cartea la care revin des şi un izvor peren de înţelepciune: „Oamenii sunt născuţi unul pentru altul. În consecinţă, ori îi educi, ori îi suporţi.” Marcus Aurelius, „Gânduri către sine însuşi”
Într-o muncă constantă, zi de zi, cu mine însămi, încerc să evoluez, să mă autoeduc în spirit stoic şi să cultiv acele virtuţi cardinale care să-i inspire şi pe alţii în parcursul devenirii lor.
Cum arată „imaginea centrală” de pe vision board? Ce simbolizează aceasta pentru tine şi ce rol joacă în drumul profesional şi personal?
Vision boardul meu este unul optimist şi strâns legat de dezvoltarea sustenabilă a României. Am o serie de aspiraţii pentru această ţară, la care încerc să contribui în fiecare zi, atât ca profesionist, cât şi la nivel personal.
În centrul acestui board se află România – un hub regional pentru afaceri şi investiţii, cu parteneriate strategice la nivel internaţional şi o prezenţă puternică în UE şi NATO. Pe acest vision board mai văd grafice cu un PIB în creştere, investiţii străine în expansiune, proiecte în energie, digitalizare şi inovaţie, dar şi imagini cu o infrastructură modernă şi o conectivitate care sprijină comerţul internaţional.
Foarte important, văd tineri profesionişti talentaţi, motivaţi să rămână în ţară şi să ocupe roluri cheie în economie, un nivel de trai ridicat şi o coeziune socială stabilă. Este un vision board care mă ghidează în fiecare zi şi la care am privilegiul să contribui, alături de echipa Citi, prin proiectele strategice în care suntem implicaţi împreună cu cei mai mari clienţi instituţionali din România.
Care sunt cele mai importante trei obiective pentru următorii cinci ani în business şi în viaţa personală?
Atât în activitatea profesională, cât şi în viaţa personală, trăiesc cu recunoştinţă clipa şi urmez o cale ghidată de un set de valori – altruismul faţă de cei din jur, dorinţa de autodepăşire, curiozitatea de a învăţa şi pasiunea pentru frumos.
În business, mă identific cu misiunea Citi, în care cred cu tărie. Pornind de la aceasta, obiectivul meu este acela de a fi un partener de încredere pentru clienţii noştri, oferind în mod responsabil servicii financiare care sprijină creşterea şi progresul economic. Este un obiectiv complex şi cu reverberaţii profunde, întrucât această misiune, simplă în esenţa ei, înseamnă crearea responsabilă de prosperitate – la nivelul indivizilor, al comunităţilor şi al societăţii în ansamblul ei.
La nivel personal, aspir către o viaţă trăită cu sens – eudaimonia. Este o cale pe care o descopăr în fiecare zi prin lecturi, prin experienţe cotidiene, prin actul conştient de învăţare şi prin oamenii pe care îi întâlnesc.
LEADERSHIP, CARIERĂ & MOTIVAŢIE
Ce te inspiră cel mai mult atunci când iei decizii importante de business? Există un moment definitoriu sau o persoană care a influenţat acest stil de leadership?
Deciziile noastre sunt importante prin prisma impactului pe care îl au asupra clienţilor, a pieţei şi asupra noastră înşine, deoarece trebuie să ne asumăm consecinţele acestor decizii şi, uneori, costul lor de oportunitate.
Modelul antreprenorilor români cu care lucrăm reprezintă o sursă constantă de inspiraţie. Curajul lor de a lua decizii îndrăzneţe, de a construi ceva trainic şi de a transpune în practică o viziune personală este, de fapt, ceea ce creează valoare în societate.
Spre deosebire de modelul antreprenorial, mecanismul decizional dintr-o bancă este ancorat în argumente concrete şi construit astfel încât să neutralizeze orice doză de subiectivism. Complexitatea şi provocările apar atunci când vorbim despre volatilitate, cicluri economice, dinamică sectorială, influenţe geopolitice şi, în general, despre toate acele elemente pe care nu le putem controla.
Arta de a înţelege şi de a monetiza incertitudinea, capacitatea de a calibra corect apetitul pentru risc şi de a crea premisele unei dezvoltări sustenabile pentru clienţii noştri şi pentru societate au la bază decizii complexe.
În Citi, asemenea decizii sunt luate prin consens. Avem o echipă puternică, cu o viziune clar articulată şi un set complementar de aptitudini, al cărei numitor comun îl constituie pasiunea pentru ceea ce facem şi energia pe care o dedicăm misiunii noastre comune.
Cum îţi foloseşti influenţa şi leadershipul pentru a genera un impact social sau pentru a susţine alte femei în business?
Cred în meritocraţie. Deşi bankingul este, în continuare, un sector cu o reprezentativitate mai ridicată a bărbaţilor în poziţii de leadership, de-a lungul carierei am avut mai mulţi manageri femei decât bărbaţi – inclusiv în prezent. În repetate rânduri am observat, în mod deosebit la femeile cu care am colaborat, empatia, înţelepciunea şi naturaleţea cu care gestionează probleme complexe, precum şi căldura şi apropierea faţă de oameni.
În plus, în cadrul Citi există o platformă dedicată promovării diversităţii şi leadershipului feminin, numită Citi Women Network. Această microcomunitate internă beneficiază de implicarea activă a angajaţilor Citi, care implementează o agendă de evenimente şi iniţiative valoroase, atât de business, cât şi cu impact social.
De-a lungul anilor, această platformă a evoluat într-o comunitate unită, consolidată prin relaţii trainice de prietenie, care a facilitat, totodată, conectarea cu clienţi şi parteneri din piaţă la un nivel superior.
Care este cea mai mare realizare personală de care eşti mândră, dincolo de cariera profesională?
Cele mai importante realizări de până acum sunt, în mod real, legate de activitatea mea profesională – de implicarea în tranzacţii strategice menite să sprijine economia românească şi de colaborarea strânsă pe care o am atât cu lideri din interiorul băncii, cât şi din afara ei.
Realizările personale sunt, mai degrabă, „în lucru” şi sper ca, peste câţiva ani, să pot puncta mai multe şi în această direcţie. Deocamdată, recunosc că atenţia mea este, poate, disproporţionat alocată obiectivelor profesionale.
Cum integrezi valorile personale în stilul de leadership? Există o legătură între pasiunile tale şi activitatea profesională?
Cartea de vizită a unui bancher este reputaţia care îl precede. Nu există o dihotomie între valorile personale, pasiuni şi businessul pe care îl construim.
În mod contraintuitiv, aspectele pecuniare sunt cele care contribuie cel mai puţin la clădirea unei bune reputaţii. În schimb, capitalul cultural – educaţia, intelectul, modul de exprimare –, abilitatea de a observa şi de a înţelege în profunzime fenomenul economic şi dinamica societăţii, capacitatea de a crea consens şi punţi între oameni, precum şi o etică profesională solidă, sunt definitorii pentru un bancher.
Vorbim despre un set de valori pe care le împărtăşim în Citi. Sunt valori cultivate de multe generaţii de bancheri, care contribuie la succesul nostru global şi care creează o comunitate condusă de principii, responsabilitate şi talent.
Ce te motivează în fiecare dimineaţă să mergi mai departe? Este o persoană, o dorinţă personală sau o aspiraţie care te conduce?
Revin aici la ideea de impact. Mă motivează gândul că îmi pot pune competenţele în slujba unei misiuni mai mari. Îmi place colaborarea cu experţii Citi din întreaga lume, accesul la know-how valoros din interiorul băncii şi din afara ei.
De asemenea, particip cu plăcere la iniţiative de piaţă şi în diverse asociaţii profesionale, unde conlucrăm pentru a îmbunătăţi climatul de afaceri din ţară. Mă energizează schimburile de idei, dialogurile cu substanţă, curiozitatea de a învăţa lucruri noi, colegii şi prietenii mei, precum şi lista lungă de cărţi încă necitite.
Şi, bineînţeles, gustul primei cafele din zi.
HOBBY-URI & INSPIRAŢIE PERSONALĂ
Ce hobby-uri sau activităţi te ajută să te relaxezi şi să te reîncarci cu energie pentru a face faţă provocărilor din business?
Citesc cu plăcere şi curiozitate şi nu mi-aş putea imagina viaţa fără cărţi. Lecturile mele sunt diverse – de la beletristică, memorii, istorie şi geopolitică, până la fizică teoretică.
Pentru mine, lectura este un refugiu într-o altă lume, timpul pe care îl petrec eu cu mine însămi, o sevă a cunoaşterii, un izvor de creativitate şi de idei noi.
Îmi place, de asemenea, să particip la viaţa culturală a oraşului şi să mă conectez cu oameni care împărtăşesc aceleaşi interese.
Care este locul sau activitatea care te inspiră cel mai mult atunci când ai nevoie de o pauză pentru a-ţi clarifica viziunea?
Bistriţa este locul pe care îl numesc „acasă”. Acolo regăsesc mereu căldura familiei, sfatul dezinteresat al prietenilor şi afecţiunea oamenilor dragi. Este un loc unde timpul curge altfel – într-o permanentă reconectare cu simplitatea, credinţa, generozitatea şi valorile perene ale unei comunităţi frumoase.
Există o carte, un film sau o piesă de artă care te-a influenţat profund şi care reflectă valorile sau viziunea ta? Dacă da, de ce?
Nicolae Steinhardt - întreaga sa operă, dar cu precădere „Jurnalul fericirii” şi „Dăruind vei dobândi”. Le-am citit în tinereţe, în anii de şcoală, şi revin la ele constant. Chiar şi după mulţi ani, continuă să mă inspire şi să mă călăuzească prin profunzimea cu care abordează teme fundamentale precum libertatea, adevărul, destinul, curajul şi credinţa.
Brâncuşi – „Măiastra” este piesa de artă pe care o aleg, reprezentativă pentru ethosul românesc, dar şi cu o semnificaţie personală profundă, legată de reîntoarcerea în locurile natale.
Dacă ai putea să-ţi dezvolţi o nouă abilitate sau să explorezi un nou hobby, ce ai alege şi de ce?
Am făcut recent un nou pariu cu mine, care mi-a adus deja primele satisfacţii. Anul trecut am început studiul limbii ebraice, pe care mi-aş dori să o vorbesc cursiv în următorii cinci ani. Din păcate, timpul pe care îl pot dedica studiului este încă insuficient, dar micile progrese mă bucură şi îmi dau speranţa că obiectivul pe care mi l-am propus este unul realizabil.
Ce loc din lume te inspiră cel mai mult şi de ce? Există o destinaţie pe care visezi să o vizitezi în viitor?
New Yorkul reprezintă pentru mine un punct de atracţie deosebit. Pe lângă vibraţia specială a oraşului, New Yorkul este epicentrul activităţii Citi. Leadershipul instituţiei noastre este localizat acolo, iar strategia este decisă în New York. Din poziţia de reprezentant al unei bănci americane în România, beneficiez de o platformă unică, care îmi permite să stabilesc conexiuni între comunitatea de business locală şi diverşi reprezentanţi ai leadershipului Citi, precum şi să sprijin extinderea companiilor româneşti în Statele Unite şi atragerea de investiţii americane în România.
Ce te motivează să continui drumul spre excelenţă în ciuda provocărilor? Există o valoare sau un principiu personal care îţi oferă această putere?
Nu ştiu dacă este un drum spre excelenţă, dar cu siguranţă este o cale de învăţare şi un drum spre autodepăşire. Motivaţia de a continua acest drum este puternic ancorată în amintirea celor dragi - mama şi bunicul. De la ei am deprins toate principiile şi virtuţile care mă ghidează în viaţă: perseverenţa, răbdarea, respectul, responsabilitatea şi, mai presus de toate, dorinţa de a aduce o contribuţie pozitivă în comunitate.
BUSINESS Magazin a lansat şi anul acesta catalogul 100 Cele mai puternice femei din business, ediţia 2025. Ne-am propus ca în cadrul ediţiei de anul acesta a proiectului să punem accentul pe conceptul Vision Board, un instrument utilizat de liderii din întreaga lume pentru a-şi vizualiza obiectivele şi aspiraţiile. Nicoleta Forfotă, Corporate Bank Head în cadrul Citi România, este una dintre doamnele prezentate în ediţia din acest an a acestui proiect.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












