Creşterea explozivă a preţului aurului nu este doar o poveste despre pieţe, ci un simptom al unei lumi care îşi pierde reperele financiare. Pe fondul tensiunilor geopolitice şi al erodării încrederii în dolar, băncile centrale se întorc la cel mai vechi refugiu al valorii. Lingourile devin din nou garanţia supremă într-un sistem monetar aflat sub presiune.

Apelul guvernatorului băncii centrale a Serbiei a venit la cincisprezece minute după decolare: lingouri de aur în valoare de milioane de dolari, care trebuiau să ajungă într-un seif de înaltă securitate din Belgrad, au rămas pe pista unui aeroport elveţian, scrie The Guardian. În transportul aerian de marfă, în ciuda valorii extraordinare a lingourilor de metal preţios, florile proaspete, alimentele şi alte produse perisabile au încă prioritate. „Am învăţat asta pe calea cea grea”, a declarat Jorgovanka Tabaković la o conferinţă de la sfârşitul anului trecut.

Banca centrală a Serbiei face parte din grupul în expansiune al instituţiilor care acumulează în grabă cantităţi vaste de aur, răsturnând decenii de logică economică convenţională şi alimentând creşterea  preţului metalului strălucitor şi galben în contextul intensificării tensiunilor geopolitice.

În timp ce Washingtonul atacă cu perseverenţă independenţa Rezervei Federale a SUA, provocând agitaţie pe pieţele financiare, cotaţia de referinţă pentru pieţele internaţionale a crescut la un record de 4.643 de dolari  pe uncie, iar analiştii au estimat că va fi depăşit pragul de 5.000 de dolari în acest an.

Statutul dolarului ca principală monedă de rezervă începe să se erodeze: ponderea sa în rezervele băncilor centrale a scăzut de la 66% la circa 57% într-un deceniu. Nu există însă o alternativă clară între monedele fiduciare majore, iar această lipsă de înlocuitor împinge instituţiile spre aur. În iunie anul trecut, aurul a depăşit euro şi a devenit al doilea activ de rezervă al lumii.

Pe măsură ce Donald Trump distruge ordinea globală bazată pe reguli internaţionale, instituţiile de stat, dar şi investitorii privaţi, se grăbesc să cumpere aur: ponderea acestui activ în rezervele băncilor centrale s-a dublat în ultimul deceniu, ajungând la peste un sfert, cel mai ridicat nivel din ultimii aproape 30 de ani. Deşi acest lucru reflectă parţial creşterea preţului lingourilor, experţii spun că băncile centrale îşi umplu seifurile şi ca o poliţă de asigurare într-o lume volatilă. De asemenea, multe se grăbesc să repatrieze rezervele de aur păstrate în străinătate şi îşi reduc expunerea la dolarul american. „Din punct de vedere geopolitic am trecut de la Pax Americana la discordie globală. Ce fac SUA este legea junglei”, spune Raphaël Gallardo, economist-şef la administratorul de active Carmignac. „Investitorii – atât cei privaţi, cât şi cei suverani – cred că rezervele lor strategice în dolari nu mai sunt sigure, deoarece pot fi confiscate peste noapte. Dolarul îşi pierde credibilitatea ca ancoră nominală a sistemului monetar global deoarece Fed îşi pierde credibilitatea, iar Congresul SUA îşi pierde şi el credibilitatea.” Rezervele oficiale reprezintă o piesă esenţială în puzzle-ul monetar global. Stând la baza monedelor naţionale ca un fel de fond de siguranţă, acestea sunt de obicei alcătuite din valute precum dolarul, euro, yenul şi lira sterlină, precum şi din aur, obligaţiuni şi active ale Fondului Monetar Internaţional. Sunt folosite pentru a menţine încrederea investitorilor şi pot fi utilizate pentru stabilizarea cursurilor de schimb în perioade de stres. În cea mai mare parte a secolului trecut, dolarul a fost principala monedă de rezervă preferată; unsoarea de pe roţile finanţelor globale şi mijlocul de schimb în cea mai mare parte a comerţului mondial.

Băncile centrale cumpără aur într-un ritm accelerat, pe fondul tensiunilor geopolitice şi al neîncrederii în dolar. Ponderea aurului în rezervele oficiale s-a dublat în ultimul deceniu, ajungând la peste un sfert din total — cel mai ridicat nivel din aproape 30 de ani. Analiştii spun că aurul este tratat ca o poliţă de asigurare într-o lume instabilă, iar recordurile de preţ reflectă această schimbare de paradigmă monetară globală

Din punctul de vedere istoric, sistemul monetar a fixat monedele de valoarea aurului - ţările angajându-se să convertească banii de hârtie într-o cantitate fixă, reflectând milenii de obsesie pentru metalul preţios. Cu toate acestea, legătura dintre dolar - şi odată cu el alte valute fixate de moneda americană în temeiul acordului Bretton Woods din 1944 - a fost ruptă în timpul tulburărilor economice din anii 1970 de către preşedintele american Richard Nixon. De atunci, cursurile de schimb au fluctuat pe pieţele valutare internaţionale în funcţie de cerere şi ofertă. Cu toate acestea, statutul dolarului este acum în retragere, reflectând politicile instabile ale lui Trump – inclusiv imixtiunea în politicile Fed şi fragilitatea finanţelor publice ale SUA – precum şi disponibilitatea Washingtonului de a aplica sancţiuni economice asupra altora. Aceasta include ţintirea rezervelor îngheţate în străinătate ale băncii centrale a Rusiei după invadarea Ucrainei de către armatele lui Vladimir Putin.

Aurul rămâne „refugiul suprem” în perioade de incertitudine politică, spun administratorii de active. Deşi criptomonedele sunt văzute de unii economişti ca posibil rival, băncile centrale rămân prudente faţă de volatilitatea lor. În lipsa unei alternative credibile la dolar, aurul recâştigă un rol strategic central în arhitectura financiară globală.

Dolarul se depreciază, dar nu este în declin. De la ponderea de aproximativ 66% din totalul rezervelor băncilor centrale în urmă cu un deceniu, moneda americană reprezintă acum aproximativ 57%. Economiştii spun că acest lucru se datorează lipsei unei alternative clare. Alte monede fiduciare – cum ar fi lira sterlină, euro, yenul sau yuanul Chinei – nu au anvergură globală. Drept urmare, instituţiile se orientează în schimb către aur – cea mai veche rezervă de valoare de încredere din lume. Ca exemplu în acest sens, în iunie anul trecut – propulsat de creşterea preţului lingourilor – aurul a depăşit euro şi a devenit al doilea cel mai important activ de rezervă din lume după dolar. „Nu există nimic care să înlocuiască dolarul. Aşadar, doar aurul străluceşte”, spune Gallardo. „Oamenii se întorc la ceea ce economistul britanic John Maynard Keynes a numit «relicva barbară», deoarece aurul nu reprezintă datoria nimănui.” Conform unui sondaj realizat în rândul a 50 de bănci centrale de către administratorul de active Invesco, aproximativ jumătate din instituţii intenţionează să îşi mărească rezervele de aur. Două treimi intenţionează, de asemenea, să mute stocurile de lingouri pe care le păstrează în afara graniţelor lor înapoi în seifurile de acasă pentru a fi mai în siguranţă.

Tot mai multe state îşi repatriază rezervele de aur, temându-se că activele externe pot fi blocate în conflicte geopolitice. Exemplele Venezuelei şi Rusiei au amplificat această anxietate. Ţări precum Serbia, India, Polonia, Germania sau Turcia aduc lingourile înapoi în seifurile naţionale, considerând aurul nu doar un activ financiar, ci o garanţie de suveranitate economică.

„Aurul a fost întotdeauna refugiul suprem. Aşadar, în perioade de incertitudine politică şi instabilitate, se observă creşteri bruşte ale interesului băncilor centrale pentru aur. Este o formă de protecţie şi un mecanism de siguranţă în cazul în care monedele fizice tradiţionale dau faliment”, spune Rod Ringrow, şeful instituţiilor oficiale de la Invesco.  „În ultimii patru ani, după izbucnirea conflictului dintre Rusia şi Ucraina, am văzut întregul concept de folosire a  rezervelor ca arme. Aşadar, băncile centrale au început să analizeze acest aspect şi să spună: «Dacă ar fi să am rezerve de aur, m-aş simţi mai liniştită cu ele în ţară sau la alţi depozitari?». Am observat o schimbare de model în această privinţă.” Din punct de vedere istoric, multe bănci centrale şi-au păstrat rezervele de aur la Londra, în Elveţia şi New York - centrele comerţului global cu lingouri, cu istoric de stabilitate politică şi economică. Banca Angliei este cel mai important centru din lume. Deservind aproximativ 70 de instituţii oficiale de peste tot, seifurile sale aflate adânc sub străzile Londrei adăpostesc aproximativ 400.000 de lingouri, în valoare de peste 500 de miliarde de dolari. Zgomotul făcut ca băncile centrale să-şi repatrieze aurul - şi dificultăţile pe care această mutare le poate implica - a ieşit recent în prim-plan: Venezuela are lingouri blocate la Banca Angliei în valoare de 2 miliarde de dolari, la care nu poate avea acces cât timp guvernul britanic refuză să recunoască regimul de la Caracas. Rusia a ameninţat, de asemenea, Belgia, unde se află cea mai mare parte a rezervelor valutare îngheţate ale Moscovei. Iar din această cauză, Belgia a blocat planurile UE de a folosi active ruse pentru a ajuta Ucraina. Alături de Serbia, printre guvernele care au acţionat pentru a-şi repatria rezervele de aur se numără India, Ungaria şi Turcia. Polonia a readus acasă sute de tone de lingouri de aur pe care le trimisese la Londra, SUA şi Canada când a început cel de-al Doilea Război Mondial. În anii 2010, Germania a fost un pionier al repatrierii, cauza fiind presiunile politice pentru aducerea pe meleaguri poloneze a mii de tone de aur din SUA şi Franţa, unde rezervele sale fuseseră mutate din cauza temerilor unei invazii sovietice în timpul Războiului Rece. Se spune că a fost vorba şi de neîncredere în gardienii de la New York. Economiştii spun că ţările care ies cel mai mult în evidenţă prin acumularea aurului sunt de obicei cel mai expuse tensiunilor geopolitice. Achiziţiile băncilor centrale au crescut cu 10% în perioada de 12 luni încheiată în septembrie, potrivit Consiliului Mondial al Aurului. În top sunt Polonia, Kazahstan, Azerbaidjan şi China. Beijingul a efectuat mai multe runde de cumpărături prin care a adunat peste 2.000 de tone - rezervă estimată a fi a şasea ca mărime din lume - în încercările sale de a rivaliza cu Washingtonul. Totuşi, cu peste 8.000 de tone, SUA sunt considerate liderul mondial - chiar dacă conţinutul seifului de la Fort Knox nu a mai fost auditat oficial din 1953. Alte ţări au mers în direcţia opusă. Guvernul britanic a fost un vânzător notabil în timpul mandatului lui Gordon Brown de cancelar laburist, de la sfârşitul anilor 1990 şi începutul anilor 2000, vânzând 401 tone de aur din rezerva sa de 715 tone - într-o perioadă în care preţurile erau scăzute. Unii economişti cred că aurul şi-ar putea găzi un rival în criptomonede ca activ de rezervă. Cu toate acestea, băncile centrale au dat dovadă până acum de prudenţă faţă de această piaţă volatilă şi incipientă, unde preocupările legate de securitate rămân şi unde cele mai stabile active sunt oricum ancorate de valoarea dolarului sau aurului. Jonathan Fortun, economist la Institutul de Finanţe Internaţionale, spune că deşi aurul este în ascensiune, iar criptomonedele ar putea fi următoarele, puţine active nu pot încă rivaliza cu dolarul. „Nu cred că detronarea dolarului ar fi principala preocupare dacă am ajunge în situaţia de a face troc cu aur. Acesta ar fi un efect secundar – am avea multe alte probleme.” Între timp, banca centrală a Serbiei se străduie să repatrieze întreaga rezervă de aur a ţării, iar preşedintele Vucic vrea ca aceasta să se dubleze la 100 de tone până în 2030.    

Traducere şi adaptare: Bogdan Cojocaru