O nouă rundă de negocieri între SUA şi Iran? Casa Albă ar pregăti noi discuţii pentru încheierea războiului. „Mingea este în terenul Iranului, pentru că noi am pus multe pe masă”

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 14 aprilie 2026 13 afişări

O nouă rundă de negocieri între SUA şi Iran? Casa Albă ar pregăti noi discuţii pentru încheierea războiului. „Mingea este în terenul Iranului, pentru că noi am pus multe pe masă”

O a doua rundă de negocieri între SUA şi Iran este în prezent în discuţie, însă nimic nu a fost programat oficial încă, a declarat marţi un oficial al Casei Albe pentru CNBC.

Confirmarea că administraţia Trump analizează posibilitatea reluării dialogului cu Teheranul vine după informaţii potrivit cărora negocierile de pace, care au eşuat cu câteva zile în urmă, ar putea fi reluate înainte de expirarea armistiţiului fragil de două săptămâni.

Oficiali din ambele ţări ar putea reveni în Pakistan pentru a relua discuţiile, a relatat Reuters marţi dimineaţă, citând surse pakistaneze şi iraniene.

„Următoarele runde de negocieri ar putea avea loc mai târziu în această săptămână sau la începutul săptămânii viitoare. Dar, deocamdată, nimic nu este finalizat”, a declarat pentru Reuters un oficial al ambasadei Iranului la Islamabad.

Discuţiile dintre negociatorii americani şi iranieni, desfăşurate weekendul trecut la Islamabad, s-au încheiat fără un acord, întrucât divergenţele majore privind ambiţiile nucleare ale Teheranului au rămas nerezolvate, iar fiecare parte a acuzat-o pe cealaltă că schimbă regulile jocului.

Vicepreşedintele JD Vance, care a condus delegaţia americană alături de trimişii speciali Steve Witkoff şi Jared Kushner, a declarat luni că următorul pas diplomatic aparţine Iranului.

„Dacă vom avea discuţii suplimentare, dacă vom ajunge în cele din urmă la un acord, cred cu adevărat că mingea este în terenul Iranului, pentru că noi am pus multe pe masă”, a spus Vance pentru Fox News.

Oficiali iranieni de rang înalt au sugerat, după eşecul negocierilor de la Islamabad, că SUA nu au acţionat cu bună credinţă. Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a afirmat într-o postare pe X că echipa Teheranului s-a confruntat cu „maximalism, schimbarea condiţiilor şi blocadă”, iar preşedintele parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf, a spus că SUA nu au reuşit să câştige încrederea Iranului.

Preşedintele Donald Trump a reacţionat la eşecul negocierilor anunţând o blocadă în Strâmtoarea Hormuz, ruta comercială vitală prin care trece în mod normal 20% din petrolul mondial.

Comandamentul Central al SUA a precizat ulterior că blocada se aplică navelor care „intră sau ies din porturi şi zone de coastă iraniene, inclusiv toate porturile iraniene din Golful Persic şi Golful Oman”.

Măsura vine în contextul în care traficul prin strâmtoare rămâne foarte redus, în ciuda faptului că Trump declarase pe 7 aprilie că un acord de încetare a focului de două săptămâni depinde de redeschiderea completă a rutei maritime.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
trump,
vance,
discutii,
iran,
crestere,
economie,
petrol,
negocieri
COVER STORY. Care sunt atuurile expaţilor români? Vânaţi sau avansaţi, executivii români au împânzit globul. Conduc afaceri de miliarde de euro din fotoliile cele mai înalte pentru pieţe, regiuni sau chiar la nivel global. Cum au ajuns acolo?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.