...crede Alexandru Şoaică, care, la 39 de ani, a ajuns partener asociat în cadrul KPMG. Din punctul lui de vedere, agilitatea este prima virtute pe care încercăm să o deprindem. Agilitatea, exersată şi prin pasiunile sale, l-au ghidat mereu în carieră, după cum reiese din răspunsurile acordate pentru anuarul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia cu numărul 20.

Şoaică Alexandru Adrian

Partener asociat, KPMG, KPMG Delivery Center SRL – Audit Delivery Academy

Vârsta: 39 de ani

Cifra de afaceri (estimată pentru 2025):  14 mil. EUR

Număr de angajaţi: 380

AGILITATE & DECIZII

Cât de departe poţi ajunge cu flexibilitate şi curaj? Într-o lume în care schimbarea e constantă, cât de mult contează agilitatea pentru un lider?

Există o regulă de aur în leadership, pe care manualele de bună guvernare nu ne-o destăinuie, dar pe care filosofia ne-o face cunoscută: jumătate din stilul de conducere ţine de pasiunile noastre. Dacă suntem fiinţe orientate către competiţie – şi Hobbes spune că e imposibil să nu fim, atunci agilitatea va fi prima virtute pe care încercăm să o deprindem.

De ce? Explicaţia e simplă: resursele sunt limitate, şi noi suntem primii care trebuie să mutăm piesa pe tabla de şah pentru a avea avantaj. E raţional să fii agil; ai un avantaj competitiv dacă eşti flexibil; nu toate formele de flexibilitate sunt virtuţi. Uneori, a fi flexibil poate fi o vulnerabilitate. Agilitatea însă e flexibilitatea nobilă. Ştii să alegi cea mai bună lume posibilă în contexte impredictibile: lumea se va schimba mereu, caracterele oamenilor nu se schimbă niciodată. De aceea, a fi agil înseamnă a naviga între natura noastră şi contractul social, între pasiunile noastre şi obiectele disputelor noastre.

Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne! Care a fost cea mai mare greşeală din carieră şi lecţia pe care n-o vei uita niciodată?

Am fost mai perseverent decât prevede legea: am aşteptat mai mult decât era cazul, nu pentru prea puţin, dar pentru ceva ce nu avea să se întâmple, deşi meritocraţia ar fi trebuit să fie de partea mea. Doream un post de consultant, într-un proiect care nu s-a realizat. Nu cred că asta înseamnă a o da în bară, altcumva decât faţă de tine. Mi se pare mai important „să îţi pice fisa”, cum zic fenomenologii, în mijlocul unui proces în care aspiraţiile tale sunt poate prea altruiste, şi să ştii când te opreşti din optimism, pentru a privilegia pragmatismul. Nu o să uit niciodată că prin a o da în bară am fost „unfair” faţă de mine: m-am întârziat în propria viaţă (nu mult, e drept), pentru că proiecţia mea despre o situaţie profesională era mult prea romantică, adică ideală.

Greşelile: cărămizi sau capcane? Cum vezi rolul lor în formarea unui profesionist cu adevărat solid?

Greşelile sunt o pedagogie nobilă. Nu cunosc pe nimeni care să fi învăţat ceva remarcabil fără să greşească. Sunt cărămizi, desigur, dar vorba englezului, „when you hit a brick in the wall” înţelegi că uneori nu poţi să mergi mai departe, că progresul nu e posibil: fie din pricina condiţiilor materiale ale unei situaţii, fie din pricina idealurilor intangibile. Îmi plac capcanele, pentru că altfel nu mi-ar stimula inteligenţa un scenariu complet predictibil. Mi se pare că monotonia profesională te uzează: să distingi între cărămizi şi capcane înseamnă a fi mereu nou pentru tine însuţi, a te surprinde când lucrurile nu sunt cele pe care le intuiai, şi când tu însuţi nu eşti omul plin de curaj care devii atunci când greşeşti, recunoşti şi păstrezi ce e mai bun din asta.

Greşeală vs. eşec: unde tragi linia? Şi ce înseamnă, de fapt, eşecul pentru tine?

În aviaţie oamenii disting între aterizări ratate şi a mai da o tură. Numai în limba română, spunea un pilot de curând, o normalitate – a mai da un raid înainte de aterizarea în siguranţă sună urât şi pesimist. Cred că numim eşecuri sau acte ratate normalităţi. A greşi e perfect normal, a eşua înseamnă că greşind de multe ori acelaşi lucru, nu ai învăţat încă nimic. Eşecul e o ratare, dar ne-am obişnuit să transformăm greşelile în rateuri. De aceea, suntem o civilizaţie mai anxioasă, angoasată să nu calce pe bec niciodată. Nu cred în societatea oamenilor puri; vom greşi şi vom fi liberi din prejudecata că ne pricepem la toate sau că toate lucrurile ni se potrivesc.

LIMITĂRILE ŞI LECŢIILE

Ce greşeli nu le-ai ierta niciodată? Colegilor, partenerilor sau chiar ţie.

Nu aş ierta impostura şi trădarea. Într-un fel şi impostura e o formă de trădare, a ta faţă de tine însuţi şi o trădare a aşteptărilor celorlalţi. Sunt un partizan al meritocraţiei. În rest, cred că toate greşelile sunt iertabile, pentru că toate ne fac mai buni, mai perseverenţi, mai deziluzionaţi şi deci mai pragmatici.

Ce responsabilităţi duci azi în spate – şi unde vrei să ajungi mâine? Povesteşte-ne despre traseul tău profesional.

Retorica mea profesională s-a schimbat pentru că şi experienţele s-au diversificat. Mi-am dorit să fiu un bun contabil, să fiu autonom, să am o firmă, acum însă sunt responsabil pentru 380 de profesionişti care îmi sunt colegi. Traseul meu profesional înseamnă muncă, aspiraţie şi calibrare. Nu ştiu dacă responsabilităţile de astăzi mă predispun la un alt tip de exerciţiu moral. Probabil că pe măsură ce eşti responsabil de tot mai mulţi oameni, eşti mai tolerant, mai prudent şi mai lucid. Unde vreau să ajung mâine? Oriunde merităm şi merit, în familia KPMG. Oriunde aş fi în această companie, mă simt acasă.

CEO sau antreprenor? Care e visul tău pe termen lung?

Antreprenoriatul e un exerciţiu fabulos de autonomie, CEO e un exerciţiu magistral de responsabilitate. Ştiu cum e cu libertăţile, şi care sunt costurile de creativitate, nu doar materiale, din spatele lor. Prefer guvernarea. Nu ştiu însă dacă visele sunt pe termen lung, poate utopiile. Când visezi, trebuie să fii un bun suprarealist: visele bune sunt scurte şi intense, ca exerciţiile de fantezie din tablourile lui Dali. Şi ori de câte ori visezi, ceea ce vezi cu ochii minţii trebuie să pară real. Deci visez că sunt cea mai realizabilă versiune a mea în fiecare zi.

MOMENTELE CARE CONTEAZĂ

Care e reuşita de care eşti cel mai mândru?

Nu e chiar o opera magna, dar  crearea unui departament de outsourcing pentru audit (ADA), o iniţiativă fără precedent, e proiectul de care sunt cel mai ataşat, nu ştiu dacă şi cel mai mândru. Îmi place să spun că mândria vine după multe stări de excepţie. Nu cred că e sănătos să te îmbeţi mult timp din bucuria unei reuşite: e ca în lumea sportului, în seara asta putem celebra o victorie, de mâine dimineaţa ne reapucăm de treabă.

Proiectul care ţi-a pus amprenta. Care a fost rolul tău şi ce ai învăţat din el?

Audit Delivery Academy, pentru că e un proiect educational care caută talente, înainte de absolvire, profesionişti viitori care încă de pe băncile facultăţii sunt seduşi de un echilibru vital între a munci şi a studia, sunt independenţi financiar, fără ca prin asta să facă rabat de educaţie. Mi se pare că viaţa în corporaţie însemană life long learning, şi nu poţi educa această virtute decât din facultate. În plus, e un proiect care antrenează flexibilitatea, şi din care înveţi că nu e uşor să îi înveţi pe ceilalţi, că nu vei putea niciodată să şlefuieşti aspiraţii fără o bună pedagogie, că trebuie să mentorezi la rândul tău, dacă vrei ca tu însuţi să fii „un produs” reuşit al unei tradiţii sau culturi.

Trei superputeri profesionale. Ce abilităţi sunt esenţiale pentru succesul în carieră?

Determinarea, pasiunea şi perseverenţa sunt supervirtuţile mele. Nu am superputeri, nu mă pricep la a fi supraom. Dar ştiu sigur că sunt loial unor valori şi acţiuni, că nu am făcut niciodată alegeri profesionale care au fost împotriva mea şi că am aspirat mereu la mai mult doar dacă e mai bine. În sensul acesta, am fost un individ absolut normal. Ştiţi care cred totuşi că e o superputere dezirabilă? Să rămâi normal într-o lume care ba vrea să fii autentic şi anarhist, ba conform şi obedient.

TEHNOLOGIE & EFICIENŢĂ

Ce tool ţi-a salvat timpul în ultima vreme? Cum te ajută tehnologia să livrezi mai repede şi mai bine?

Nu ştiu dacă mai repede şi mai bine: tehnologia e o ustensilă, un instrument, care eficientizează doar o muncă deja constituită ca fiind eficientă. Cred că în epoca ChatGPT cei inteligenţi vor fi mai productivi şi cei needucaţi vor fi şi mai departe de luminare şi de adevăr. Nu îmi salvează timp, dar îmi salvează costuri materiale: de securitate, de resurse materiale, de organizare a informaţiei. E important să avem o relaţie cu tehnologia uşor mistică: dacă nu ajută, măcar să nu încurce.

Cum arată stilul tău de leadership? Şi ce oameni sau momente te-au format ca lider?

Sunt un democrat. Cred că leadershipul incluziv e un gest moral elementar, dar nu e suficient pentru un leadership altruist, cred că leadershipul altruist poate fi contraproductiv când e prea aspiraţional. Ştiu – prin diferenţă – că puţin realism politic nu strică niciodată. Altfel, am fi toţi nişte hedonişti care vor să facă din viaţa lor şi a altora o operă de artă, una nereuşită. Am oameni de la care învăţ ce înseamnă răbdarea şi eficienţa - Adela – head of audit şi Cătălina – director & PPC BA – dar şi originalitatea. Mi se par virtuţi esenţiale şi molipsitoare pentru orice lider modern.

INSPIRAŢIE & EVOLUŢIE

Un curs care ţi-a schimbat perspectiva profesională.

Cursurile de business ethics, cele care te învaţă ce înseamnă să arbitrezi între alegeri raţionale şi alegeri morale, care îţi arată că util nu înseamnă întotdeauna bun sau drept, că uneori acţiuni drepte produc efecte imorale. Mi se pare că trebuie să ne antrenăm empatia şi umanitatea, fără a face din ele un orizont de aşteptare exploatabil atunci când căutăm clemenţă sau înţelegere.

Care e experienţa care ţi-a dat direcţia în carieră?

Chiar alegerea carierei mele: am ştiut că am de ales între multe lumi posibile, dar nu toate mi se potrivesc. Mai mult, am înţeles atunci ce înseamnă a alege – a fi conştient de posibilitatea alternativelor, de puterea ta asupra lor, de capacitatea de a te alege din lumi care te reprezintă diferit, utopic sau autentic. Direcţia am deprins-o atunci, sensurile ei sunt însă chestiuni pentru care lupt în fiecare zi.

Ce le-ai spune tinerilor care sunt acum în facultate? Un sfat sincer, nu de manual.

Nu aveţi cum să ştiţi care va fi cea mai bună versiune a voastră dacă vă menajaţi în efort şi în pierderi. E important să pierzi lucruri ca să ştii dacă sunt valoroase pentru tine, să te provoci, ca să ştii care sunt limitele tale, să ai independenţă, ca să poţi învăţa orice îţi place. Viaţa însă nu e un film bun, uneori va trebui să găseşti plăcere în ce faci, fără ca ceea ce faci să fi fost de la început ceva dezirabil. Uneori pofta vine... muncind.

ECHILIBRU & PASIUNI

Job Ă viaţă personală â echilibru? Cum reuşeşti să le păstrezi în armonie?

Soţia mea cunoaşte lumea auditului: ştie îndeaproape ce înseamnă riscurile şi provocările ei, e un interlocutor excelent atunci când îmi aduc problemele acasă, cât să le situez într-un discurs mai reflexiv şi limpede, şi sunt binecuvântat că vorbim aceeaşi limbă. Echilibrul vine din a nu vrea a priori să arbitrezi niciun echilibru. Le trăieşti – jobul şi viaţa personală – înţelegi că între ele nu e un abis, că tu, omul de casă, nu eşti un altul decât cel de la birou: e important să nu avem presiunea asupra noastră să fim diferiţi sau să ne falsificăm. Eu sunt acelaşi în toate lumile mele: secretul e să fii consistent.

Ce faci când nu lucrezi? Cum îţi încarci bateriile?

Alerg, pentru că e o metaforă bună a felului în care te iei la întrecere cu tine însuţi. Uneori obosesc, şi sunt obligat să mă port, să mă capacitez în continuare. Alteori alerg de dragul de a alerga, fără o miză anume, şi îmi amintesc cât de important e să poţi face lucruri de dragul lor, dezinteresat. Mă speculez că la un maraton aş putea fi cel mai detaşat individ: nu văd oameni, culoare, viteze, doar paşi care mai grăbiţi sau mai lenţi, generează o formă de a fugi de sau spre viaţă.

Ai un hobby care îţi aduce bucurie reală? Cât timp îi aloci?

Mă bucură sportul, dar ca orice lucru plăcut, nu vreau să îl temporalizez. Alerg cât pot, când pot, unde pot: e o igienă de viaţă, nu o stare de excepţie, deci privesc asta natural. Săptămânal îi găsesc loc în rutina mea, şi mi se pare că îmi câştigă timp: după câteva ture eşti mai limpede, mai atent, mai răbdător. Marele avantaj acesta este: te suspenzi puţin, detaşându-te de lume, îţi cunoşti corpul şi reacţiile, îţi dai timp pentru meditaţie şi detaşare. Nu poate fi ceva mai bun decât să găseşti timp pentru lucrul cu tine însuţi.

Ce carte, spectacol sau piesă de teatru ţi-a rămas în minte şi în suflet – şi de ce?

Că citesc o carte de Ingrid Bergman sau că văd o punere în scenă excepţională a lui „Tatăl“ mi se pare ideal. Nu am obsesia de a alege între carte şi teatru sau film, mi se pare că au puteri diferite asupra noastră, că uneori o replică citită nu e atât de personală sau de dură ca atunci când e rostită, că cele mai bune literaturi sunt cele care fac din familii o microsociologie şi că niciodată nu vom fi mai mult decât personaje în încercarea de a se determina ca persoane într-o viaţă demnă, indiferent de rolurile, atributele şi reprezentările noastre.    

BUSINESS Magazin va lansa în curând o nouă ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Sub umbrela „Liderii schimbării: decizii curajoase, impact măsurabil”, ediţia din 2025 a catalogului îşi propune să surprindă nu doar cifre şi reuşite, ci şi lecţiile care i-au format pe liderii noii generaţii, valorile care îi ghidează şi strategiile prin care construiesc viitorul. Alexandru Şoaică, partener asociat în cadrul KPMG se numără printre cei 100 de tineri manageri pe care BM îi include la ediţia din acest an a catalogului.