La zece minute de catedrala Sfantul Stefan din Viena, sediul Wienerberger, un zgarie-nori care domina strada cu acelasi nume, are de jur imprejur un imens teren de golf si un lac, precum si o zona de verdeata cam cat parcul Cismigiu.

Municipalitatea nu s-a putut atinge de teren pentru a-l concesiona dezvoltatorilor imobiliari - este protejat de istoricul locului, fabrica Wienerberger fiind in acel loc de peste 200 de ani.

Pe atunci, fabrica era in afara Vienei; acum, in acel loc se gaseste parcul de afaceri Wienerberger, in timp ce productia a fost raspandita in toata Europa, intai de vest, mai tarziu si de est, dar si in toata lumea, grupul austriac avand afaceri pe toate continentele.

Trei dintre cele 253 de fabrici ale grupului sunt in Romania, grupul austriac venind aici in 2003, cand perspectivele Romaniei de a accede la UE se conturasera, iar Wienerberger nu mai avea cum sa ignore Europa Centrala si de Est, pe care directorul executiv Wolfgang Reithofer o numeste “zona de influenta” a companiilor austriece.

Romania era o piata mare in sine, dar si o parte dintr-un plan mult mai amplu: directorul Wienerberger a desenat Europa ca o retea de fabrici care sa poata alimenta regiunile pe care le vizeaza fara a tine cont de granite. Iar daca acum fabrica din estul Ungariei alimenteaza Banatul, o fabrica ce s-ar putea construi in zona Bacaului ar putea alimenta foarte bine vestul Ucrainei sau Republica Moldova, pentru inceput.

Dar se va construi vreo fabrica in zona Bacaului? Intr-o discutie in exclusivitate cu BUSINESS Magazin, Wolfgang Reithofer spune ca si acea zona, a nordestului Romaniei, va trebui acoperita cu fabrici, atat pentru ca nu este deservita bine de niciuna dintre cele trei fabrici din tara (concentrate in partea de vest), cat si pentru ca aceasta face parte din planul companiei de extindere spre est.

“In toate cele 26 de tari in care suntem prezenti suntem primii pe piata, iar aceste pozitii trebuie mentinute prin constructia continua de fabrici, pentru a nu lasa spatiu concurentei”, spune Reithofer, care nu are acum in Romania niciun subaltern austriac, ci doar romani.

Afacere cu specific local inseamna insa pentru seful Wienerberger (care va conduce compania pana in 2011) nu numai subordonati romani, ci si adaptarea productiei la cerintele specifice ale pietelor; in tarile vestice si nordice (Marea Britanie, Danemarca, Germania, Norvegia sau Belgia), Wienerberger are un numar mult mai mare de fabrici pentru caramizi de fatada, pe cand in Europa Centrala si de Est domina fabricile de caramizi clasice.

Cat despre Romania, dupa cum spune Reithofer, caramizile nu au fost prea promovate, de aceea deocamdata piata este impartita intre caramizi, care detin 52%din piata, restul pietei fiind al betonului, dar si al altor materiale de constructii.

Relativa specializare locala a fabricilor se explica prin strategia de a produce in primul rand pentru uzul intern al fiecarei piete in loc de export. Exista si exceptii, atunci cand intr-o tara mica sunt concentrate mai multe fabrici decat are nevoie tara respectiva si atunci surplusul se exporta in tarile invecinate.

Totul este ca distanta dintre fabrica si punctul de desfacere sa nu depaseasca 200 de kilometri. “Studiile noastre au aratat ca peste aceasta distanta activitatea de productie devine neprofi tabila - este motivul pentru care avem o retea atat de densa de fabrici”, explica Wolfgang Reithofer.

Austriacul spune ca densitatea fabricilor din Ungaria (23) nu va face necesara constructia unei alte fabrici in zona de vest a Romaniei, justificandu-se mai mult investitii in zona de sud si mai ales de est, atat pentru a livra produse destinate acestor regiuni, dar si pentru conectarea estului Romaniei cu zonele de granita ale Ucrainei si Republicii Moldova.

Reithofer mai spune ca investitiile planificate in Romania sunt de 100 de milioane de euro pentru urmatorii cinci ani si includ doua sau trei fabrici de caramizi, plus inca una de pavele din beton.

“Va dura destul timp pana vom construi in Romania o retea de fabrici asemanatoare cu cea din Ungaria. Romania va deveni cu siguranta una dintre tarile de baza in regiune, dar pentru anii urmatori consideram ca sase fabrici de caramizi, plus cate doua de pavele si invelitori pentru acoperisuri sunt suficiente aici”, spune Reithofer.

Viitoarele fabrici vor fi suficiente chiar si in conditiile exploziei imobiliare din ultimii doi-trei ani, explozie despre care Reithofer spune ca se va potoli in curand. Incetinirea pietei de constructii in general nu va scadea insa afacerile Wienerberger, sustine el: “Acum in Romania se construiesc foarte mult cladiri de birouri si ansambluri de blocuri de locuinte. Dar pe noi cel mai mult ne intereseaza piata de constructii de locuinte individuale, care de-abia acum inainte va incepe sa se dezvolte cu adevarat”.

Reithofer asimileaza cresterea numarului de case individuale cu dezvoltarea clasei medii a populatiei, iar perioada urmatoare, de asezare pentru investitiile care au venit in ultimii ani, va arata si proportiile exacte in care s-a conturat clasa medie. Seful Wienerberger estimeaza ca economia Romaniei va creste cu peste 5% pe an in urmatorii zece ani, ritm ce se va simti direct proportional in cererea de caramizi.

Unitatea de masura prin care masoara potentialul unei piete este numarul autorizatiilor de constructie la mia de locuitori. Daca Romania este acum la nivelul de 1,15 autorizatii la mia de locuitori (sunt luate in calcul doar autorizatiile de constructie de la zero a unei case), in Franta raportul a fost in 2007 de 6,74 autorizatii la mia de locuitori.

“Nu credem ca acest nivel se va dubla in Romania mai devreme de cinci ani, dar credem ca in zece ani vom vorbi de un nivel comparativ cu al Belgiei (5% in 2007 - n.red.)”, spune Wolfgang Reithofer.

Cresterea cererii va fi asigurata, dupa el, de consolidarea puterii de cumparare, dar si de accesibilitatea mai mare a materialelor de constructii, nu pentru ca acestea ar deveni mai ieftine, ci pentru ca au ajuns mai eficiente, explica Reithofer: “Un inginer de la una din fabricile noastre din Germania a ajuns la concluzia ca trebuie sa facem caramizi mai mari, ceea ce inseamna costuri mai mici. Plus avansul tehnologic”.

Faptul ca inginerul respectiv si-a putut pune in aplicare propunerea care a redus cu 27% costurile companiei se explica prin faptul ca board-ul nu se implica la nivel decizional in ceea ce fac fabricile; Reithofer spune ca tot ce le cere este sa respecte know-how-ul de baza al companiei si sa aduca profit.

Pentru 2007 este multumit de afacerile de 60 de milioane de euro din Romania (fata de 45 de milioane in urma cu un an) si este constient ca saltul s-a datorat in mare parte noii unitati de productie de la Cluj, cresterea efectiva a cererii fiind de 2%.

In acest an, Reithofer asteapta o majorare generala a afacerilor companiei de 7-10%, de aproximativ 8% pentru Romania si de 12-15% pentru piete precum Rusia si Ucraina. “Estul este sansa noastra”, spune Reithofer, punand in balanta faptul ca Germania si alte piete mature le ofera acum sub 3% crestere, multe piete vestice deja au stagnat anul trecut, iar unele chiar au scazut (este si cazul Austriei).

De aceea nici nu se mai pune problema de investitii de la zero in Europa de Vest; principalele puncte din strategia pentru 2008 pana in 2012 vizeaza constructia de noi fabrici in Rusia si Romania in special, dar si in Bulgaria, Polonia, Croatia si Ucraina, dar si consolidarea unor afaceri achizitionate anul trecut in tari occidentale.

In 2007, Wienerberger a achizitionat opt fabrici in Europa de Vest, dar a prevazut si extinderi ale capacitatii in alte cinci fabrici tot din acea zona, cu ideea ca orice crestere, oricat de mica, nu trebuie in nici un caz lasata altcuiva.